„O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare

când vasele cu apă, când praful pe picioare.

Și Duhul îi întreabă, cu șoapta Lui ușoară:

— N-ai vrea să-ți pui tu, Petre, ștergarul astă seară?

— Chiar eu?... Nu șade bine. Eu doar sunt mai bătrân.

— Dar tu? Tu cel mai tânăr? — Eu stau lângă Stăpân...

— Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.

— Chiar eu?... Sunt cel din urmă la Domnul între ei?

— Dar tu ce ții doar punga? — Eu am făcut de-ajuns.

Am cumpărat merinde. Și mielul l-am străpuns...

— Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?

— Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială...

— Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu...?

Și-n fiecare cuget răspunsul a fost: NU”

Costache Ioanid, poezia Ștergarul.

Hristos în mijlocul nostru!

Iubiți frați și surori în Domnul,

Vinerea aceasta, 19 Iunie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Iuda.

Idealul oricărui preot este, prin activitatea sa misionară și cu ajutorul lui Dumnezeu, de a izbândi la sfârșit să fie martor, în fața tronului de judecată a Domnului Iisus, a cât mai multor suflete ce se vor desăvârși, prin mântuire și moștenire a vieții celei veșnice, împreună cu sfinții în Împărăția lui Dumnezeu. Intenționat am specificat cuvântul „martor” căci preoții duhovnici vor avea acest atribut la ultimul act din istoria omenirii, acela de a fi martori pentru fiii lor duhovnicești atunci când acuzatorul și vrăjmașul diavol va încerca să câștige sufletele pentru Iad. Despre aceasta ne încredințează rugăciunea încurajatoare premergătoare Tainei Spovedaniei rostită de către duhovnic: „Și eu sunt numai un martor, ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte-mi vei spune mie..."

Pentru a izbândi acest mare lucru de a mântui cât mai multe suflete, preotul este dator la rândul său să se îngrijească de anumite lucruri esențiale mântuirii și anume:

• Slujirea sfintelor slujbe

• Propovăduirea Evangheliei Domnului Iisus Hristos

• Administrarea (iconomia) Sfintelor Taine

• Educarea credincioșilor în dreapta credință

Acestea sunt lucrurile esențiale mântuirii noastre și pe acestea ar trebui să ne concentrăm cea mai mare parte a atenției noastre spirituale. (Cu siguranță sunt și alte aspecte ce ne pot ajuta pe noi la mântuire cum ar fi bunăstarea. Atunci când un creștin prin educație ajunge la un anumit nivel de bunăstare, el este mai dispus și mai potent să ajute pe frații lui mai obidiți și mai în nevoi. Pe acest aspect al bunăstării individuale au pus accent exagerat, în opinia mea, bisericile neo-protestante. Am observat eu însumi acest lucru urmărind diverse predici ale unor pastori proeminenți unde cel mai mare spațiu este acordat bunăstării individuale și pârghiilor prin care se poate ajunge la această stare de bunăstare. Categoric este bine să fii un om înstărit, acesta fiind un rezultat al educației pentru care ne-am străduit și al seriozității muncii pe care o prestăm, însă Biserica Ortodoxă consideră mai potrivit să pună pe primul plan educația evangheliei și să lase profesioniștii în economie să ne educe în cele ale bunăstării.)

Astăzi m-am gândit că ar fi benefic, pentru educația noastră spirituală, să aștern câteva cuvinte despre unul dintre cei 12 apostoli ai Domnului Iisus Hristos, cu numele Iuda, pe care îl prăznuim așa cum am spus în fiecare an pe 19 Iunie.

Am ales să fac referire la acest Apostol pentru că este posibil ca și creștinii cât de cât cunoscători ai credinței să fie oarecum încurcați când ne referim la Sfântul Apostol Iuda.

Unii îl pot confunda cu Iuda Iscarioteanul, care a avut și el un început fulminant în apostolat dar care a sfârșit cât se poate de rău. Iuda Iscarioteanul a fost cel care, în Grădina Ghetsimani, l-a vândut pe Domnul Iisus Hristos ostașilor romani și vrăjmașilor ce doreau să-L omoare. Iuda Iscarioteanul, prin vânzarea Domnului, își pierde onoarea de Apostol și este pomenit ca un vrăjmaș și unealtă a satanei în teologia creștin-ortodoxă.

Alții pot cădea în confuzie încercând să enumere fiecare dintre cei 12 apostoli și neaflând numele Sfântului Apostol Iuda. Acest lucru se datorează faptului că Apostolul Iuda este adesea întâlnit în scrierile Noului Testament și în literatura bisericească sub numele de Sfântul Tadeu. Nu întâmplător am ales versurile din frumoasa poezie creștină „Ștergarul” a lui Costache Ioanid, acolo autorul îl pomenește sub numele Tadeu pe Sfântul Iuda.

Cine a fost totuși Sfântul Iuda?

Sfântul Iuda a fost unul dintre cei doi fii pe care i-a avut Iosif, logodnicul Maicii Domnului, din prima sa căsătorie cu Salomeea. Dacă fratele său Iacov, și el unul dintre cei 12 apostoli, se recomandă și este cunoscut ca „rudă a Domnului”, Iuda are o reținere să-și asume această onoare de a se numi „frate al Domnului” datorită faptului că până a cunoaște cine era Iisus, modul întrupării Sale din Fecioara Maria și menirea venirii Sale în lume, Iuda a greșit și a păcătuit față de Domnul Iisus.

După ce Iosif rămâne văduv prin moartea soției sale Salomeea, acesta o ia în grijă pe Maica Domnului cu care a viețuit în curăție. După întoarcerea din Egipt, cei doi fii biologici ai lui Iosif născuți din Salomeea au crescut ca frații cu Domnul Iisus în casa din Nazareth - ne amintim că Sfânta Familie fuge în Egipt după nașterea Domnului temându-se că Irod va urmări Pruncul ca să îl ucidă. După așezarea acestora în Nazareth, Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare, bătrân fiind, împarte pământurile ce le avea în posesie celor trei fii (Iacov, Iuda și Iisus). Având în vedere că Domnul Iisus era legal doar frate vitreg, Iuda se împotrivește acestei distribuiri. După redistribuirea legală a moștenirii doar între cei doi fii din prima căsnicie, Iacov împarte partea sa de moștenire cu Domnul Iisus. De aici rezultă o apropiere și o dragoste frățească între Iacov, care se recomanda mereu „frate al Domnului”, și Domnul Iisus.

După ce Iuda este luminat de Duhul Sfânt și primește chemarea la apostolat, acesta se va căi toată viața sa pentru gestul de a-L renega în tinerețe pe Domnul Iisus și evită să se identifice ca frate al Domnului, ci preferă să o facă sub numele de „frate al lui Iacov și rob al Domnului”.

Acest lucru iese în evidență din introducerea epistolei sobornicești a Sfântului Iuda. Da, Sfântul Iuda ne-a lăsat moștenire în Noul Testament o epistolă sobornicească, scrisă în Persia în limba greacă, unde propovăduia evanghelia Domnului, o epistolă comprimată într-un singur capitol dar de o consistență dogmatică desăvârșită. Vă recomand ca în acest post să citiți Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iuda din Noul Testament.

Sfântul Iuda, după pogorârea Duhului Sfânt, propovăduiește evanghelia în diverse țări (Iudeea, Galileea, Samaria, Idumeea, Arabia, Siria și Mesopotamia). Mai apoi, ajungând în părțile Turciei la Ararat, datorită păgânilor și idolatrilor ce se converteau în număr mare la creștinism, este prins, legat de un stâlp și schingiuit, ca mai apoi să fie răstignit pe o cruce în formă de X, murind ca martir.

Toate aceste amănunte despre copilăria și viața Sfântului Apostol Iuda nu sunt produs propriu dintr-o zi de vară ci sunt consemnate în sinaxarele bisericești din scrierile Sfântului Teofilact și ale istoricului bisericesc Nechifor.

Pentru rugăciunile sfântului apostol Iuda (Tadeu), Doamne Iisuse Hristoase miluiește-ne.

A consemnat părintele George Acsente.