Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena

View Original

Samarineanul necunoscut

Un bogat trecu odată din întâmplare pe o stradă în care locuia o familie tare nevoiașă, cu o spuză de copii.

Bogatul nostru se opri, puse o sumă destul de însemnată lângă poarta casei lor și încercă să se facă nevăzut.

Niște credincioși îl văzură, și, oprindu-l, îl întrebară:

– Fii bun și spune-ne cum te cheamă.

– Iertați-mă – zise bogatul – că nu v-aș putea împăca dorința. În tot cazul, aș dori să știu cu ce scop țineți să știți aceasta?

– Fapta pe care ai săvârșit-o întrece toate așteptările și e vrednică de toată lauda. Se aseamănă cu fapta Samarineanului milostiv din Evanghelie și de aceea ne-am hotărât ca pe orice cale să vă aflăm numele.

– Foarte bine! Zise bogatul. Eu mă leg să vă spun numele meu după ce, mai întâi, veți putea să-mi spuneți voi mie cum se numea Samarineanul din Evanghelie.

Toți cei adunați au rămas uimiți și au trebuit să tacă și să-i lase drum slobod celui care știuse nu numai să ajute pe cei nevoiași, dar să le dea și o lecție atât de prețioasă.

Nu trebuie să râvnim la nicio răsplată sau la vreo laudă în schimbul ajutoarelor pe care le dăm celor răniți trupește sau sufletește, precum și celor nevoiași sau lipsiți. Răsplata va veni de la Dumnezeu, la momentul ales de El.