"Aducându-ne aminte, așadar, de această poruncă mântuitoare ..."

"Aducându-ne aminte, așadar, de această poruncă mântuitoare și de toate ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de înălțarea la ceruri, și de șederea cea de-a dreapta și de cea de-a doua și slăvita iarăși venire" Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom.

Sfinții Părinți și isihaștii creștini spun că viața unui bun creștin trebuie să se desfășoare în jurul sărbătorii pascale, care este evenimentul central din viața ecleziastică și spirituală a bisericii.

Acum, când Praznicul Învierii Domnului a trecut, ca slujitor al Sfântului Altar, mă gândesc care va fi atitudinea creștinilor bisericii noastre imediat ce praznicul Paștelui trece și fiecare se întoarce la treburile cotidiene. Cel mai potrivit punct de referință l-am găsit în textul liturgic ce l-am menționat mai sus și pe care îl întâlnim la săvârșirea fiecărei Sfinte Liturghii, text ce îi aparține Sfântului Ioan Gură de Aur.

Sfântul Ioan a așezat acest text cu dorința acută ca noi să păstrăm o stare de trezvie permanentă, conștientizând faptul că deși ne-a fost garantată mântuirea prin Învierea Domnului, nu putem rămâne într-o stare letargică fără a reflecta permanent la evanghelia Domnului în care ni se descoperă Dumnezeu. Noi trebuie să rămânem într-o stare permanentă de veghe la Învierea Domnului și aceasta este cu putință doar aplicând îndemnurile din textul Sfântului Ioan. Trebuie să reflectăm și să ne "aducem aminte" permanent de ce a făcut și a pătimit Domnul Iisus Hristos pentru noi, adică de Sfânta Cruce înfiptă în "locul căpățânii", de mormântul în care Iosif și Nicodim au așezat trupul Domnului, de Sfânta și Slăvita Sa Înviere cea de a treia zi, de Înălțarea Sa la ceruri după patruzeci de zile de la Înviere, de felul cum Dumnezeu Tatăl i-L așază cu cinste la locul cuvenit de-a dreapta Sa și nu în ultimul rând să rămânem concentrați la a doua Sa venire ce se poate întâmpla oricând și despre care nici Hristos nu a știut când se va petrece aceasta ci doar Tatăl nostru care este în ceruri știe.

Gândul la a doua venire a Domnului nu trebuie să fie o obsesie pentru un creștin pentru că atunci ar deveni o anomalie a vieții și astfel apar "suprahristoși" ce profețesc fals despre întoarcerea lui Hristos. Creștinul cu o minte limpede trăiește cu o conștiință împăcată și pregătită în orice clipă de întâlnirea cu Dumnezeu, fie ea personală sau universală. Trăind gândindu-ne în orice zi că aceasta poate fi ziua reîntâlnirii noastre cu Dumnezeu dar fără a crea o psihoză și o obsesie ce ne-ar putea face viața extrem de complicată, nu este o utopie ci un mod garantat de către Sfinții Părinți ca posibil.

Reflectând la fiecare gest, la fiecare minune săvârșită de Hristos, ne umplem sufletul de bucurie de ceea ce a făcut Hristos pentru noi, în mod special că a Înviat din morți pentru ca noi să căpătăm învierea și reîntoarcerea în patria cerească. Înmuindu-ne inima cu astfel de gânduri la sacrificiul suprem făcut de Domnul găsim resurse să înaintăm și noi spre desăvârșire și îndumnezeire. Orice înălțare a gândului nostru la jertfa și îndemnurile Domnului este o veritabilă rugăciune ce ne face abstinenți de la săvârșirea răului, ne face să devenim imitatori a lui Hristos care ne-a numit în nevrednicia noastră "frați".

De la un Paști la altul, viața creștinului trebuie să se desfășoare cu dorința de a ajunge la următorul și la următorul Paști convinși fiind că înaintând în vârstă vom deveni mai serioși, mai atenți la faptele vieții noastre și mai asemănători în felul de a trăi cu cel a lui Hristos, ajutându-ne de înțelepciunea căpătată odată cu vârsta noastră. Toate reflecțiile și "aducerile aminte" la cele ce a făcut Hristos pentru noi trebuie să se îmbrățișeze armonios și perfect cu viața noastră socială sau profesională. Însă cât timp trăim în lume și nu în pustiu, trebuie să fugim de starea de habotnicie ce implică izolarea de societate sau distrugerea vieții profesionale. Din această cauză orice creștin trebuie să aibă un Preot duhovnic bun care observă anumite debalansări în viața unui fiu duhovnicesc. Aici intervine rolul duhovnicului iscusit în a sfătui pe fiul duhovnicesc unde trebuie să-și corijeze anumite lucruri din viața sa. Duhovnicul nu are obligația de a interveni la fiecare spovedanie cu sfătuiri atunci când situația nu o cere, el trebuie, ca un sensibil "martor" la cele ce ascultă la spovedanie, să intervină fie de o parte, fie de alta. Adică trebuie să observe și când omul are nevoie să se concentreze mai mult spre rugăciune și ceea ce "Hristos a făcut pentru noi" și în situația când omul trebuie să-și balanseze viața spirituală cu cea socială. Sunt suficiente situații când cineva este tentat să-și ignore familia ori cariera din care asigură existența familiei pentru că „am descoperit pe Domnul”. Un Duhovnic iscusit știe exact când, cum și unde să corecteze viața unui enoriaș.

Frați Creștini,

Oriunde v-ați afla în perioada următoare vă îndemn să rămâneți conectați la acest text liturgic reflectând la "tot ce Hristos a făcut pentru noi". Aceasta vă va ajuta la sănătatea dumneavoastră duhovnicească și veți rămâne un exemplu viu de creștin desăvârșit.

A consemnat,

Părintele George Acsente