Într-o țară, un bogat avea întinse păduri de brad.

Pe vremea unei ierni grele, veniră la el, într-o zi, mai mulți și-i ziseră:

- Omule bogat, iarna e grea și în sat la noi sunt mulți care degeră de frig. Fii milostiv și dă-le câte un braț de lemne.

- N-am lemne de dat, plecați de la mine! Le răspunse răstit bogatul.

Atunci, un bătrân cu vorba blândă, îi spuse:

- Care-i bradul dumitale din pădurea aceasta?

- Cum care-i bradul meu? Toată pădurea-i a mea! răspunse bogatul.

- Vreau să zic – continuă bătrânul – atunci când vei pleca din lume, din care brad îți vei face sicriul?

Și au plecat oamenii.

Nimeni nu știe ce s-a petrecut cu bogatul, dar după câteva zile a chemat la sine pe cei care-i gonise și le spuse:

- Luați din pădure câte lemne aveți nevoie. Și luați și câte trebuie să înălțați o biserică în sat.

Dumnezeu trimisese bogatului duhul milosteniei.

“Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură. Ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta.” – Matei 6:19-21