Poștașul sună de două ori. Mai erau cinci zile până la Crăciun. Avea în mâinile sale un mare pachet învelit într-o frumoasă hârtie, legat cu panglici aurii.

– Intră, răspunse o voce din interior.

Poștașul intră. Era o casă rău întreținută, căci se găsea într-o încăpere plină de umbre și praf. Așezat într-un fotoliu stătea un bătrân.

– Privește, ce pachet de Crăciun extraordinar, spuse bucuros poștașul.

– Mulțumesc. Așază-l jos, spuse bătrânul cu cea mai tristă voce auzită parcă vreodată.

Poștașul rămase înțepenit cu pachetul în mână. Intuia foarte bine că acel cadou era plin de lucruri minunate și acel bătrân nu avea pe chip nici măcar o urmă de bucurie. Atunci de ce era așa de trist?

– Dar domnule, nu ar trebui să faci din această zi o sărbătoare cu acest magnific cadou?

– Nu pot, nu pot chiar deloc, spuse bătrânul cu lacrimi în ochi.

Și începu să povestească poștașului istoria fiicei sale, căsătorită în orașul vecin, și care devenise bogată. În fiecare an îi trimitea un pachet de Crăciun, cu un bilețel: de la fata ei Luisa și de la soțul ei. Niciodată câteva urări personale, o vizită sau o invitație “vino să petreci Crăciunul împreună cu noi”. Niciodată.

– Vino să vezi, adăugă bătrânul în timp ce se ridica obosit.

Poștașul îl însoți până la o cămară. Bătrânul deschise ușa.

– Dar…, rămase surprins poștașul.

Cămara era plină de cadouri de Crăciun. Erau toate celelalte daruri adunate din anii trecuți. Toate cu minunata lor hârtie desenată și cu panglicile strălucitoare.

– Dar nici măcar nu le-ați deschis, exclamă poștașul contrariat.

– Nu, răspunse trist bătrânul. Nu este iubire înăuntru.

“Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ti-l va da ție” - Ieșirea 20:12