"În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat" - Troparul Botezului Domnului
Iubiți credincioși,
Odată ajunși la praznicul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, ciclul slujbelor bisericești ce pendulează în jurul Nașterii Domnului (sau mai impropriu spus al "sărbătorilor de iarnă") se încheie, intrând într-un program liturgic obișnuit.
Dau slavă lui Dumnezeu Cel ce ne-a ajutat să trecem cu bine peste acest sezon liturgic și tradițional extrem de încărcat în comunitatea noastră, unde la numeroasele slujbe s-au adăugat vizitele pastorale și deosebitele colinde prezentate de tinerii bisericii noastre la casele enoriașilor.
Pentru mine, preotul acestei parohii, a fost o nemăsurată bucurie să fiu prezent la toate aceste evenimente menite să ne ridice spiritual și să ne bucure inima prin perpetuarea tradițiilor noastre creștine românești aici pe pământ american. Am văzut imensa bucurie și pe chipurile oamenilor care ne-au călcat pragul bisericii, fie din firescul motiv de a participa la Sfânta Liturghie, fie doar din dorința de a-și aduce fiul sau nepoata să se împărtășească, ori să participe la serbarea de Crăciun și să se bucure de prezența Moș Crăciunului care nu ne-a ocolit nici anul acesta.
Indiferent care a fost motivul ce l-a mânat pe Creștin la Sfânta Biserică în această perioadă a Sărbătorii Nașterii Domnului, eu sunt convins că Harul lui Dumnezeu a lucrat cu fiecare, mai intens sau mai lent în funcție de deschiderea fiecăruia. Efectul credinței și lucrarea harică în Biserica Ortodoxă se manifestă lent și în tihnă, nu cu gesticulații ori vorbiri în limbi precum în neo-protestantism. În Ortodoxie, Duhul Sfânt se contopește cu inima fiecărui creștin și o face pe aceasta să tresalte și să lucreze cu fiecare situație sau individ.
Participarea credincioșilor la aceste slujbe a fost pe măsura așteptărilor în comunitatea noastră. Duminică, în ziua de Bobotează, m-am simțit ca într-o Biserică din țară, am văzut creștini venind cu propriile vase pentru a lua acasă Aghiasma Mare sfințită în ziua de Bobotează, am vazut oameni vibrând cu profunzimea slujbelor, am văzut oameni stând smeriți în genunchi ascultând Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, cerând lui Dumnezeu să rămână scut împotriva duhurilor rele ce încearcă să ne tulbure și să ne abată de la calea cea dreaptă a credinței.
Acesta este spiritul adevărat al "sărbătorilor de iarnă". În momentul în care ne limităm doar la licărirea luminițelor din bradul de Crăciun, când ne limităm doar la frumusețea cântărilor fără a rezona în inima noastră mesajul bucuriei Nașterii Domnului, atunci dulceața praznicului nu mai este la fel. Un Creștin Ortodox autentic va pune mereu Icoana Nașterii Domnului Iisus în centrul Sărbătorilor Crăciunului și îl va recunoaște pe Iisus drept cadoul suprem trimis din sânurile Tatălui să se nască din Născătoarea de Dumnezeu Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului omenesc.
Slavă Bunului Dumnezeu pentru toată binecuvântarea revărsată asupra Sfintei noastre Biserici la acest mare Praznic.
Deși ciclul slujbelor se încheie în ziua de Bobotează, activitatea pastorală a preotului dumneavoastră abia începe. În această perioadă voi încerca să ajung la fiecare familie dornică să deschidă ușa casei pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu prin rugăciune și sfințirea caselor prin stropirea cu Apă Sfințită. Nu ezitați să mă invitați, indiferent de distanța la care locuiți față de biserica noastră, nu ezitați să mă invitați în casa dumneavoastră indiferent cât de smerită este aceasta, Dumnezeu iubește pe cei smeriți.
Cu prețuire,
Părintele George Acsente