În România trebuia să aibă loc o nuntă. Mirii erau foarte săraci. De aceea pe invitația trimisă fiecărui invitat scriseră că fiecare să binevoiască să aducă cu sine câte o sticlă de vin. Acesta urma să fie turnat într-un butoi mare la intrarea în sala nunții.

În cele din urmă sosi momentul festiv. Se adunară cu toții și servitorul scoase vin din butoiul cel mare. Dar, spre uimirea lor, când vrură să ciocnească un pahar cu tinerii căsătoriți, să-i felicite și să bea, atunci observară că fiecare avea în paharul său apă.

Tuturor le păru rău de acest incident, căci cu toții gândiseră: „A, o sticlă de apă, pe care o voi turna în butoiul cu vin, nu se va cunoaște și nimeni nu va observa acest lucru!”.

Din nefericire, cu toți gândiseră la fel. Toți voiau să sărbătorească pe costurile celorlalți. Și așa, marea și frumoasa sărbătoare așteptată nu a mai putut să aibă loc.