Frați Creștini,

Am ascultat cu toții, duminica trecută la citirea Sfintei Evanghelii, îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos de a-I urma Lui doar "dacă voim", fără a fi constrânși de împrejurimi ci doar din propria convingere și dorință. Dumnezeu, care nu voiește moartea păcătosului ci doar ca acesta să se întoarcă și să fie viu, dorește ca fiecare om care se naște pe pământ să-L urmeze pe Fiul său Iisus Hristos, să îl mărturisească și să îl slujească pe tot parcursul vieții pământești, ca mai apoi la trecerea în viața veșnică să fie primit în Împărăția lui Dumnezeu cea gătită oamenilor drepți.

Urmarea Domnului Iisus Hristos nu se rezumă doar la a-L mărturisi cu buzele noastre că El este Mesia Mântuitorul Lumii, fără a depune un minim efort în slujirea lui Hristos. Așa cum v-am spus și duminică în cuvântul de învățătură, în Evanghelia lui Marcu la capitolul 8, Domnul Hristos ne arată vădit că "Urmarea Domnului" implică efort din partea noastră. Ne spune că avem nevoie să ne lepădăm de sine și să ne luăm fiecare crucea și mai apoi să căutăm să îi urmăm și să îi slujim Domnului. Despre "asumarea crucii" v-am vorbit pe larg duminică, însă despre "lepădarea de sine" nu am avut timp suficient pentru a clarifica acest aspect, fapt pentru care m-am gândit să vă aștern în această pagină câteva lămuriri.

A ne lepăda de sine înseamnă a renunța la viața noastră păcătoasă, a renunța la vicii sau adicții care sunt în contrast cu virtuțile la care ne cheamă Dumnezeu. Viciul, de orice natură ar fi el, ne va crea mereu un disconfort cognitiv și spiritual, și mai devreme sau mai târziu ne va duce cu siguranță la un abandon duhovnicesc. Vrăjmașul cu care ducem această luptă va câștiga.

Făcându-ne o sinceră autoevaluare, vom descoperi singuri că multe lucruri din viața noastră trebuie îndreptate, nefiind în concordanță cu voia lui Dumnezeu. Chiar dacă ni se pare că trăim o viață duhovnicească satisfăcătoare, trebuie să ne întrebăm: "Atât pot eu să fac pentru Dumnezeu? Atâta atenție merită Dumnezeu din partea mea?".

Cu siguranță fiecare dintre noi facem câte ceva pentru Dumnezeu. Cinstim duminica cum se cuvine, ne purtăm firesc și civilizat în societate. Dar oare atât pot să fac eu pentru Dumnezeu? Mai mult, ar trebui să ne cercetăm faptele noastre. Chiar dacă ni se par a fi fapte bune, oare ele sunt plăcute lui Dumnezeu? Să nu uităm că ambii fii ai lui Adam aduceau jertfă lui Dumnezeu dar numai jertfa adusă de Abel era bine primită de Dumnezeu, lucru ce l-a înfuriat pe fratele său Cain.

A ne lepăda de sine mai înseamnă să nu mai trăim viața care ne-ar plăcea nouă să o trăim, ci să o trăim pe aceea care i-ar plăcea lui Dumnezeu, adică să nu mai facem voia noastră ci voia lui Dumnezeu. Știm că voia noastră poate fi ușor denaturată de influența celui rău, în schimb dacă vom căuta să aflăm care este voia Domnului și o vom și urma, niciodată nu ne vom afla în rătăcire.

Nu trebuie să înțelegem că a lepăda voia noastră și a îmbrățișa voia Domnului înseamnă să fim niște ființe cu dublă personalitate, nicidecum. Îmbrățișarea voii Domnului trebuie să vină fără fățărnicie, adică fără să încercăm să impregnăm o anumită imagine sau părere aproapelui nostru despre cât de drept suntem fiecare dintre noi. O astfel de atitudine este nu doar greșită dar este și un păcat condamnat de canoanele bisericești.

Lepădarea de sine trebuie să facă parte din toată existența noastră, nu doar la serviciu sau la biserică. Lepădarea de sine trebuie să ne însoțească și acasă după ușa casei închisă lumii celei aprige la judecată. La început va fi extrem de greu, va fi ca un autocontrol epuizant, însă prin practică, sfinții părinți ne spun că aceasta va deveni o obișnuință și un mod de viață. Important este să nu cădem în deznădejde și abandon când acestea intervin, noi trebuie doar să sporim rugăciunea și Dumnezeu ne va oferi pe deplin.

Ce trebuie să mai știm despre "lepădarea de sine"? Ea are diverse niveluri. Sunt oameni care au renunțat complet la tot ce ar aduce un dram de plăcere în viața aceasta pământească, exemplu avem pe Sfânta Maria Egipteanca. Sunt oameni care sunt mulțumiți și cred că fac destul doar cinstind ziua Domnului de Duminică. Și unii și alții au dreptate, în schimb cei din urmă ar trebui să ne întrebăm: "Atât pot eu oare să fac pentru Dumnezeu?". Personal, privind în parohia noastră, văd enoriași care jertfesc zeci de ore săptămânal necăutând faima personală ci doar slujirea lui Dumnezeu, dar văd și oameni care se mulțumesc doar cu prezența la Sfânta Liturghie. Aici trebuie să citim la Sfântul Pavel care spune că "fiecare să dea după inima sa și să nu dea din silă". Oricât de mult sau de puțin vom face pentru Dumnezeu, să facem cu inima curată și sinceră fraților, și Dumnezeu cel Preamilostiv ne va răsplăti nouă.

Părintele George.