Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena

View Original

Hristos se naște, Slăviți-L

Frați Creștini,

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am reușit să trecem cu bine peste cele trei zile de praznic care marchează Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.

Cu multe zile înaintea acestei mari sărbători am început să simțim bucuria specifică Crăciunului prin îngrijirea locuințelor noastre, prin introducerea colindelor în repertoriul nostru muzical, prin împodobitul bradului, prin îngrijirea de suflet prin Taina Spovedaniei și Sfânta Împărtășanie. Cu cât se apropia Praznicul Nașterii Domnului Iisus, cu atât trăirea fiecărui creștin devenea mai intensă. Cei mari se străduiau să nu lipsească nimic de pe masa din ziua Crăciunului, cei mici țineau atent sub observație brăduțul pentru a nu pierde sosirea lui Moș Crăciun.

În toată această vâltoare, Biserica a încercat să fie cât se poate de activă în sânul comunității noastre prin diverse slujbe, programe de colinde și activități pentru copii. Am reușit prin inițiativa tinerilor să aducem bucurie în casele credincioșilor dornici să primească colindători, fiind prezent în deplasările tinerilor la casele oamenilor. Am simțit multă bucurie în fiecare casă colindată, am văzut fețele oamenilor transformându-se ușor din timiditatea și emoția primirii în casă uneori a peste 20 de colindători, în fețe pline de bucurie și seninătate, imediat după începerea colindelor. Cei colindați păreau copleșiți de o oarecare inocență a retrăirii copilăriei atunci când ascultau frumoasele colinde românești, la această emoție adăugându-se și naturalețea straielor populare purtate cu drag de colindători.

Iată-ne trecuți peste acest peren Praznic al Nașterii Domnului. Privind în retrospectivă ne aducem aminte de toate clipele frumoase petrecute în casele noastre ori la Biserică, dar o introspecție a conștiinței pare că ne întreabă, care este beneficiul nostru duhovnicesc în urma acestei istovitoare sărbători? Au avut vreun oarecare impact duhovnicesc toate slujbele bisericii, a avut vreun impact emoțional prezența rudelor ori a prietenilor în casa noastră? Am rămas noi cu suficientă energie duhovnicească pentru a alimenta sufletul nostru măcar o perioadă de timp de aici înainte?

Cu siguranță am rămas nu cu puțin, am rămas din abundența darului lui Dumnezeu privind toată această sărbătoare ca ziua de naștere a Domnului Iisus Hristos, privind-o din perspectiva credinței și nelimitându-ne doar la darul de sub brăduț și la belșugul mesei din ziua Crăciunului.

Așa cum spunea și Arhiepiscopul Nathaniel în scrisoarea pastorală citită Duminică în biserică, faptul că noi doar auzim cu urechile noastre astăzi despre Nașterea Domnului Iisus nu este suficient, trebuie să credem cu aceeași tărie ca și cei care au văzut pe viu Nașterea Domnului cum ar fi păstorii sau magii prezenți în Bethlehem. Urechea trebuie să aibă același impact în credința noastră ca și ochiul, așa cum avem doi ochi, avem și două urechi cu care auzim evanghelia și cuvântul lui Dumnezeu. Să nu condiționăm precum apostolul Toma credința noastră cu vederea pruncului în ieslea din Bethlehem, noi credem cu desăvârșire că astfel s-a născut Domnul Iisus pentru că așa ne spune Biblia.

Conștienți fiind despre venirea în lume a Domnului Iisus Hristos, suntem plini de curaj și speranță că nu mai suntem singuri, Domnul este cu noi din momentul nașterii în Bethlehem, proorociile vechi testamentare au fost împlinite aidoma, poporul cel ales a primit ceea ce aștepta, un Mesia, Fiul al lui Dumnezeu s-a întrupat și va fi cu noi până la Înălțarea la Cer, ca mai apoi să ne lase în grija Mângâietorului, adică a Duhului Sfânt.

Să credem frați și surori că tot ce s-a întâmplat în Bethlehem a fost doar în beneficiul nostru, prin întruparea Domnului viața noastră a căpătat sens, omul are posibilitatea să nu mai guste moartea ci să trăiască și să fie viu și în Împărăția lui Dumnezeu.

Mulțumesc Domnului pentru toate binecuvântările revărsate asupra bisericii noastre în perioada Postului Nașterii Domnului, începând cu vizita de zidire duhovnicească a părintelui Stelian Tofană și încheind cu Sfânta Liturghie de astăzi, cea de a treia zi a Crăciunului când îl prăznuim și pe Sfântul Arhidiacon, primul martir Ștefan.

La Mulți Ani tuturor celor ce poartă numele Sfântului Ștefan.

Părintele George