Preaiubitului Cler, credincioșilor și monahilor Sfintei noastre Episcopii:
Națiunile din întreaga lume continuă să fie afectate de Coronavirus, iar America de Nord nu face excepție. În plus față de virus, America de Nord se confruntă și cu alte probleme de ordin negativ care ne eclipsează viețile, precum conflictele civile, violența fizică, distrugerea guvernului și a proprietăților personale. Acestea reprezintă acțiuni umane, care nu sunt cauzate de virus; sunt decizii luate în mod intenționat. Nădăjduim că nu sunt parte ale acestor acțiuni creștinii ortodocși.
Prin urmare, este posibil ca, în viețile noastre personale, acasă și la serviciu, să nu trăim pe deplin credința la care am fost chemați. Noi înșine, prin propriile păcate și prin absența pocăinței, devenim, la rândul nostru, o parte a acestui haos și aducem nemulțumire Domnului și Dumnezeului nostru, Creatorul, Mântuitorul și Sfințitorul nostru. „Cum poți să-i spui fratelui tău: «Lasă-mă să-ți scot paiul din ochi!», când iată că tu ai o bârnă în ochiul tău?!”. Unele voci i-au îndemnat pe cetățeni să se roage. Suntem de acord cu acest lucru. Suntem cerți de faptul că numai Dumnezeu Însuși poate aduce „pace lumii”, așa cum ne rugăm în mod constant în cadrul sfintelor noastre slujbe.
Unul dintre cei mai venerați sfinți din Biserică în România este Sfânta Parascheva din Iași. Pelerini, preoți, mireni și monahi se îngrămădesc cu miile la racla ei pentru a-i venera sfintele moaște pe data de 14 octombrie. Oamenii îi vor cere mijlocirea înaintea tronului lui Dumnezeu pentru binecuvântări personale și naționale. Creștinii ortodocși din America de Nord prăznuiesc, de asemenea, această zi de sărbătoare.
Prin intermediul acestei scrisori, îi invităm pe preoții și credincioșii noștri să prăznuiască sărbătoarea Sfintei Parascheva printr-o zi de post negru și rugăciune. Sărbătoarea va fi într-o zi de miercuri și este zi obișnuită de post, așa că vă îndemnăm să țineți un post și mai sever. Întotdeauna este momentul „potrivit” pentru căința personală, chiar dacă nu este una dintre perioadele de post „prevăzute”.
Să-l rugăm pe Bunul Dumnezeu să-și coboare mila Sa asupra celor două națiuni, Canada și Statele Unite, în care se află parohiile, mănăstirile și Vatra noastră cea mult îndrăgită. Postul și rugăciunile noastre au ca scop vederea „propriilor păcate și necondamnarea aproapelui”. Să fim „făcătorii de pace, că a lor este împărăția cerurilor”.
Cu dragoste părintească și binecuvântări,
+NATHANIEL, Arhiepiscop