Trăia un om, demult. El avea un fiu tare neascultător, care îi făcea tot soiul de necazuri. Ajunsese bietul om să se gândească cu teamă la ziua care urma...

A început să bată câte un cui, în tocul ușii, pentru fiecare greșeală a fiului său. Când tocul ușii s-a umplut de cuie încât părea un arici, omul și-a chemat fiul și i-a spus:

– Uite, am bătut câte un cui pentru fiecare greșeală a ta.

Fiul s-a speriat, văzând mulțimea cuielor, și a hotărât în sinea lui să răscumpere fiecare greșeală cu o faptă bună.

După prima faptă bună, și-a chemat tatăl în fața ușii, rugându-l să scoată un cui. Și tot așa după fiecare faptă bună.

În ziua în care a scos ultimul cui, tatăl și-a îmbrățișat fiul, bucurându-se împreună cu el. Fiul l-a strâns la piept și a văzut că tatăl său plângea.

– De ce plângi? zise fiul. Ar trebui să fii fericit și mulțumit că ai putut să scoți toate cuiele…

– E adevărat, cuiele au fost scoase, dar găurile?