Știm din proloagele bisericești cum mulți dintre marii teologi, gânditori și sfinți creștini ai bisericii primare au încercat prin orice mijloace să evite funcții publice ce necesitau foarte multă implicare și responsabilitate - amintim aici pe Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur, alături de mulți alții. Departe ar trebui să fie de noi gândul că ei au ales să fugă de aceste responsabilități din comoditate sau din lenevire. Spre exemplu, ambii sfinți menționați anterior știau că ridicarea la rangul preoției sau eventual al arhieriei era o responsabilitate atât de mare și necesita atât de multă implicare încât timpul dedicat contemplației, rugăciunii, lecturii și scrierilor duhovnicești trebuia să se comprime, conștienți fiind de nevoia prezenței lor în mijlocul creștinilor pentru a-i păstori și a le mângâia sufletele.

Capacitatea de a înțelege și asuma această responsabilitate nu este doar un semn de bun teolog sau cărturar, este o virtute la care trebuie să privească orice doritor de a deveni slujitor al lui Dumnezeu. La rândul său, fiecare arhiereu trebuie să observe cu subtilitate ce-l determină pe un absolvent teolog să-și dorească a primi Taina Preoției. Ar fi un hazard pentru oricine-și dorește să devină Preot ori Arhiereu să nu conștientizeze complexitatea acestei deosebite slujiri, mai ales în vremurile noastre când Biserica, clerul și credincioșii sunt deseori stigmatizați de societate și considerați de mulți niște retrograzi care nu știu să țină pasul cu societatea modernă. Fără a fi pregătit sufletește să înfrunți tot criticismul, ar fi o dramă personală și familială asumarea unei astfel de responsabilități.

Întocmai cum sfinții din biserica primară au fugit de jugul slujirii preoțești, observăm în timpurile contemporane diverși teologi cu aptitudini teologice uimitoare, care evită pe cât posibil intrarea în rangul preoției, preferând să rămână în mediul academic teologic unde sunt mult mai de folos formării de noi teologi sau de folos chiar întregii societăți creștine. Aș dori să fac referire doar la câțiva dintre ei cum ar fi părintele arhidiacon Adrian Sorin Mihalache din Mitropolia Moldovei (care ne va vizita în Septembrie), părintele arhidiacon Ioan Ica din Mitropolia Ardealului sau părintele diacon Stephen Muse din Mitropolia Greacă din America. Fără îndoială, sunt mult mai mulți clerici ce slujesc în treapta diaconală exact pentru motivul menționat mai sus, fiind mai eficienți și de mai mult ajutor în mediul academic.

Sâmbăta trecută am avut deosebita bucurie să-l cunoaștem pe părintele diacon Stephen Muse, PhD în pastoral counseling, care timp de mai bine de două ore a dialogat cu credincioși din comunitatea noastră și câțiva vizitatori din exterior.

Remarca ce m-a impresionat poate cel mai mult a fost: "If You Die Before You Die Then You Won’t Die When You Die". Sigur, sună ca un joc de cuvinte la prima vedere (ori audiție) însă nu este doar atât.

Expresia o găsim și la Sfântul Apostol Pavel care ne spune că "M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine" - Ep. Galateni 2:20. Ori în Evanghelia Sfântului Ioan observăm dorința unui apostol (Toma) de a muri împreună cu Hristos ''Să mergem să murim și noi împreună cu El" - Ioan 11:16.

Ambele versete reflectă starea duhovnicească ce o trăiesc oamenii pătrunși de credința în viața veșnică și pe care ar trebui să o simțim fiecare dintre noi. Pentru a ajunge la o astfel de stare, suntem nevoiți să renunțăm la egocentrismul personal și la sentimentul că vom fi veșnic pe acest pământ. Convinși prin credință că există Dumnezeu, aflăm o altă dimensiune a vieții (viața veșnică) atunci când viața noastră pământească se va sfârși. Vom reuși să găsim satisfacție personală și în belșug sau sărăcie, și în sănătate sau suferință, cu gândul că în ziua când totul se va sfârși aici pe pământ, ni se va deschide ușa care este Hristos: "Eu sunt ușa, de va intra cineva prin Mine, se va mântui" - Ioan 10:9. Pătrunzând prin ușa care este Hristos, vom rămâne veșnic vii, mântuiți și fericiți în Împărăția lui Dumnezeu.

"Dacă mori înainte să mori..." este desigur o metaforă. Când ne referim la moartea biologică, nu poți muri înainte să mori, însă din prisma teologică suntem chemați la "moartea păcatului" în existența noastră, fapt ce ne va face să privim moartea biologică precum o trezire la adevărata viață cu Iisus Hristos.

Moartea biologică nu mai este privită atât de dramatic, ca o sursa de suferință și chin, nici pentru noi, nici pentru cei ce rămân în urma noastră. Cei rămași după noi în lume sunt la rândul lor sfătuiți de Apostolul Pavel să nu se întristeze, să nu sufere precum cei ce nu au nădejde și credință în Înviere. Ne încredințează că separarea noastră va fi una temporară și reîntâlnirea după înviere va fi una paradisiacă, într-un trup hristificat și curățat de păcat.

O credincioasă a bisericii noastre mi-a spus după conferința părintelui Muse că "orice propoziție a părintelui suna în urechile ei ca o muzică bună". Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările revărsate asupra bisericii noastre, și pentru fiecare pedagog și slujitor ce-l trimite în mijlocul nostru.

Părintele George Acsente.