Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena

View Original

"Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte vi se vor adăuga vouă" - Matei 6-33

Frați Creștini,

Din voia Domnului, duminică 27 Ianuarie după Sfânta Liturghie, comunitatea bisericii noastre s-a reîntrunit în Adunarea Generală anuală, după cum cere rânduiala bisericească.

O dată pe an, obligatoriu, membrii bisericii se întrunesc într-o ședință pentru a observa, prin prezentarea unor rapoarte din diverse paliere din viața bisericii, activitatea bisericii din anul precedent, precum și a revizui planurile pe anul în curs.

În mod special membrii bisericii sunt interesați de activitatea spirituală din sânul parohiei și mai apoi de modul de administrare a bunurilor bisericii și de desfășurare a diverselor activități.

Am fost bucuros să observ interesul enoriașilor noștri și la ședința Adunării Generale de anul acesta, câteva zeci de persoane rămânând după Sfânta Liturghie pentru a afla felul în care s-a administrat biserica în anul 2018 și care sunt proiecțiile pentru anul 2019.

Cu răbdare s-au ascultat rapoartele pregătite de consilierii bisericii și ne-am bucurat împreună să ne reîmprospătăm memoria cu anumite realizări din anul trecut cum ar fi vizita pastorală a Părintelui Prof. Dr. Stelian Tofană, și conferința video a Părintelui Sorin Mihalache, ori construirea noii terase de vară ce s-a făcut prin generozitatea fiecăruia dar și prin multă trudă istovitoare din partea câtorva enoriași ai bisericii. Aceste lucruri nu se readuc în discuție pentru a primi cineva lauri ori aplauze, nu, ele sunt realizări ale noastre în anul 2018 prin ajutorul lui Dumnezeu și implicarea noastră a tuturor.

Frați Creștini,

Atunci când într-o comunitate din diaspora, indiferent de etnia ei, există comuniune, consens și încredere și unde veghează Dumnezeu, orice este cu putință. Biserica noastră a demonstrat acest lucru prin ridicarea fiecăruia și contribuirea la plata integrală a împrumutului ipotecar în anul 2016, pentru ca mai apoi în fiecare an să susținem câte un proiect major: construirea Locului de Joacă pentru copii în anul 2017 și a Terasei de Vară în anul 2018.

Pentru anul în curs, așa cum s-a discutat și aprobat la Adunarea Generală, proiectul ce va începe cât de curând în faza de construcție este mult dorita și discutată Turlă a Bisericii.

Cele două proiecte majore realizate în ultimii doi ani reprezentau în primul rând o problemă de siguranță pentru enoriași, devenind astfel prioritare, însă un alt factor pentru care ele s-au întâmplat înaintea construcției Turlei a fost și întârzierea primirii avizelor de construcție fără de care nu am fi putut începe. Acum însă suntem foarte aproape de obținerea avizului de construcție și credem că vom putea începe cât de curând.

Fiecare participant a plecat din ședința de duminică cu un sentiment plăcut. Nu aș dori să vorbesc în numele tuturor, însă am văzut o atmosferă destul de destinsă în timpul ședinței. S-au ridicat întrebări firești acolo unde au fost nelămuriri și s-au oferit răspunsuri pe măsura cunoștințelor noastre. Nici nu ne așteptam sau doream o ședință monolog.

Am observat o atmosferă mult mai normală și relaxată în timpul adunărilor generale după momentul achitării împrumutului ipotecar din anul 2016. Chiar dacă au fost niște ani de foc în trecut, enoriașii bisericii noastre au știut să rămână împreună și să continue îngrijirea și îmbunătățirea bisericii noastre.

Ne rugăm Domnului să continue să vegheze asupra comunității noastre, să țină pace și armonie între enoriașii bisericii noastre, să putem sluji această Sfânta Biserică așa cum se cuvine.

Tuturor celor care iubiți această Biserică arătându-vă suportul dumneavoastră prin membria anuală și prin făgăduința lunară (pledge) doresc să vă mulțumesc.

Tuturor cititorilor acestui Buletin Parohial vă doresc o săptămână binecuvântată.

Părintele George.