The Holy Eucharist is called the “sacrament of sacraments” in the Orthodox tradition. It is also called the “sacrament of the Church.” The eucharist is the center of the Church’s life. Everything in the Church leads to the eucharist, and all things flow from it. It is the completion of all of the Church’s sacraments—the source and the goal of all of the Church’s doctrines and institutions. Read More

ÎMPĂRTĂŞIREA (Cuminecarea sau Sfânta Euharistie)

Text din: Învățătură de credință creștină ortodoxă (Catehism ortodox), București 1952, reed. Iași, 1996

Sfânta Împărtăşanie este Taina prin care creştinul se împărtăşeşte cu însuşi Trupul şi Sângele Domnului, care păstrează numai pentru ochii noştri trupeşti chipul de pâine şi de vin.

Când a fost aşezată această Sf. Taină?

Sf. Taină a împărtăşaniei a fost aşezată de Mântuitorul la Cina cea de Taina, când a luat pâinea, S-a rugat şi a binecuvântat-o zicând: „Luati, mâncaţi, acesta este trupul Meu”. Apoi a luat paharul, a mulţumit, 1-a binecuvântat zicând: „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea Păcatelor„ (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 19-20; Ioan 6, 35; I Cor. 11, 23-25). Apoi a adăugat: „Aceasta s-o faceţi întru Pomenirea Mea” (Luca 22, 19; I Cor. 11, 24 şi 25).

Cum ajung pâinea şi vinul Trupul şi Sângele Mântuitorului?

Prin prefacerea lor în Trupul adevărat şi Sângele adevărat al Mântuitorului cu puterea Duhului Sfănt invocată asupra lor de epsicopul sau preotul liturghisitor (epicleza). De aceea Sf. împărtăşanie este prelungirea întrupării Domnului.

Ce este această prefacere?

Încă din timpul vieţii Sale, înainte de Patimi, Mântuitorul Se înfăţişează oamenilor ca „Pâinea vieţii” şi ca adevărată mâncare şi băutură: „Eu sunt pâinea vieţii… Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. De vă mâncă cineva din pâinea aceasta, va fi viu în veci; iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu… Dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevârată mâncare şi sângele Meu este adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu întru Mine rămâne şi Eu întru el” (Ioan 6, 48, 51, 53-56). Mântuitorul ne asigură că noi vom mânca Trupul Lui şi vom bea Sângele Lui cu adevărat, nu în închipuire, cum pretindeau ereticii timpurilor vechi şi unii dintre protestanţi. Sf. Apostol Pavel întăreşte acest lucru prin cuvintele: „Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie vinovat va fi Trupului şi Sângelui Domnului„ (I Cor. 11, 27). Dar cum se preface pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Mântuitorului este o Taină care depăşeşte puterea noastră de înţelegere. Sf. Părinţi susţin că puterea Sf. Duh, care coboară la rugăciunea preotului, preface pâinea şi vinul. Iată ce spune în această privinţă Sf. Ioan Damaschin: «însăşi pâinea şi însuşi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Domnului. Iar dacă întrebi de chipul cum se petrece (aceasta), ţi-e de ajuns să auzi că prin Sf. Duh, aşa cum Domnul Şi-a luat Luişi în Sine trupul din Sf. Născătoare de Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Nu ştim nimic mai mult decât că este Cuvântul adevărat, lucrător şi atotputernic al lui Dumnezeu, dar chipul cum, nu poate fi cercetat. Nu e lipsit de interes să spun şi acest lucru că după cum în chip firesc pâinea prin mâncare şi vinul şi apa prin băutură se prefac în trupul şi sângele celui ce mănâncă şi bea şi nu ajung un alt trup pe lângă cel dintâi, tot aşa pâinea punerii înainte, vinul şi apa, prin chemarea şi venirea Duhului Sfânt, se prefac într-un chip mai presus de fire în Trupul şi Sângele lui Hristos şi nu sunt doi, ci unul şi acelaşi… Pâinea şi vinul nu sunt icoana Trupului şi Sângelui lui Hristos – să nu fie! -, ci însuşi Trupul îndumnezeit al Domnului, pentru că Domnul însuşi a zis: „Acesta este nu chipul Trupului, ci „Trupul Meu” şi nu chipul Sângelui, ci „Sângele Meu”» .

Pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului din timpul vieţii Sale pământeşti, sau în Trupul şi Sângele de după Înviere?

Ele se prefac în Trupul şi Sângele luate de Fiul lui Dumnezeu la întrupare din Fecioara Maria, Trupul cu care a pătimit pentru păcatele noastre şi a înviat. Din momentul prefacerii, Domnul rămâne continuu, întreg şi acelaşi, sub amândouă chipurile şi în fiecare parte în Sf. împărtăşanie (Euharistie).

Când are loc prefacerea şi se săvârşeşte deci această Taină?

În timpul Sf. Liturghii, şi anume atunci când preotul, ridicând mâinile, fruntea şi inima către cer, se roagă fierbinte lui Dumnezeu, în taină: «Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste darurile acestea, ce sunt puse înainte, şi fă, adică, pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău; iar ce este în paharul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt! Amin. Amin. Amin.» Pâinea şi vinul se prefac acum în însuşi Trupul şi Sângele Domnului. în timpul acesta la strană se cântă «Pre Tine Te laudăm».

Sfânta Împărtăşanie e numai o Taină sau e mai mult decât atâta?

Sf. împărtăşanie este şi jertfă. Lucrul se vede întâi din înseşi cuvintele de întemeiere a acestei Taine unde se spune: „Acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi„ (I Cor. 11, 24). „Acesta este sângele Meu, al legii celei noi care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 28). „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi” (Luca 22, 19).

„Acest Pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu, carele pentru voi se varsă” (Luca 22, 20). Despărţirea trupului de sânge arată firea de jertfă a Sf. împărtăşanii: Trupul se frânge şi Sângele se varsă numai în jertfă. în al doilea rând, Sf. împărtăşanie face prezentă şi continuă jertfa de pe Golgota. Mântuitorul e şi jertfitor şi jertfă. E jertfitor ca Arhiereu şi jertfă nouă întocmai ca sfânta Sa jertfă pe Cruce.

Care sunt roadele împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului?

Cel ce se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Domnului se uneşte tainic cu Domnul şi prin aceasta îşi umple sufletul cu har şi cu toate bunurile duhovniceşti pe care le aduce o asemenea unire: „Cel ce manâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6, 56). îşi sporeşte viaţa duhovnicească: „Cel ce Mă mănâncă va trăi prin Mine” (Ioan 6, 57); „Cel ce mănâncă pâinea aceasta va trăi în veac” (Ioan 6, 58). Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu susţine că Sf. împărtăşanie «este leacul nemuririi». Acelaşi lucru îl învaţă şi Liturghiile Sf. Vasile şi a Sf. Ioan Gură de Aur. Acestea din urmă au cuvintele: «Mă împărtăşesc eu (se împărtăşeşte) robul lui Dumnezeu… spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci». Sf. împărtăşanie păstrează şi strânsa legătură cu întregul Trup al Bisericii, în care Domnul Se află fără întrerupere.

Cine are dreptul de a da Sfânta Împărtăşanie?

Numai preotul (sau arhiereul). Diaconul poate împărtăşi la vreme de mare nevoie pe mireanul ce se apropie de moarte, numai dacă e lipsă de preot. Dacă într-un asemenea caz lipsea şi diaconul, dar erau la îndemâna Sfintele Taine, Sfântul Simion al Tesalonicului – pentru cazuri «de mare nevoie şi cu multă luare aminte» – îngăduia prin pogorământ ca, chiar şi un cântăreţ sau un credincios mai curat şi mai cucernic să poată împărtăşi pe cel ce e pe moarte, spre a nu răposa acesta lipsit de merindea vieţii celei veşnice. Călugării şi pustnicii, care vieţuiesc în locuri depărtate de biserici şi de preoţi, de asemenea se pot împărtăşi singuri, dar cu o anumită rânduială.

Când şi de câte ori pe an se cuvine să se împărtăşească credinciosul?

Impărtăşirea creştinului fiind strâns legată de spovedanie sau mărturisire, tot ce am spus despre timpul sau termenele de spovedanie se potriveşte şi aici. Adăugam ce spun despre acest lucru Povăţuirile din Liturghier: «Preoţii de enorie să înveţe pe poporenii lor ca, într-un cuget curat, atât parte bărbătească cât şi femeiască, de va fi cu putinţă la praznice, iar de nu, negreşit în cele patru posturi de peste an, să se pregătească pentru Sfânta împărtăşanie… Iar de vor vrea să se apropie de Sfânta împărtăşanie şi afară de cele patru posturi obişnuite, să postească mai înainte… şi să se pregătească după rânduială, prin mărturisirea păcatelor… » .

De dorit este ca fiecare creştin să se împărtăşească cât mai des, bineînţeles pregătindu-se din vreme pentru aceasta (I Cor. 11, 28-29).

Cine se poate împărtăşi?

Numai cei pregătiţi şi vrednici, căci aşa ne învaţă Sf. Apostol Pavel: „Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea alin pahar; căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osânda îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului” (I Cor. 1l, 28-29). La fel ne învaţă şi Sfinţii Părinţi[1].

în general, sunt opriţi de la împărtăşire cei vinovaţi de păcate grele (lepadare de credinţă, ucideri, desfrânare, curvii, furturi şi hoţii, cămătarii[2], cei ce umblă cu farmece sau vrăji şi descântece), după cum scrie în Molitfelnic la învăţătura pentru canoanele de spovedanie, şi aceia pe care îi va găsi nevrednici duhovnicul[3]. Dar chiar cei curaţi şi vrednici nu se pot împărtăşi fără pregătirea trebuincioasă.

Cum se cuvine să ne pregătim pentru împărtăşire?

Pregătirea pentru împărtăşire este trupească şi sufletească. Ea constă din:

a) spovedanie (mărturisirea păcatelor), fără de care nimeni nu se poate împărtăşi. Numai copiii până la vîrsta de 7 ani sunt scutiţi de spovedanie;

b)  împăcarea cu toţi. Să nu fii certat cu nimeni şi să nu ai nimic împotriva cuiva;

c)     înfrânarea de la orice poftă (împreunarea trupeasca) cel puţin cu câteva zile înainte[4] şi abţinerea de la mâncare şi băutură în ziua împărtăşirii; numai celor bolnavi pe moarte li se poate da Sfânta împărtăşanie pe mâncate.

d)      Citirea pravilei pentru împărtăşire, adică a rugăciunilor pregătitoare pentru împărtăşirea cu vrednicie, pe care uneori le citeşte preotul în numele credincioşilor, în biserică, înainte de împărtăşire[5]. (Vezi-le în Ceaslov sau în Cartea de Rugăciuni).

Când şi cum se împărtăşesc credincioşii (mirenii)?

Credincioşii (mirenii) se împărtăşesc afără din Altar, în faţa uşilor împărăteşti, după ce se împărtăşesc sfinţiţii liturghisitori, anume atunci când răsună chemarea: «Cu frică lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să va apropiaţi». în fruntea lor, adică îndată după clerici, se împărtăşesc mai întâi slujitorii bisericeşti inferiori, care au hirotesie de ipodiaconi, citeţi sau cântăreţi, apoi călugării fără hirotonie şi în fine credincioşii de rând . La vremea cuvenită se apropie fiecare cu cuviinţă şi cu evlavie, în linişte şi cu bună rânduială, întâi bărbaţii, începând cu cei mai bătrîni, apoi femeile şi în urmă copiii, ţinînd în mînă câte o lumânare aprinsă, în semn de bucurie şi cinste pentru stăpânul Hristos al Cărui Sfânt Trup şi Sânge îl vor primi în casa trupului şi a sufletului lor. înainte de a-i împărtaşi, preotul citeşte, în numele lor şi în auzul tuturor, rugăciunile pe care le zic şi sfinţiţii slujitori în altar în timpul împărtăşirii lor: «Cred, Doamne, şi mărturisesc…», «Cinei Tale celei de taină…» şi «Nu spre judecata sau spre osândă…». Bun şi frumos este obiceiul vechi ca înainte de împărtăşire, fiecare să-şi ceară iertare de la toţi cei din biserică , sărutând cei mai mici mâna celor mai mari în semn de supunere şi de respect (copiii faţă de părinţi, finii faţă de naşi). Spre deosebire de clerici, credincioşii primesc deodată atât Trupul cât şi Sângele Domnului din potir, cu linguriţa, din mâna preotului, care spune de fiecare dată: «Se împărtăşeşte robul (roaba) Lui Dumnezeu (N) cu cinstitul şi Sfântul Trup şi Sânge al Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci».

În timpul când se împărtăşesc credincioşii, la strană se cântă chinonicul, adică imnul împărtăşirii: «Trupul lui Hristos primiţi…» sau «Cinei Tale celei de taină…».

După împărtăşire fiecare îşi şterge buzele cu ştergarul din mâna preotului, sărută Sfântul Potir, ca pe însăşi coasta lui Hristos, din care a curs sânge şi apă, şi se închină mulţumind lui Dumnezeu. Apoi primeşte anaforă, la Paşte artos sau „Paşte mic”, puţin vin pentru a-şi clăti gura şi pentru ca să nu mănânce altceva după Sfânta împărtăşanie.

Cel ce a primit Sfânta împărtăţanie se cuvine să nu mai sărute icoane sau mâna cuiva, să nu scuipe pe jos şi să aibă grijă mai cu seama ca nici un cuvînt de ocară, de blestem, de clevetire sau orice vorbire deşartă să nu spurce gura sa, pentru cinstirea dumnezeiescului Trup şi Sânge pe care l-a primit în ea.

Cum se face împărtăşirea bolnavilor?

Bolnavii pot fi împărtăşiţi de preot afără din biserică, adică la casele lor, sau la spital, cu părţicele din Sfântul Trup, sfinţit anume pentru acest scop în Joia Patimilor şi păstrat în Altar, în chivotul de pe Sfânta Masă. în aceste cazuri, împărtăşirea se face după o rânduială deosebită, înscrisă în Molitfelnic (Rânduială ce se face când se va întâmpla a se da foarte grabnic celui bolnav împărtăşirea). Nu se poate da însă Sfânta împărtăşanie bolnavilor căzuţi în stare de inconştienţă, neşimtire sau celor ieşiti din minţi, nebuni.

[1]     Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia la epist. către Efes; Sf. Anastasie, Patriarhul Antiohiei (La Nic: Milas, Canoanele…, II, 2, p. 261-263). Comp. şiMolitfele din Can. (Rânduiala Sf. împărtăşiri)

[2]    Can. 32 al Sf. Nichifor Mărturisitorul (La Nic. Milaş, op. cit., vol. II, part. II, p. 239.

[3]    Vezi mai pe larg Liturghierul ed. 1987, p. 445-446.

[4]     Sf. Ap. Pavel, în Epist. I către Cor., 7, 5; Zimotei, Episcopul Alexandriei, Can. 5 (la Milas, op. cit., trad. p.

152), Sf. Simion al Tesalonicului, Răsp. la întreb. 16, trad. rom. p. 315; Tipicul cel Mare (al Sf. Sava), cap. 34, 5p3.5 42.

[5]     Despre pravila de cuviincioasă pregătire sufletească şi trupească pentru împărtăşire, vezi mai pe larg în Povăţuirile din Liturghier, ed. 1987.