Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel voia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i: „Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El îmi este prieten. Cum aș putea să îmi vând prietenul?”.

Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul. Toți sătenii i-au spus: “Ți-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ți l-a furat! Ce mare ghinion”.

“Ghinion sau șansă”, zise bătrânul, “Dumnezeu le știe pe toate? Doamne, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”.

Toți au râs de el. După 15 zile însă calul s-a întors și nu era singur, avea în spate o mulțime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o iapă și, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.

“Ce mai noroc!” strigară sătenii. Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniți. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului și-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai. “Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu ești deja în pragul sărăciei!”.

“Ghinion, șansă, Dumnezeu le știe pe toate?” le răspunse bătrânul. “Doamne, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”.

După câteva zile de la tragicul accident, soldații lordului trecură prin sat și îi obligară pe toți flăcăii să li se alăture pentru război. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt. “Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toți copiii noștri au fost duși în război, doar tu ai avut șansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noștri ar putea fi uciși.” Bătrânul le răspunse: “Ghinion, șansă… Dumnezeu le știe pe toate? Doamne, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”

Viitorul vine către noi bucățică după bucățică, puțin câte puțin. Nu știm niciodată ce ne așteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă și plină de smerenie și de legătură cu Dumnezeu va fi mereu loc pentru bine și vom putea fi mai fericiți prin pronia Divină.