Iubiții mei credincioși, Hristos în mijlocul nostru.

Speranța noastră de a sărbători Învierea Domnului în mijlocul Sfintei Biserici cântând împreună și „îmbrățișându-ne unii pe alții” - așa cum ne îndeamnă una dintre cântările Paștelui - a devenit se pare imposibilă și ne vedem nevoiți să petrecem doar în sânul familiilor noastre, departe de Biserică și de cei dragi nouă. Și eu însumi mă aflu în aceeași situație și încerc să-mi imaginez cum vor decurge cele trei zile ale Paștelui pentru mine și familia mea.

Am ajuns la concluzia că Sărbătorile Pascale din anul acesta pot rămâne în memoria noastră ca fiind cele mai frumoase zile din viața noastră. Ce mă îndeamnă să gândesc astfel? Simplul fapt că în ziua Paștelui toată atenția noastră se va orienta către membrii familiilor noastre: către soție, către soț sau către copiii noștri. Sunt conștient că printre noi sunt totuși și cei care nu au nicio persoană dintre cele descrise mai sus. Pentru aceștia singura mângâiere vine doar de la Bunul și Milostivul Dumnezeu, însă și aici sunt două categorii: pe de o parte sunt cei rămași văduvi sau cei care nu au fost binecuvântați de Dumnezeu încă cu soț/soție sau copii și cea de-a doua categorie sunt cei care sunt singuri dintr-o alegere personală nesuportând jugul căsniciei. Cu această categorie din urmă Biserica a lucrat mereu și a luptat pentru a ține familiile împreună, încurajând virtuțile iertării, îngăduinței, toleranței sau chiar ale oferirii celei de a doua șanse. Pentru această categorie va fi cel mai dificil în preajma acestor Sărbători Pascale. Acum este cel mai potrivit moment ca fiecare dintre ei să se oprească preț de o clipă și să analizeze ce valoare are familia într-o perioadă de criză ca aceasta? Merită oare prețul, sacrificiului și greutatea crucii căsniciei?

Ce mă îndeamnă să fac referire la această categorie socială este faptul că am intrat aproape involuntar într-o discuție de genul acesta „Și cei care nu avem pe nimeni, cu cine ciocnim un ou de Paști”? Această replică a venit din partea unei persoane care a renunțat foarte ușor la jugul matrimonial, la crucea căsniciei. Dragii mei, așa cum vorbele au repercusiuni, la fel se întâmplă și cu faptele/deciziile noastre, repercusiunile de cele mai multe ori nu se observă imediat însă ele apar mai devreme sau mai târziu pe firul vieții noastre.

Totuși, luând în considerare o familie convențională, aceste Sărbători Pascale pot rămâne unele memorabile pentru noi și copiii noștri. În ziua Paștelui anul acesta, ne permitem fiecare să punem accent doar pe ce ar trebui să punem accent de fiecare dată, să ne concentrăm nu doar în perioade de criză, precum cea prezentă, pe membrii familiei noastre cu care ne petrecem cel mai mult timp din viață. Părerea și impresia despre noi înșine ar trebui în mod special să conteze în fața membrilor familiei noastre. Însuși lui Dumnezeu îi pasă mult mai mult cum ne comportăm într-o duminică după amiază, după ce ne despărțim de prietenii noștri din Biserică unde din fire ne comportăm frumos, în momentul când intrăm în casele noastre și închidem ușa. Acolo se uită Dumnezeu cel mai atent, ce se întâmplă cu noi după ce închidem ușa casei, cum interacționăm și comunicăm cu membrii familiei noastre.

În general ființa umană are tendința de a satisface pozitiv părerea apropiaților și neglijează grosolan părerea celor cu care viețuiește sub același acoperiș. Dumnezeu ne vrea pe toți să reflectăm la acest aspect pe care mulți dintre noi îl neglijăm. Avem oportunitatea maximă să ne exersăm fiecare dintre noi sentimentele față de aproapele din casa noastră și să corijăm ceea ce este de corijat. Când noi preoții vă încurajăm cu cuvintele „să ieșim mai puternici din aceasta criză” exact la acest aspect facem referire. Fiecare trebuie să conștientizăm inestimabila valoare a unei familii, să-i apreciem pe fiii și fiicele noastre și să le înțelegem caracterul exact așa cum este lăsat de Dumnezeu, fără a-i trece prin filtrul comparației cu copiii lui X sau ai lui Y. Fiecare copil, fiecare persoană este o Icoană a lui Dumnezeu.

Este cu adevărat un moment unic de a vedea imaginea lui Dumnezeu în cei de aproape ai noștri. Se spune și cred că este adevărat că de când industria a luat o pauză în urma acestei pandemii, aerul este mult mai curat, lanțul muntos din Himalaya poate fi observat chiar de pe coastele Indiei, fenomen ce nu s-a mai întâmplat în istoria modernă a omenirii. La fel este și cu relațiile interumane dintre noi, avem șansa unică de a vedea frumusețea din ochii soției, a soțului sau copiilor noștri care poate ne-a scăpat să o mai observăm în ultima perioadă când ceața grijilor din jurul Sărbătorilor Pascale și poluarea sufletească venită din atâtea direcții ne-au deturnat atenția de la aceste frumuseți naturale, focalizându-ne doar la cât de frumos va arăta masa, casa, vestimentația în ochii invitaților noștri din ziua de Paști. Este timpul tandreții dintre soți, a gingășiei dintre frați, a respectului reciproc și a rugăciunii comune. Personal abia aștept ca în dimineața zilei de Paști să-mi trezesc copiii, să le explic cum ne spălam noi când eram copii cu apa dintr-un vas în care introduceam un ou vopsit roșu, să așezăm masa împreună și să ne ținem de mâini în jurul mesei cântând cel mai frumos „Hristos a Înviat” nu pentru a impresiona prietenii ci pentru a redescoperi bucuria binecuvântării lui Dumnezeu cu o familie.

Îl rog pe Bunul Dumnezeu ca sărbătoarea Paștelui ce urmează să vă găsească sănătoși și pregătiți pentru a vă lumina sufletul de lumina Învierii Domnului.

A consemnat părintele George Acsente.