"Eroul nu este mai curajos decât un om obișnuit, dar este mai curajos cinci minute mai mult" – Ralph Waldo Emerson

Frați Creștini,

S-au scurs 29 de ani de la ultima jertfă adusă de neamul nostru românesc pentru apărarea demnității, a credinței și eliberarea de sub opresiunea comunistă, când 1166 de suflete au fost pierdute pentru ca noi cei de astăzi să trăim într-o lume liberă. Douăzeci și nouă de ani au trecut de când caldarâmurile marilor orașe din România, începând cu Timișoara în ziua de 17 Decembrie 1989, au fost stropite cu sânge până în ziua de 22 Decembrie a aceluiași an.

Mă aflam la vârsta de 14 ani în acele zile și îmi era dificil să analizez pragmatic dacă chiar aceasta era singura opțiune de a înlătura regimul totalitar și pe conducătorul dictator. Îmi era greu să înțeleg pentru că nu eram o persoană expusă acelor nedreptăți sociale. Totuși, dintr-o analiză obiectivă, orice om rațional consideră că se merita chiar sacrificiul suprem pentru a-ți apăra libertatea cuvântului, accesul la o viață decentă și nu în ultimul rând libertatea manifestării credinței. Atunci când acestea îți sunt îngrădite, demnitatea omului este afectată și merită orice sacrificiu pentru a le apăra.

Oricât de mici sau de mari am fi fost în zilele acelea, de am fost simpli spectatori în fața televizorului sau combatanți pe străzile pătate de sânge, avem astăzi și întotdeauna datoria morală de a cinsti cum se cuvine memoria eroilor revoluției române din 1989.

Biserica Ortodoxă îi cinstește zilnic la Sfintele Liturghii, așezându-i pe ei pe mărețul piedestal lângă ostașii și eroii neamului căzuți în cele două războaie mondiale. Duminică de duminică auzim chemarea conștiinței noastre la aducerea aminte a eroilor revoluției din 1989, fără de care probabil nu ne-am fi căpătat așa ușor libertatea individuală și a credinței.

Chiar dacă frustrările unora dintre noi, observând că puterea a fost preluată de o altă pleiadă de oameni slabi, aplecați mai mult spre propășirea și înstărirea proprie decât pe propășirea și prosperitatea cetățenilor, ce s-a petrecut în preajma Crăciunului din 1989 a fost o Revoluție unde mulți oameni idealiști și dornici de un trai mai bun au plătit cu prețul suprem al vieții, însușindu-și dreptul și onoarea de a fi numiți și pomeniți "eroi ai neamului nostru".

Generația noastră, a celor ce am trăit acele zile din Decembrie 1989, nu va mai putea separa niciodată bucuria Nașterii Domnului, bucuria Crăciunului, de mâhnirea memoriei oamenilor neînfricați care au plătit prețul suprem pentru libertate. Este firesc ca generațiile viitoare să se detașeze treptat de acest sentiment de amărăciune și tristețe cu care trăim noi, însă cu siguranță nici ei nu vor uita că 1166 de români au plătit cu propria viață ieșirea de sub un regim socialist, comunist, totalitar și opresiv. Nădăjduim, deși nimeni nu poate garanta, că această memorie a eroilor revoluției îi va face mai prudenți în alegerea conducătorilor societății.

Multa diversiune, multele explicații nu vor putea niciodată să justifice viețile pierdute de acești oameni bravi care au dat confortul din fața televizorului și protecția din casele lor pe frigul străzilor și primejdia gloanțelor.

Veșnică să fie pomenirea tuturor Eroilor Revoluției Române din 1989.

Părintele George

ReflecțiiFlorian Ion