Open Hand
Frați Creștini,
Aflându-ne în luna Noiembrie, ne pregătim treptat pentru intrarea în Postul Nașterii Domnului, despre care vom afla mai multe referințe în buletinul parohial de săptămâna viitoare.
Această introducere treptată în perioada de postire a fost semnalată de Biserică încă de duminica trecută, când am ascultat evanghelia de la Sfântul Luca, respectiv "Pilda bogatului nemilostiv". Aceasta a fost doar introducerea dintr-un set de citiri evanghelice duminicale ce au ca scop pregătirea creștinului spre a primi darul cel mai de preț din mâna lui Dumnezeu Tatăl, dar întrupat în Sfânta Fecioară Maria, și anume nașterea Pruncului Sfânt în lume pentru a o mântui.
Dumnezeu fiind Bun, Darnic și Milostiv vrea să ne învețe și pe noi să fim la fel, fiind fiii Lui și frații Domnului nostru Iisus Hristos. Dacă El ne oferă darul cel mai de preț, pe Mesia Fiul lui Dumnezeu, suntem chemați și noi de Biserică să imităm câtuși de puțin gestul Său. Să fim darnici, afectivi și atenți la suferința celor din jurul nostru. Asta am învățat prin pilda ascultată Duminică la Sfânta Liturghie, observând comportamentul grosolan al bogatului nemilostiv, comportament ce l-a condus într-un final pe acesta la o viață veșnică nu doar nefericită ci chiar la una de chin și suferință. Vom continua să învățăm în săptămânile viitoare prin exemple autentice lăsate de Domnul nostru Iisus Hristos în sfintele evanghelii cum ar fi Samarineanul milostiv, Bogatul căruia i-a rodit țarina, Dregătorul bogat, sau din viețile sfântului Andrei care ne-a oferit nouă românilor darul credinței creștine ori sfântului Nicolae, cel care prin definiție este asociat cu generozitatea.
Ca un cunoscător al culturii noastre românești și al istoriei noastre recente știu, căci și eu am trăit în România în vremurile întunecate ale comunismului, că eram obișnuiți, probabil și din cauza lipsurilor, doar cu oferirea de daruri în jurul Nașterii Domnului (Crăciunului) doar persoanelor din familie sau eventual rudelor foarte apropiate. După Revoluție însă, Biserica având mai multă libertate de exprimare, și-a făcut datoria de a lămuri latura filantropică a bisericii însăși și a fiecărui creștin în parte. Astăzi multe biserici ajută, unele chiar masiv prin înființarea de cantine sociale cu scopul de a hrăni oamenii defavorizați, de a obloji rănile Lazărilor de la ușile noastre.
În această perioadă suntem chemați fiecare să facem o retrospectivă a existenței noastre, de a observa cât de Bun a fost Dumnezeu cu noi, majoritatea bucurându-ne de sănătate, de un serviciu sau chiar de o frumoasă vacanță. Este timpul să reflectăm la aceste lucruri și să ne gândim la ce am menționat duminica trecută în predică, la câtă suferință este în lume. Nu doar în Ghana sau Eritreea oamenii suferă, ci uneori mult mai aproape de noi.
Sunt foarte mândru de Biserica și oamenii bisericii noastre, având un grup de frați și surori ce au ridicat standardele bisericii acolo unde am promis atunci când ne era apăsător de greu să supraviețuim și să păstrăm Biserica, ne-am ridicat acolo unde eu preotul am promis în fața Sfântului Altar că ne vom implica imediat ce reușim să redresăm Biserica, și anume în programe de caritate.
Astăzi Biserica noastră este reper pentru multe biserici ortodoxe din diaspora prin proiecte anuale precum Cutiuța de Pantofi ShoeBox, AFLAC și Open Hand sau proiecte dedicate cum ar fi Colectiv, Casa Cosmești sau disponibilitatea casei parohiale pentru anumite persoane nevoiașe. Le mulțumim tuturor celor care au inițiat fiecare dintre aceste programe și care ne-au ajutat să ne realizăm potențialul nostru de comunitate activă.
Standardul bisericii noastre este unul de cinste dar destul de greu de menținut. Aceasta depinde de sănătatea noastră și de generozitatea și implicarea bisericii vii, adică a dumneavoastră iubiți frați și surori.
Cei ce doriți să participați pe data de 15 Decembrie la proiectul Open Hand unde vom pregăti porții de mâncare pentru semenii în nevoi, vă rog să mă contactați.
Îl rog pe Dumnezeu să ne lumineze mintea și să ne deschidă inima pentru a înțelege cât mai mult din chemarea bisericii și a evangheliilor ce se vor citi în perioada următoare. Să devenim oameni darnici și buni așa cum Darnic și Bun a fost și Dumnezeu, alegând-o pe Fecioara Maria ca dintrânsa să se nască Dumnezeu Fiul, spre mântuirea noastră.
A consemnat Părintele George Acsente.