Iubiți credincioși,

Aș dori să vă adresez câteva vorbe despre Sfântul Antonie cel Mare, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 17 Ianuarie în fiecare an.

Mulți dintre dumneavoastră știți că a vorbi despre Sfântul Antonie înseamnă a vorbi despre viața monahilor și monahiilor din Sfintele Mănăstiri, căci lui i se cuvine toată lauda faptului că viața monahală este una uniformizată cu o rânduială bine pusă la punct.

Dacă în primele două veacuri ale Creștinismului viața monahală era una mai puțin organizată, cei care, alegând să trăiască o viată isihastă, trăiau de obicei izolați fără un program liturgic stabilit, Sfântul Antonie cel Mare aduce o rânduială în rândul vieții monahale atât pe plan spiritual (liturgic) cât și pe plan administrativ. El pune bazele mănăstirilor de obște unde monahii trăiesc în comunități monahale în detrimentul viețuirii izolate cum erau obișnuiți părinții isihaști după modelul preluat de la Sfântul Ioan Botezătorul, care și-a petrecut viața izolat într-o peșteră până când a ieșit să propovăduiască venirea lui Hristos. Toți cei care alegeau viața monahală până la Sfântul Antonie de obicei trăiau izolați în aproprierea localităților de origine.

Născut în anul 250 AD în Egipt, Sfântul Antonie provenea dintr-o familie extrem de înstărită și mai avea o soră mai mică. Ei rămân orfani de ambii părinți la o vârstă fragedă și devin posesori ai întregii bogații moștenite de la părinții lor. Sfântul Antonie, cel bine educat în tainele credinței în Dumnezeu, nu rămâne vrăjit sau tentat în nici un fel de aceste bogății. Ascultând sfatul lui Hristos adresat tânărului bogat „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi” (Matei 19, 21), la fel ca și Cuvioasa Maica Parascheva de la Iași, el merge acasă și se sfătuiește cu sora lui cum să-și dedice viața în întregime lui Hristos.

Ei decid ca sora să meargă în grija unor femei fecioare și el să ia calea pustiei, ceea ce se și întâmplă imediat după ce împart nevoiașilor din acele ținuturi ale Egiptului averea moștenită de la părinți.

Cu numai 20 de ani de viață, Sfântul Antonie pornește pe anevoiosul drum al monahiei din aridul deșert al Egiptului, înarmat doar cu arma credinței și platosul dreptății.

Viața Sfântului Antonie este descrisă de cel mai însemnat ucenic al său, și anume de Sfântul Atanasie, cel care a ajuns Patriarhul Alexandriei. O istorisire uimitoare cum, dintr-un om cu un nivel de învățătură rudimentar, ajunge să formeze un ucenic ca Sfântul Atanasie să devină Patriarhul Alexandriei. Gândul meu zboară parcă la un alt părinte duhovnicesc contemporan cu noi, care, deși nu a fost școlit profund, a modelat duhovnicește nenumărați clerici și credincioși. Acela este nimeni altul decât Părintele Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria, de ale cărui sfaturi duhovnicești s-a bucurat însuși Patriarhul actual al României.

Sfântul Antonie cel Mare a plecat atât de hotărât pe acest drum al urmării lui Hristos încât nimic din această lume nu l-a mai interesat. Ispitele duhurilor demonice au venit asupra sa ca o avalanșă, însă nimic din mrejele vieții pământești nu l-a abătut de la acest drum iubit de Dumnezeu.

Ucenicul său Atanasie descrie în amănunt felul cum Sfântul Antonie a fost ispitit în pustiul Egiptului. Am citit viața Sfinției sale în timpul Seminarului și, chiar dacă nu se încadra la lectura obligatorie, nu aș fi putut să nu o citesc fără încetare. Mulți dintre călugării și călugărițele care populează mănăstirile Ortodoxe din întreaga lume au ales acest drum în urma citirii și descoperirii vieții Sfântului Antonie cel Mare, organizatorul vieții monahale.

Viața Sfântului Antonie a stârnit interes și în mediul artistic. Reprezentarea cea mai importantă îi aparține detașat pictorului suprarealist Salvador Dali, un pictor de origine spaniolă originar din provincia Catalonia.

Dali, inspirat din cartea vieții Sfântului Antonie scrisă de ucenicul său Atanasie, a așternut într-o pictură uimitoare felul cum a fost ispitit de demoni Sfântul Antonie, pictură ce poarta numele “Ispitirea Sfântului Antonie”. Tema este pustnicul Antonie bântuit și sedus de demoni, în mod special ispitirea prin femeia desfrânată sau bogățiile pământești.

In această pictură Sfântul Antonie este reprezentat în pustiul dezolant al Egiptului stând în partea stângă a imaginii îngrozit, dar totodată destul de stabil, fiind rezemat cu o mână de o piatră (Piatra Hristos de care dacă te ții rămâi statornic și puternic). In cealaltă mână Sfântul ține ridicată o cruce care reprezintă arma împotriva demonilor.

In partea de sus este reprezentată o caravană îngrozitoare a unor elefanți cu niște picioare exagerat de lungi și înfricoșătoare. Aici este vorba despre distorsionarea proporției ispitelor care tuturor ni se par mult mai mari decât sunt în realitate.

Acești elefanți cară în spinarea lor anumite tentații ale desfrâului sau ale bogăției. Prin statornicia Sfântului Antonie și prin puterea semnului Sfintei Cruci, demonii înfricoșători ai ispitelor rămân nemișcați și nu se pot apropria de Sfânt.

Această pictură celebră se află în Muzeul Național Regal din capitala Belgiei.

Sfântul Antonie moare la vârsta de 105 ani, după o viață dusă în slujba lui Hristos și o luptă neîncetată cu puterile demonice.

Vă doresc tuturor o săptămână binecuvântată.

Părintele George Acsente (preluare din buletinul 01/18/17)