Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena

View Original

Școala Duminicală

Duminică la ora de limba română am învățat cu entuziasm câteva dintre cele mai frumoase versuri patriotice create în limba română de poetul nostru național MIHAI EMINESCU. Este vorba despre prima strofă din poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” pe care o dedicăm Zilei Naționale a României - 1 Decembrie.

Apoi am învățat poezia „Iarna” pe care o vom prezenta la serbarea de Crăciun.

Copilașii au fost foarte receptivi și au recitat frumos ambele poezii. Avem rugămintea la părinți să recite împreună cu copiii (în cor) aceste două lucrări măcar o dată la 3-4 zile până la 1 Decembrie, respectiv 22 Decembrie. Ambele sunt atașate la finalul acestui fotomontaj.

Mulțumim tuturor pentru strădania de a cultiva un talant din comoara limbii române.

Ruxandra Tocitu – Instructor Limba Română la Școala Duminicală