"Eu sunt învierea și viața, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac." - Ioan 11:25-26.
Frați Creștini,
Ultimele zile din Postul Mare al Paștelui marchează două lucruri deosebite în care se oglindesc dumnezeirea și umanitatea Domnului nostru Iisus Hristos.
Primul se referă la învierea unui membru ce aparținea unei familii mult iubite de Domnul Iisus, din orașul Betania ce se învecina (15 stadii) cu Ierusalimul, iar al doilea eveniment se referă la intrarea Domnului Iisus în Ierusalim.
Evenimentele au loc în zile consecutive. Sâmbătă, înainte de a intra pentru ultima dată în Ierusalim, Domnul Iisus se oprește în Betania pentru a convinge pe cei din familia lui Lazăr și prietenii acestuia că El este Mesia Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu cel așteptat. Nu întâmplător am menționat "Cuvântul lui Dumnezeu" căci domnul Iisus doar din cuvânt îl învie pe Lazăr fratele Mariei și Martei cel care murise de trei zile.
Poate veți spune cu bună dreptate că nu mai era necesar ca Mântuitorul Iisus Hristos să dovedească familiei lui Lazăr că El este Fiul lui Dumnezeu, având în vedere că exista o strânsă legătură de prietenie între El și familia lui Lazăr. Cu siguranță Lazăr participase și la alte minuni săvârșite de Iisus în Ierusalim, cu siguranță Iisus poposise adesea în casa lor și cu alte ocazii, aceștia ascultându-i cuvântul de învățătură. Casa Martei și a Mariei este menționată de Evanghelistul Ioan ca loc de refugiu atunci când apărea o stare mai tensionată în Ierusalim în urma vreunei minuni săvârșite de Domnul când Iudeii încercau să "pună mâna pe Dânsul".
Indisputabil familia lui Lazăr avea un mare atașament și empatie față de Iisus, însă o regăsim pe Marta, sora lui Lazăr, răpusă de durerea pierderii fratelui și chiar mânioasă pe Mântuitorul: "Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit" - Ioan 11-21.
Domnul Iisus nu a dat curs invitației familiei lui Lazăr, pe când acesta din urmă era doar bolnav, chiar pentru a-și arăta dumnezeirea și puterea Sa asupra morții prin Învierea lui Lazăr.
Privind Sfânta Icoană cu învierea lui Lazăr din Betania suntem puși în fața unei lumi transfigurate.
Sfânta Icoană cu învierea lui Lazăr din Betania
Îl vedem pe Iisus Dumnezeu plângând pentru prietenul său Lazar, îl vedem pe Lazăr cel mort de patru zile și intrat în degradare biologică ascultând cu urechile moarte chemarea lui Dumnezeu și ieșind singur din mormânt, vedem pe Lazăr cel mort stând înclinat în fața lui Iisus ca semn al supunerii acestuia în fața lui Dumnezeu, mai vedem încă un lucru nefiresc, un singur om mută piatra ce a fost așezată pe mormântul lui Lazăr, mai vedem martorii minunii acoperindu-și căile respiratorii, semn că Lazar intrase în descompunere și el a fost mort cu adevărat. Toata Icoana Învierii lui Lazar este reprezentată astfel pentru a reflecta dumnezeirea Domnului Iisus Hristos.
Învierea lui Lazăr a fost una cât se poate de reală, nu a fost o înviere de moment pentru a impresiona pe cineva, el a înviat cu trupul dinainte și cu sufletul dinaintea morții sale. La fel ca și celelalte două învieri săvârșite de Hristos (a fiicei lui Iair și a fiului văduvei din Nain), învierea lui Lazăr a fost o înviere de durată, până când acesta a gustat moarte biologică naturală de bătrânețe. Știm că Lazăr a mai trăit încă 30 de ani după învierea sa.
După ce Sfântul Arhidiacon Ștefan, primul martir, moare, Lazăr și surorile lui migrează în insula Cipru unde vor fi întâlniți mai târziu de Sfântul Apostol Pavel aflat în prima sa călătorie misionară în urma căreia Lazăr este hirotonit Episcop în Cipru. De altfel, în iconografia bizantină, întâlnim icoana Sfântului Lazăr în două ipostaze: în prima, care este și cea mai cunoscută, îl întâlnim la învierea sa din Betania și în a doua îl întâlnim în ipostaza de arhiereu.
După învierea lui Lazăr, Mântuitorul pornește în ultima sa călătorie ca Om și Dumnezeu spre Ierusalim. Aici în Betania, în casa surorilor lui Lazăr, va rămâne și Maica Domnului, aceasta venind în Ierusalim doar înainte de sângeroasa Răstignire a Mântuitorului.
Momentul ajungerii Mântuitorului în Betania marchează și perioada de tristețe și groază ce avea să-L cuprindă pe El. În Betania plânge prima dată pentru prietenul său Lazăr, culminând cu lacrimile de sânge din Gradina Ghetsimani.
Frați Creștini,
Doar câteva zile ne mai despart de această perioadă când obrazul Domnului va fi udat de sfintele Sale lacrimi pentru prietenul său Lazăr și pentru fiii Ierusalimului (adică și pentru noi), pe care a încercat "de multe ori să îi adune și să ne adune și să îi unească precum cloșca puii". Doar câteva zile ne mai despart de Săptămâna Patimilor când Domnul Iisus va fi prins, judecat, dezbrăcat, scuipat, totul pentru ca să ne unească pe noi cei mult păcătoși cu Dumnezeu Tatăl care L-a trimis.
Mă rog ca fiecare ceas din câte au mai rămas până la marele praznic al Învierii Domnului să ne fie prilej de pocăință și aducere aminte de jertfa supremă făcută de Dumnezeu care a sacrificat pe Fiul Său și Dumnezeul nostru pentru a ne ridica din moarte la viață.
A consemnat,
Pr. George Acsente