Într-o seară, la un han, doi călători vorbeau despre drumul lung pe care îl mai aveau de străbătut, cinstindu-se cu un pahar de vin.

Deodată, lumea de afară începe să țipe. Alarmați, cei doi străini ies în uliță, unde văd o casă cuprinsă de flăcări, iar alături o femeie țipând:

– Copilul meu, copilul meu este în casă!

Fără să stea pe gânduri, unul din cei doi călători intră printre flăcări și, după ceva timp, iese cu pruncul în brațe. Femeia îi mulțumește cu lacrimi în ochi, în timp ce lumea îl privește cu admirație, pentru fapta sa. În tot acest timp, prietenul său nici nu se mișcase, ci aștepta liniștit în fata hanului. Întorși amândoi la masă, acesta îi spune:

– Ești nechibzuit. Puteai să mori, ce te-a făcut să-ți riști viața ?

– Am sărit în flăcări pentru a salva copilul. N-am făcut nimic deosebit. Dacă te uiți cu atenție în jurul tău, vezi că toate se jertfesc unele pentru altele: până și grăuntele din pământ putrezește pentru ca din el să răsară o plantă nouă, o mlădiță care să ducă viața mai departe, mama își sacrifică tinerețea pentru a-și creste copiii și a-i educa, soldatul moare apărându-și țara și așa mai departe; toate trăiesc unele pentru celelalte.

– Bine, dar dacă ai fi murit și tu, ce realizai?

– Atunci, poate că aș fi fost și eu asemenea grăuntelui …

Lumea toată este călăuzită de exemplul Mântuitorului, Care S-a jertfit pe Cruce pentru mântuirea noastră. Omul trebuie să urmeze și el acest exemplu fără de care viața nu are sens. Cel cu sufletul curat caută binele celorlalți și nu pe al său; se roagă pentru toți și nu pentru sine; deci, prin tot ceea ce face, trăiește pentru ceilalți, nu doar pentru el însuși.

“Când vă veți curăța sufletele voastre, atunci ele vor străluci și se vor împărtăși de prezența lui Dumnezeu și de dumnezeiasca și cereasca Sa strălucire. Atunci, sufletele vor fi ca niște oglinzi curate, îndreptate spre lumina dumnezeiască și vor putea primi și ele strălucire” – Sfântul Dionisie Areopagitul.