Trăia odată un împărat, într-o țară îndepărtată. Acesta ajunsese bătrân și știa că se apropia vremea ca să aleagă pe cel ce îi va urma la tron. În țara aceea succesorii la tron nu se alegeau dintre copiii împăratului, ci dintre tinerii cei mai virtuoși din împărăție.

Așadar, a chemat la el pe toți tinerii din împărăție într-o anume zi și le-a spus:

– A venit timpul să mă dau la o parte și să aleg următorul împărat. Am decis să aleg pe unul dintre voi. Iată cum va fi alegerea: vă voi da astăzi fiecăruia o sămânță, însă una specială. Vreau să mergeți fiecare acasă, să plantați sămânța, să o udați, și să vă întoarceți exact peste un an, aici, cu planta care a crescut din sămânță. Atunci, voi judeca după plantele pe care le aduceți și voi alege unul dintre voi. Acela va fi următorul împărat!

Printre băieți era și unul numit Petru, care și-a primit și el sămânța cuvenită. A mers acasă plin de elan și i-a spus mamei toată povestea. Ea l-a ajutat să pregătească ghiveciul, să aleagă pământul, să planteze sămânța și s-o ude cu grijă. În fiecare zi o uda la timp și urmărea dacă dă lăstari.

După vreo trei săptămâni, unii dintre băieți au început să vorbească despre plantele lor. Petru continua să-și verifice ghiveciul cu sămânță, dar, nimic nu creștea.

Patru săptămâni, cinci săptămâni, șase săptămâni trecură. Tot nimic. Deja toți băieții vorbeau despre plantele lor iar a lui nici nu se ivise din pământ. Era tare abătut.

Au trecut șase luni și tot nimic cu sămânța lui. A înțeles că dăduse greș. Toți ceilalți aveau copăcei și plante înalte iar el… nimic. N-a spus nimic celorlalți. Încă mai aștepta, oarecum.

A trecut și anul și toți băieții s-au înfățișat înaintea împăratului. Petru n-a vrut să meargă cu ghiveciul gol, dar mama lui l-a încurajat s-o facă. La urma urmei era cel puțin sincer. Petru a simțit un gol imens în stomac, dar știa în sinea lui că mama are dreptate. Așa că a luat ghiveciul și s-a dus la palat.

Când a ajuns acolo, a fost uimit de varietatea de plante prezentate de ceilalți tineri.

Erau frumoase, de toate formele și mărimile. Petru și-a așezat ghiveciul jos iar cei din jurul său au început să râdă. Unii îl compătimeau și îi ziceau în batjocoră:

– Ei, cel puțin ai încercat și tu!

Când a sosit împăratul, și-a aruncat ochii peste mulțime și i-a salutat pe cei prezenți. Petru a încercat să se ascundă undeva în spate.

– Ce plante minunate și ce flori atrăgătoare ați crescut. Astăzi unul dintre voi va fi numit împărat!

Dintr-o dată, ochii suveranului au căzut pe Petru și pe ghiveciul gol. A poruncit imediat gărzilor să îl aducă în față. Petru era îngrozit. Se gândea: „Împăratul a văzut că sunt un netrebnic, căci sămânța mea nu a rodit. Pentru nevrednicia mea, poate voi plăti cu capul”.

Când a ajuns în față, împăratul l-a întrebat cum îl cheamă.

– Numele meu este Petru, a răspuns el cu teamă.

Toți tinerii râdeau și-și băteau joc de el. Împăratul a cerut tăcere. S-a uitat la băiat și a anunțat mulțimea:

– Iată noul vostru împărat. Numele lui este Petru!

Băiatul nu-și putea crede urechilor: „Dar sămânța nici nu crescuse. Cum putea să fie el noul împărat?”

Împăratul a luat din nou cuvântul și a zis:

– Cu un an în urmă am dat fiecăruia dintre voi o sămânță. V-am spus să o plantați, să o udați și să o aduceți astăzi la mine. Dar, eu v-am dat semințe fierte care n-au cum să crească. Toți dintre voi – cu excepția lui Petru – mi-ați adus plante și flori. Când ați văzut că sămânța nu crește, ați înlocuit-o cu alta, de la voi. Doar Petru a avut curajul și sinceritatea de a se prezenta cu ghiveciul în care se află sămânța dată de mine. De aceea, el este noul vostru împărat!