La un bătrân călugăr și smerit, dar vestit pentru înțelepciune, s-au adunat mai mulți oameni pentru cuvânt de învățătură. După o discuție duhovnicească în care bătrânul le vorbea despre istoria omenirii, despre moarte, despre judecata de apoi și despre învierea cea de obște, un creștin l-a întrebat:

- Părinte sfințite! Eu nu pot înțelege cu mintea mea ceea ce-mi spui despre faptul că la învierea cea de obște Dumnezeu din toate colțurile lumii va aduna osemintele tuturor oamenilor și le va realcătui. Cum e posibil s-adune Dumnezeu, după atâtea mii de ani, oase și ulcele ale miliardelor de oameni?

Drept răspuns bătrânul înțelept merse la chilie și luă o bucată de magnet puternic și-l apropie de o grămadă de praf amestecat cu zeci de părticele de pilitură de metal. Magnetul începu îndată să tragă din mormanul de praf toată pilitura de metal. Pământul a rămas pe loc, iar metalul se strânse ciorchine pe magnet.

Zis-a apoi bătrânul:

- Iată minune frate creștine! Magnetul meu strânge, adună praful de metal din grămada de pământ. Ia o bucată mare de fier, sfărâm-o în pulbere, arunc-o toată într-o groapă de pământ, iar eu o voi scoate de acolo cu magnetul meu. Deci dacă magnetul meu poate face această minune, materie fiind, cum crezi tu că Dumnezeu cel Atotputernic, Făcătorul cerului și al pământului, nu va putea la vremea cuvenită să strângă cenușa și praful oaselor noastre din țărâna pământului?

Cu această pildă, bătrânul înțelept lămuri mintea slabă a necredinciosului, care se întreba cum va fi la învierea cea de obște.