Mitropolia Basarabiei - La Mulți Ani!

Pe data de 19 Decembrie, Mitropolia Basarabiei sărbătorește 28 de ani de la renașterea sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române.

Istoricul extrem de dificil și sinuos al Mitropoliei Basarabiei, cu scaunul de reședință în Chișinău, trebuie să fie observat nu doar de cetățenii Republicii Moldova, ci de noi toți cei ce simțim suferința acestui colț de Românie, vânat de imperiul țarist și mai apoi hăituit de invazia bolșevică ce a avut loc după semnarea pactului Ribbentrop-Molotov de la 23 August 1939, pact despre care am scris într-un număr anterior al buletinului nostru parohial.

Mitropolia Basarabiei a luat ființă imediat după Unirea Principatelor Române din 1918, prin ridicarea de la rangul de Arhiepiscopie a Chișinăului, la rangul de „Mitropolie a Basarabiei”, Arhiepiscopia Chișinăului fiind sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Române. Prin această schimbare de statut, Arhiepiscopul Chișinăului, Gurie Grosu, a fost ridicat la rangul de Mitropolit al Basarabiei.

Odată cu invazia bolșevică din 1939 în Republica Moldova, nu doar administrația a suferit schimbări dramatice ci și activitatea acestei binecuvântate de Dumnezeu Mitropolii a Basarabiei, care se vede nevoită să-și sisteze activitatea. Administrația bisericească din Republica Moldova a fost preluată samavolnic și deloc creștinește după cel de-al doilea război mondial de către Eparhia Chișinăului subordonată Patriarhiei Moscovei.

Să nu ne închipuim că această metamorfoză a bisericii ortodoxe din Basarabia a fost una amiabilă ori însoțită de vreun „Sărut al Păcii” ce se petrece între clerici în timpul Sfintei Liturghii, nicidecum. Clerul ce a opus orice soi de rezistență în recunoașterea autorității Bisericii Ortodoxe Ruse a fost bătut, călcat în picioare și aruncat în închisoare de către poliția secretă nou instaurată. Episcopi și preoți s-au văzut nevoiți să-și părăsească turma și să fugă din cauza prigoanei. Unii dintre ei au plecat în România, alții au fost deportați în Siberia, iar alții au sfârșit schingiuiți și uciși mișelește de clericii veniți din Uniunea Sovietică.

Astfel se încheie, pentru o perioadă de timp, activitatea pe teritoriul Basarabiei a unei Mitropolii istorice, parte integrală a Patriarhiei Române. Cu toate acestea, Patriarhia Română nu recunoaște niciodată autoritatea canonică a Eparhiei Chișinăului, continuând să se roage pentru clerul și enoriașii ce erau supuși unui proces intens de rusificare. Cele peste o mie de parohii și 30 de mănăstiri smulse cu forța din trunchiul Bisericii Ortodoxe Române s-au văzut nevoite să accepte preoți impuși de Biserica Rusă, cler ce a contribuit poate cel mai mult la procesul de rusificare prin impunerea limbii ruse ca limbă de cult, toate slujbele fiind săvârșite în limba rusă.

După proclamarea independenței Basarabiei față de Uniunea Sovietică în anul 1991, Biserica și clerul prigonit groaznic din Basarabia nu au întârziat să facă demersuri legale pentru a readuce clerul și credincioșii așa cum se cuvenea, adică sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române. Motorul acestei mișcări pline de curaj a fost Episcopul Petru Păduraru, episcop al Episcopiei de Bălți, care într-o adunare eparhială din 14 Septembrie 1992, reactivează istorica Mitropolie a Basarabiei înființată originar în 1925, Episcopul Petru fiind ales locțiitor al Mitropoliei Basarabiei.

Am menționat că această acțiune de reactivare a Mitropoliei a fost una plină de curaj pentru faptul că mișcarea rusofonă era încă în vervă la nivel politic, religios și laic. Cele cinci decenii de autoritate sovietică și-au pus amprenta masiv prin programele de rusificare și deportare a populației, în mod special în sânul bisericii ortodoxe din Basarabia. Preasfințitul Petru Păduraru a sufet enorm șicane, șantaj și opresie din rândul clasei politice basarabene cu orientare sovietică și a clerului rusofon.

După numeroase comisii de dialog, la data de 19 Decembrie 1992, Patriarhia Română condusă de vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist Arăpașu, ia act oficial și binecuvântează reactivarea Mitropoliei Basarabiei ca Mitropolie autonomă de calendar vechi/stil vechi, redevenind legal parte integrală din trupul Bisericii Ortodoxe Române. Această recunoaștere nu a fost una pripită sau necugetată ci ea a avut loc în urma unui dialog am putea spune „aproape civilizat” între patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române și patriarhul Alexei al II-lea al Bisericii Ruse. Spun „aproape civilizat” referindu-mă la o scrisoare oficială oferită ca răspuns patriarhului Alexei, scrisoare din care reiese o adevărată lecție de istorie bisericească și canonică predată Patriarhului Rusiei, această scrisoare putând fi găsită foarte ușor și online.

Având în vedere sobornicitatea bisericii ortodoxe, adică conlucrarea și canonicitatea bisericilor ortodoxe sub Patriarhia Ecumenică, Biserica Ortodoxă Rusă s-a văzut nevoită să accepte realitățile istorice ale Mitropoliei Basarabiei și să „accepte” reactivarea Mitropoliei și lipirea acesteia canonic la Biserica mamă. Chiar și așa, niciodată nu s-a acceptat desființarea Eparhiei Chișinăului înființată samavolnic după cel de-al doilea război mondial, aceasta rămânând funcțională în paralel cu Mitropolia Basarabiei, continuând chiar și după numeroase procese juridice la CEDO, procese ce au recunoscut autoritatea Mitropoliei Basarabiei și dreptul acesteia la arhivă și vechile locașuri de cult din Basarabia. Eparhia Chișinăului încalcă grosolan autoritatea clerului și creștinilor ortodocși din Basarabia prin intimidare, având cel puțin până în prezent susținerea și concursul guvernelor și președinților moldoveni.

Nădăjduim că, prin alegerea doamnei Maia Sandu ca viitor președinte al Republicii Moldova, interesele și drepturile Mitropoliei Basarabiei vor fi apărate cinstit, clerul și poporul vor găsi în noua administrație suportul necesar pentru a nu le mai fi încălcate drepturile de exercitare a cultului ortodox în limba maternă ROMÂNĂ, iar toate șicanele și prigoanele asupra lor vor înceta, inclusiv în Episcopia Dubăsari din regiunea Tiraspol.

11 decembrie 2020. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru a întâmpinat, la sediul mitropolitan din Chișinău, pe Excelența Sa, Doamna Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova.

11 decembrie 2020. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru a întâmpinat, la sediul mitropolitan din Chișinău, pe Excelența Sa, Doamna Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova.

Dumnezeu să ocrotească, să binecuvânteze și să păzească Mitropolia Basarabiei.

La Mulți Ani!

A consemnat părintele George Acsente.

ReflecțiiFlorian Ion