Un preot trecea, într-o zi, pe un drum de țarină.

Un sătean necredincios își bătea boii și zbiera tot felul de înjurături.

Preotul îi zise:

- „De ce te osândești la pedeapsa veșnică?”

Omul necredincios îi răspunse:

- „Eu nu pot crede, părinte, în acestea ... Căci dacă Dumnezeu a hotărât să mă scape, orice aș face rău, voi fi mântuit. Și, dimpotrivă, dacă a hotărât să fiu osândit, orice aș face bun, degeaba este ... ”

Atunci preotul îi zise:

- „Dacă este așa cum zici, atunci de ce te mai duci la câmp să ari și să semeni?”

Omul rămase în tăcere. Părintele zise:

- „Dacă ar fi adevărat ce ai spus, atunci oricât ai ara și ai seamănă, dacă Dumnezeu a hotărât să nu se facă, degeaba-i munca ta, și dimpotrivă, dacă Dumnezeu a hotărât să se facă, atunci nu mai e nevoie să ari și să semeni”.

Omul rămase iar fără răspuns, și părintele grăi:

- „Nu, prietene ... Dumnezeu îți dă roadă numai dacă tu vei munci pământul. Tot așa, El nu-ți va da mântuirea decât dacă îi ții în seamă poruncile și nu duci o viață ticăloasă ...”

De atunci, omul acela s-a înțelepțit.