Iubiți frați și surori în Domnul, Hristos în mijlocul nostru!

În câteva zile ne pregătim să prăznuim intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim (Floriile), eveniment din viața misionară a Domnului ce i-a pregătit pe Sfinții Apostoli pentru Sfintele Patimi, prevestindu-le clar că El va merge pentru ultima dată la Ierusalim unde va fi prins, condamnat și răstignit spre moarte pentru a împlini voia Tatălui ce l-a trimis în lume să o mântuiască. Intrarea în Ierusalim s-a petrecut imediat după ce Domnul Hristos îl învie în Betania pe prietenul Său Lazăr și unde o lasă pe Maica Sa, Născătoarea de Dumnezeu, în grija surorilor lui Lazăr încercând să o protejeze de ceea ce urma să se întâmple cu El în Ierusalim.

Sfânta Scriptură menționează faptul că înainte de intrarea în Ierusalim, Domnul și Sfinții Apostoli se opresc pe o colină deasupra cetății Ierusalimului, unde varsă lacrimi de întristare pentru sfânta cetate și pentru templul istoric. Am auzit uneori predicându-se greșit despre această stare de tristețe a Domnului Iisus pe care unii o interpretează absolut greșit, precum că pe Domnul Iisus l-ar fi cuprins o oarecare teamă știind că intra în cetate pentru a suferi moarte. Este absolut greșită această teorie, Domnul Iisus știind clar că aceasta face parte din planul lui Dumnezeu de mântuire a omului. Domnul plânge aici pentru refuzul poporului ales de a-L recunoaște de Domn și Fiu al lui Dumnezeu, plânge pentru cetate pentru că vedea mânia lui Dumnezeu venind peste ea din pricina învârtoșării inimii viețuitorilor acesteia, lucru ce s-a și petrecut câteva decenii mai târziu când cetatea Ierusalimului este distrusă până în temelii.

Îndeplinind profeția lui Isaia, Domnul alege o intrare uimitoare în cetate și anume își face intrarea încălecat pe un asin neprihănit! Poporul iudeu era extrem de tensionat în zilele acelea ale sosirii în Ierusalim și cu toții îl așteptau din păcate doar ca un izbăvitor și eliberator de sub jugul Roman. Cu toții se așteptau ca Mesia să intre în sfânta cetate așa cum o făceau marii împărați și eliberatori pământești, călare pe un cal energic și fioros, înconjurat de oaste, scuturi și lănci. În schimb, Hristos vine smerit călare pe un asin și însoțit de către sfinții ucenici și apostoli. Mulți dintre cei ce-L cunoșteau L-au primit cu bucurie și entuziasm așternându-și hainele lor înainte și întâmpinându-L cu cântări de osanale și cu ramuri de copaci, întocmai cum ar fi primit pe un împărat al lumii acesteia.

Mântuitorul, deși pare că intră umil în Ierusalim, de fapt intră cu mare slavă și demnitate căci vine de bună voie pentru a se jertfi pentru lume și a-i aduce o mult mai mare eliberare pe care ei nu o simțeau venind și anume eliberarea din jugul păcatului. Mesia, prin intrarea sa în Ierusalim, stabilește cu adevărat o Împărăție liberă pentru poporul cel ales, o Împărăție unde nu vor mai fi nici biruri de plătit, nu va mai fi rob sau liber, aceasta fiind Împărăția Cerurilor, Raiul cel dat nouă prin jertfa Sa.

Observăm din intrarea în Ierusalim a Domnului cât de ușor oamenii erau coruptibili și în acele vremuri, cât de ușor rămâneau aceștia influențați. Vedem aceasta din faptul că euforia creată la sosirea în Ierusalim scade rapid peste noapte și, dintre cei ce strigau „Osana, bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului” - Marcu 11:9, mulți urmau să ceară răstignirea Domnului și eliberarea lui Baraba. Așa au fost oamenii din totdeauna nu doar în secolul XXI.

Prin intrarea în Ierusalim începe jurnalul Patimilor Domnului pe care noi creștinii le comemorăm în fiecare an pentru veșnica aducere aminte de cruzimea și injustiția de care Domnul a avut parte în ultimele zile din Ierusalim. Comemorăm aceste patimi ale Domnului prin Deniile din Săptămâna Patimilor. Citirile, cântările, doliul bisericii, toate acestea ne aduc aminte de suferințele îndurate de Mântuitorul pentru mântuirea noastră.

Anul acesta parcă mai mult decât oricând simțim și noi mult mai profund fiecare bici, fiecare scuipare, fiecare cui înfipt în palmele Domnului văzându-ne nevoiți să nu putem gusta din „bucuria” de a plânge păcate noastre la piciorul crucii în Sfânta Biserică. Dumnezeu să ne întărească pe fiecare dintre noi să putem înțelege ce s-a întâmplat anul acesta? Cu ce l-am supărat atât de rău pe Dumnezeu pentru ca El să îngăduie alungarea noastră din Sfânta Biserică? Oare nu cumva căzusem într-un formalism al Sărbătorilor Pascale, găsind mai important iepurașul de Paști sau mieluțul sacrificat pentru satisfacerea pântecelor noastre, decât gustarea din Mielul lui Dumnezeu prin Sfânta Împărtășanie? Să reflectăm la acest aspect și dacă am greșit să îi cerem iertare Tatălui nostru din ceruri. Amin!

A consemnat părintele George