Încă din adolescență, de fiecare dată când intrăm în Postul Mare al Paștilor, parcă îmi răsună în ureche aceste cuvinte ce aparțin unui cântec american celebru, aducându-mi aminte că omul este pus într-o mare dificultate atunci când i se cere să-și ceară iertare. Când trebuie să ne „coborâm” de pe aparenta superioritate și să iertăm pe aproapele nostru, când trebuie să mergem să cerem iertare celui pe care l-am rănit prin faptele și vorbele noastre, găsim extrem de dificil resurse să o facem. Pentru unii dintre noi, a călca peste egoul personal și a cere cuiva iertare, este câteodată aproape imposibil. Sfânta Scriptură însă ne învață că trebuie să ne cerem, nu o dată pe an ci zilnic, iertare față de persoanele din preajma noastră, ne învață că „Nu trebuie să apună soarele peste mânia noastră” - Efeseni 4-26.

Este cu adevărat dificil să-ți ceri zilnic iertare, poate fi privit chiar ca o obișnuință sau o manie a unei persoane atunci când zi de zi merge în fața semenilor cu care conviețuiește să-și ceară iertare. Biserica are însă o zi specială numită și „Duminica Iertării” când fiecare creștin trebuie să-și ceară iertare fraților, această zi fiind chiar duminica aceasta când intrăm în Postul Mare.

Începutul Postului Paștelui trebuie privit în ansamblu și nu doar din perspectiva culinară prin care ne gândim doar la diversele opțiuni de a găti mâncărurile de Post. Postul, înainte de toate, este hotărârea fiecăruia de a fi mai bun cu societatea și cu el însuși. Inima creștinului trebuie să fie mult mai moale, mai dispusă să ierte și să tolereze imperfecțiunile celor din jur.

Avem la dispoziție această săptămână (albă) pentru a ne introspecta și a seta valorile pe care dorim să le atingem după încheierea perioadei de Post, în ce condiție va fi sufletul fiecăruia atunci când ne îndreptăm pașii la slujba Învierii Domnului. Rezoluțiile duhovnicești se stabilesc acum de către orice individ cu dorința sinceră de a se mântui.

A ne cere iertare la intrarea în Postul Mare este o obișnuință foarte veche, chiar din Biserica Primară unde creștinii își cereau iertare la fiecare Sfânta Liturghie când aveau și părtășie cu Trupul și Sângele Domnului, la fel cum ar trebui să facem și cum vă îndemn și eu să procedăm regulat.

Pe vremurile când eram copil, exista această obișnuință în satul meu natal, ca la început de Post fiecare creștin își strângea mâna cu celălalt și cel mai mic spunea celui mai mare un sincer „Iartă-mă dacă vreodată ți-am greșit” la care interlocutorul răspundea „Bunul Dumnezeu să ne ierte și să ne miluiască”.

Era un moment special unde și cei mai dușmănoși oameni își călcau orgoliul și întindeau mâna spre celălalt. Chiar dacă toată Biserica știa că nu-și vorbesc unul cu celălalt, acesta era momentul cel mai potrivit și mult așteptat să se împace.

Nu este vorba de o tradiție unde oamenii se iartă unii pe alții, în mănăstiri există chiar o slujbă a „iertării” ce se săvârșește tot în duminica lăsatului sec, însă are loc imediat după Vecernie, unde la fel fiecare monah își cere iertare de la Stareț și de la frați, mai apoi merg în trapeza (sala de mese) mănăstirii și mănâncă cina lăsatului sec, consumând în mod special ouă și brânză. În timpul cinei lăsatului sec, unul dintre călugări este rânduit să citească din Sfânta Scriptură „Izgonirea lui Adam și a Evei din Paradis”. La fel procedam și noi la Seminarul Teologic la această zi a lăsatului sec.

Frați Creștini,

Înainte să începem Postul Mare, să ne dorim fiecare o transformare a stării noastre lăuntrice și să năzuim spre a dobândi putere să iertăm fraților noștri, oricât de mult ne-ar fi greșit aceștia. Să nu uităm că Dumnezeu ne iartă pe fiecare ori de câte ori plecăm genunchiul la Spovedanie și cerem de la duhovnic să ne ierte, la fel trebuie să facem și noi, să fim dispuși să iertăm oricând și oricât aproapelui nostru. Starea în care trăiește omul care poate să ierte o pot afla și cei mai sceptici în credință, studiile medicale arată că eliberarea urii și a mâniei din interiorul nostru ne aduce nelimitate beneficii de sănătate.

Un om care iartă este un om care înțelege perfect rugăciunea „Tatăl Nostru”. Acolo spunem așa „Doamne, iartă-mi mie greșalele mele tot așa cum și eu iert celor ce-mi greșesc mie”. Observați cum condiționăm iertarea lui Dumnezeu de iertarea noastră?

La iertare, să adăugăm și restricțiile alimentare și atunci sufletul nostru tresaltă. Atunci lupta postului nu mai este doar din exterior, adică a mâncării, ci și din interiorul nostru care vine dintr-o inimă iertătoare.

Și eu la rândul meu doresc cu această ocazie să-mi cer iertare tuturor celor pe care i-am necăjit sau dezamăgit sub orice formă.

Dumnezeu să ne ierte și să ne miluiască pe fiecare.

Părintele George.