Hristos a Înviat!

Mâine prăznuim pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, patronii și ocrotitorii sfintei noastre biserici.

Pe lângă Sfânta Liturghie, ce se va săvârși anul acesta în cadrul restrâns la praznicul Sfinților Împărați, nu pot să nu îmi aduc aminte de anii anteriori când în decursul acestei săptămâni toată curtea noastră era o forfotă constantă. Doamnele din parohie se străduiau să gătească cele mai gustoase bucate pentru oaspeții bisericii noastre, bărbații se strângeau seara după serviciu și ajutau la înălțarea corturilor, la tunderea ierbii și la decorațiunile curții noastre pentru ca totul să fie frumos, atrăgător și plăcut ochiului. Dorința noastră a fost mereu ca toți cei care vor veni la Hramul Bisericii să se simtă „ca acasă”, să simtă că au ajuns într-un colț de Românie preț de o zi-două.

Iată că Dumnezeu a rânduit altfel anul acesta. Sfânta Liturghie va fi săvârșită cu ușa bisericii închisă, Hramul Bisericii și Festivalul dedicat acestuia să devină doar o liniște apăsătoare iar noi să rămânem doar cu amintirea și dorul lor în sufletele noastre. Astăzi, mergând la Biserică, m-am oprit în curte și îmi imaginam cam cum ar fi fost atmosfera dacă totul rămânea într-o stare firească.

Totul era doar liniște, o liniște ce făcea parcă să auzi și iarba crescând un pic grăbită după ploaia de ieri și căldura razelor soarelui de astăzi. Trilurile muzicii de altădată erau înlocuite astăzi de niște frumoase triluri muzicale ale unor păsărele ce se scăldau și ele în căldura razelor soarelui. Decorațiile de altădată ale curții bisericii erau înlocuite natural de câteva frumoase flori sălbatice crescute pe locul unde cândva era un gazon tuns în detaliu de inimoșii credincioși ai parohiei noastre. Sfântul locaș al bisericii ce altădată era înfrumusețat din belșug cu flori pentru Hram, astăzi făcea parcă Sfintele Icoane să fie mai vizibile în lipsa florilor.

Erau un peisaj și o stare dulce/amăruie. Dulce pentru că am putut să mă bucur și de floricelele crescute pe pajiște și de trilurile pasărilor ce păreau că îl slăvesc pe Dumnezeu, dar și amăruie gândindu-mă că Biserica noastră, pe care am construit-o și păstrat-o cu atâta osârdie, am construit-o pentru a ne bucura toți de ea și a ne bucura unii de alții în acest colț de rai românesc.

Sunt convins că mulți dintre frații și surorile noastre de la Biserică suferă foarte mult astăzi pentru că de Hramul Bisericii nu pot fi împreună, nu se pot bucura de truda depusă de a păstra o Biserică pentru comunitate în care să înălțăm cu toții Sfânta Liturghie.

Așa a rânduit Dumnezeu anul acesta, fraților. Dacă fiecare ne-am face o introspecție poate am descoperi, așa cum spune rugăciunea de sănătate, că „puțin am fost pedepsiți pentru toate fărădelegile noastre”. Putem totuși să îl rugăm pe Dumnezeu, cerându-ne iertare pentru păcatele noastre și promițându-i ca cealaltă parte a vieții noastre să o trăim mai aproape de El. Să îl rugăm și să îi cerem ca acest Hram să fie singurul prăznuit astfel, să îl asigurăm pe Dumnezeu că mesajul Său a fost înțeles suficient de bine cu această stare de izolare și că ne-a fost de ajuns să înțelegem că toate acestea s-au întâmplat pentru deșteptarea noastră spirituală.

Să ne fie nouă acest Hram, departe de Biserică, momentul acela al „venirii în sine” pe care l-a avut Fiul cel Risipitor atunci când nu a mai putut să suporte osânda străinătății și depărtării de Tatăl și s-a hotărât să se întoarcă zdrențuit și fără nici o pretenție de a fi primit în glorie în Casa Tatălui său, adică în Sfânta Biserică.

Vă asigur fraților că Tatăl ne așteaptă pe fiecare, aidoma Fiului cel Risipitor, cu brațele larg deschise pentru a ne primi și a ne îmbrăca în Slava de odinioară.

Biserica vă așteaptă să vă întoarceți acasă să înălțăm împreună Sfânta Liturghie, să îi cosim iarba, să o decorăm de sărbătoare, să îi sfințim Turla Părinților și să o iubim așa precum o mamă își iubește pruncul. Va veni cu siguranță ziua când ne vom revedea acolo și vom cădea pe grumazul Icoanei lui Dumnezeu și îi vom cere să ne ierte de păcatele noastre.

Trebuie să știți că Biserica nu a fost părăsită în toată această perioadă. Precum în Pilda Fiului Risipitor, în permanență a fost „fratele mai mare” care a rămas să slujească Tatălui și să îngrijească de cele ce au rămas în urmă. Cine se regăsește în „fratele mai mare”? Fiecăruia dintre cei care v-ați gândit în toată această perioadă dificilă și pentru Biserică, că acolo sunt nevoi, sunt costuri ce trebuie acoperite și care din puținul dumneavoastră ați fost atenți și ați mai trimis câte ceva pentru a putea întreține „Casa Tatălui”, doresc să vă mulțumesc pentru că v-ați asumat rolul „fratelui mai mare” și ați rămas susținători ai bisericii în vremurile acestea mai dificile. Dumnezeu vă va răsplăti indubitabil pentru jertfa dumneavoastră.

Frați Creștini,

La aniversarea Hramului Bisericii noastre doresc să vă asigur de pururi rugăciunile mele și de toate gândurile mele cele bune pentru dumneavoastră, familiile dumneavoastră și Sfânta noastră Biserică.

Dumnezeu să ne ocrotească pe toți.

A consemnat părintele George la Hramul Bisericii din 2020.