Hristos a Înviat, Adevărat a Înviat.

Frați creștini,

Din dorința de a cunoaște sfinții care se trag din poporul nostru românesc, astăzi aș dori să ne oprim asupra Sfântului Ioan Valahul, pe care Biserica l-a prăznuit ieri 12 Mai.

Pentru a nu confunda pe Sfântul Ioan Valahul cu Sfântul Ioan Hozevitul, am să vă ofer câteva diferențe și similarități între acești doi mari și iubiți sfinți ai neamului nostru românesc.

Ambii sfinți mai poartă distincția de „cel nou”, ambii sunt de obârșie românească, însă drumurile vieții lor au fost complet diferite.

Dacă Sfântului Ioan Hozevitul i se spune „cel nou” pentru că a trăit foarte recent mutându-se la Domnul doar în anul 1960, Sfântul Ioan Valahul poartă acest supranume de „cel nou” datorită faptului că a murit după căderea Constantinopolului (1453). Dacă Sfântul Ioan Hozevitul trăiește o viață pașnică în Hristos, și moare împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, Sfântul Ioan Valahul trăiește o viață pe cât de scurtă, pe atât de îngrozitoare, murind ca martir în anul 1662.

Când ne întâlnim cu numele sfântului voievod Constantin Brâncoveanu, mintea noastră ne duce îndată la crunta lui moarte martirică pentru credința creștin-ortodoxă, împreună cu cei patru fii ai săi, însă trebuie să știm că și Sfântul Ioan Valahul a avut parte de o moarte poate și mai îngrozitoare decât a Sfinților Brâncoveni, moarte primită tot din mâna turcilor închinători la un dumnezeu fals.

Istoria îl scoate că principal vinovat de suferința și moartea Sfântului Ioan Valahul pe uzurpatorul Mihnea turcitul care, deși de obârșie străină de neamul nostru (grec), ajunge prin uzurpare să ocupe tronul Țării Românești înlocuindu-l pe bunul voievod Matei Basarab. Mihnea purta supranumele de „turcitul” tocmai pentru că-și petrecuse copilăria și tinerețea la Țarigrad și la momentul urcării pe tronul Țării Românești era un fidel indubitabil al sultanului, plătind pentru un timp sume mari de galbeni pentru sprijin. Nu după mult timp Mihnea se răscoală împotriva turcilor, atrăgând o invazie otomană și tătară în toate provinciile românești. Moldova iese înfrântă și prădată de tătari din această invazie (1659). În Țara Românească, Mihnea, deși îi învinge pe turci, fuge în Transilvania, care și aceasta era înfrântă deopotrivă de turci.

Pagubele materiale și umane imense au marcat toate provinciile românești. Turcii au prădat totul, au pârjolit satele și au luat în robie nenumărați români. Printre robii capturați de turci în Transilvania era și un strașnic tinerel de doar 15 ani cu numele Ioan. Robii capturați în război deveneau proprietatea sultanului și trebuiau duși la Țarigrad, însă aceștia puteau fi răscumpărați sau vânduți. Tinerețea lui Ioan a atras atenția unui turc spurcat ce l-a cumpărat pentru a-l silui. Neputând duce la îndeplinire planul spurcat, păgânul îl leagă de un copac. La un moment de neatenție, tânărul Ioan îl ucide pe acesta. Aflând despre fapta „ghiaurului”, turcii îl leagă și îl silesc să meargă desculț și legat de carele lor până la Țarigrad. Aici este predat vizirului pentru a fi judecat și mai apoi vizirul îl predă soției văduve a turcului ucis de Ioan pentru a se răzbuna și a-și face dreptate singură.

Văzând tinerețea vlahului Ioan, văduva turcului, în loc să îl ucidă spre răzbunare, îl ademenește cu o viață îmbelșugată cu speranța că acesta va alege să se lepede de credința în Hristos și se va închina lui Allah și îl va slăvi pe profetul Mahomed. Mai mult de atât, aceasta avea o gândire păcătoasă dorindu-l pe Ioan pentru ea.

Credința pură în Dumnezeu a tânărului român l-a întărit pe Ioan să nu cedeze niciunei dulcegării propuse de văduva turcoaică. Nu i-a fost ușor să spună nu veșmintelor de mătase în detrimentul lanțurilor de fier, să refuze mesele îmbelșugate pentru a-și stăpâni foamea. Presiunea asupra lui a durat câțiva ani după care, văzând că nu există sorți de izbândă asupra lui Ioan, aceasta îl predă iarăși vizirului care îl întemnițează. Aici în temniță Ioan primește cele mai crâncene chinuri pe care noi nici a le gândi nu reușim. La bătăi, foame și schingiuiri se mai adaugă și tortura vizitelor văduvei care nu înceta să îl ademenească să se lepede de Hristos și să o urmeze în casa ei.

După lungi chinuri, văzând că nu poate fi înduplecat să se lepede de credința în Hristos, în ziua de 12 Mai a anului 1662 tânărul Ioan Valahul este ucis prin spânzurare, preferând să rămână neclintit în credința strămoșilor lui în Hristos și indurând moarte pentru aceasta.

Viața Sfântului Ioan Valahul a fost scrisă de un contemporan al său de origine greacă și mai apoi tipărită la Veneția de Sfântul Nicodim Aghioritul. Uimitoarea rezistență pentru credință a Sfântului Ioan Valahul i-a determinat și pe ortodocșii greci să introducă în sinaxarele grecești prăznuirea acestui mult pătimitor sfânt de origine română.

Pentru rugăciunile Sfântului Ioan Valahul, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește.

A consemnat Părintele George.