Se spune că doi copilași în burta mamei vorbeau unul cu celălalt.

– Tu crezi în viața de după naștere?

– Desigur! După naștere trebuie să urmeze ceva … Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.

– Ce prostie! După naștere nu urmează nimic. Și, de altfel, cum ar putea să arate?

– Nu știu exact, dar desigur că va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare și vom mânca cu propria gură …

– Ce ciudat! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar că ar fi de râs! Doar noi mâncăm prin cordonul ombilical … Însă ia să îți spun eu ceva: putem exclude viața de după naștere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

– Ba da, ba da, cu siguranță va fi ceva. Însă, probabil, ceva mai altfel decât ne-am obișnuit noi aici.

– Păi de acolo nu s-a întors nimeni. Odată cu nașterea, viața se termină, pur și simplu. De altfel, viața nu este altceva decât o permanentă înghesuială, într-un întuneric profund.

– Eu nu știu exact cum va fi dacă ne vom naște, dar desigur că o vom găsi pe MAMA, iar ea va avea grijă de noi.

– Pe mama? Tu crezi în mama? Și după tine, unde ar putea ea să fie?

– Păi oriunde, în jurul nostru. Doar trăim în ea și prin ea. Fără ea, nu am fi deloc.

– Eu nu cred asta! Eu nu am văzut nicicând, niciun fel de mamă, așa că e evident că nu există!

– Dar, uneori, când suntem în liniște, o auzim cum cântă, simțim cum mângâie lumea din jurul nostru. Știi, eu cred că viața adevărată ne așteaptă abia de acum încolo!

Mulți cred că nu există viață dincolo de moarte, dar ea există. Trupul este muritor, nu însă și sufletul, care este suflare din suflarea lui Dumnezeu, fiind, deci, nemuritor. Viața de după moarte există și este cea pe care omul și-o câștigă, trăind pe pământ, prin gândurile, vorbele și faptele sale bune sau rele, ca de altfel și prin credința sau necredința sa în Dumnezeu.