„Noi suntem, sau am fost, unul din puținele neamuri europene care am experimentat contemplația în suferință.” - Mircea Eliade

Frați români, La Mulți Ani!

Națiunea noastră românească sărbătorește astăzi, 1 Decembrie 2020, 102 ani de la Unirea Principatelor Române, sau cum mai este cunoscută în popor, Marea Unire.

Cu adevărat a fost MARE ținând cont că toate principatele române s-au unit sub un sceptru și o constituție uniformizată, dar a mai fost MARE pentru că a fost în sfârșit o unire trainică, articulată și recunoscută de toate forurile europene ale vremii.

Unirea Principatelor Române a fost un proces continuu și anevoios, generat de către mișcarea revoluționară din 1848 și continuat cu giganticul pas făcut de națiunea noastră prin „Mica Unire” de la 24 Ianuarie 1859, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost ales reprezentantul „Partidei Naționale” ce a făurit unirea dintre Moldova și Țara Românească. Această unire a fost aprig contestată de către poarta otomană și Austria, motivând încălcarea Convenției de la Paris, care stipula ca domnitorii celor două principate identice ca limba și cultură să fie persoane separate/diferite.

În anul 1862, Cuza unifică parlamentele și guvernele celor două principate, realizând și unirea lor politică. Patru ani mai târziu, prin trista înlăturare a domnitorului Cuza, prin aducerea și întronarea principelui Carol de Hohenzollern în cele două principate și prin constituția adoptată în același an, cele două principate încep să se numească oficial ROMÂNIA. Ca urmare, istoricii numesc acest moment de la 1 Iulie 1866 „ziua de naștere a națiunii noastre”.

Dacă Alexandru Ioan Cuza a trezit în conștiința tuturor românilor de atunci dorința de unitate națională, dacă cele două provincii își arătau deja roadele unirii, de partea cealaltă a Carpaților frământau ca pe jăratec inimile bravilor ardeleni de a reîntregi pe toți cei de un grai, o cultură și o credință cu românii din Regat.

La 1 Decembrie 1918 a avut loc momentul istoric și ireversibil când toate provinciile istorice românești se unesc în conturul aceluiași stat național, cu guvernare centralizată. Această filă de aur a istoriei poporului nostru s-a scris în cetatea Alba Iulia unde Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul se unesc cu România prin documentație recunoscută de marile puteri centrale.

Anul 1918 a fost anno Domini când Dumnezeu a surâs națiunii noastre încă din zorii primăverii. Pe 27 Martie, Basarabia se alipea la sânul patriei mamă, iar pe 28 Noiembrie copilul cel cu inimă de aur, Bucovina, urma același curs de a se alipi României.

Ziua de 1 Decembrie 1918, românii de la Alba Iulia o începeau cum nu se poate mai frumos, cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Ortodoxă în Catedrala citadelei. Mai apoi, Adunarea Națională Constituantă formată din 1,228 de delegați se întrunește în ședință pentru a vota MAREA UNIRE. După pronunțarea votului, Vasile Goldiș dă citire Rezoluției de Unire în care anunța că unirea a fost votată în unanimitate. Aceasta a fost ratificată prin decret de lege la 11 Decembrie 1918 de către Regele Ferdinand și a fost votată de Adunarea Deputaților la 29 Decembrie 1918.

Este greu de explicat copiilor și nepoților noștri că o zi atât de măreață, 1 Decembrie 1918, nu a fost luată în considere ca zi națională a României de către odioasa conducere dictatorială-comunistă. 1 Decembrie a fost decretată ca Zi Națională a României abia în anul 1990.

Ca omagiu acestei zile, Biserica noastră Sfinții Constantin și Elena din Atlanta a săvârșit Duminica 29 Noiembrie un Tedeum de mulțumire către Dumnezeu și recunoștință eroilor noștri ce au luptat și au înfăptuit Marea Unire.

Pentru a înțelege sensul vorbelor lui Mircea Eliade „Noi suntem, sau am fost, unul din puținele neamuri europene care am experimentat contemplația în suferință”, ar trebui fiecare să aibă cunoștință despre sacrificiul și suferința străbunilor noștri de a înfăptui Unirea Mare! Este obligatoriu ca fiecare să știe istoria tristă a Transilvaniei, să știe despre lacrimile Basarabiei, să știe de oftatul Bucovinei ce au precedat formarea statului unitar România. Să păstrăm cu sfințenie aceste file de istorie și să fim și noi gata oricând să ne jertfim pentru pământul udat cu lacrimi și sânge de străbunii noștri.

Dumnezeu să binecuvânteze România, să ne rânduiască conducători cu inimi ce bat pentru România iar noi cei din diaspora, să nu ne vorbim niciodată patria de rău.

A consemnat părintele George Acsente.

La Mulți Ani România!