Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena

View Original

Vohodul mic

"Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine și pe Tatăl Meu L-ați fi cunoscut” - Ioan 14:7

Vohodul mic sau Ieșirea mică reprezintă procesiunea solemnă a preotului cu Sfânta Evanghelie printre credincioși și așezarea acesteia pe Sfânta Masă din Altar.

Vohodul Mic simbolizează ieșirea Domnului Iisus Hristos la propovăduire, umblarea Lui prin lume, cunoașterea Lui de către oameni și încheierea activității Lui misionare prin așezarea pe jertfelnicul Golgotei pentru mântuirea lumii.

Îndemnul preotului la "Înțelepciune, drepți" reprezintă un apel la trezirea conștiinței fiecăruia pentru a înțelege sacrificiul suprem pe care Hristos l-a făcut atunci pe Golgota.