„Acum, când slăbiciunea militară a URSS a trecut în domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesele restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.” Extras din nota ultimativă adresată României de sovietici.

După activitatea diplomatică cunoscută sub denumirea de „Pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov” din 23 August 1939, în urma căruia se definesc sferele de influență din Europa între cele două puteri naziste și sovietice, la puțină vreme izbucnește al doilea război mondial. După ce țări precum Polonia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania capitulează în fața celor două mari puteri, la 28 Iunie 1940 Basarabia urmează să plătească prețul libertății și independenței primind din partea URSS un ultimatum de patru zile pentru a elibera țara de administrația civilă și militară românească.

Ca o aducere aminte, Basarabia și Bucovina de Nord parafaseră unirea cu Regatul României imediat după căderea imperiilor rus și austro-ungar din 1918, unire recunoscută de puterile centrale dar contestată constant de sovietici. De reținut mai este și faptul că principalul arbitru occidental dintre România și URSS era Franța, stat ce capitulase și pierduse la rându-i teritorii vaste inclusiv Parisul, în fața invaziei ruso-germane. Regatul Unit își retrăsese ultimele trupe de pe teritoriul Galiei, deci orice speranță de negociere și susținere internațională era spulberată.

Prima notificare din partea URSS despre retragerea (eliberarea) românească din Basarabia și Bucovina de Nord o primește ambasadorul României la Moscova, Gheorghe Davidescu, în ziua de 26 Iunie 1940. Acesta transmite în aceeași zi nota ultimativă Regelui Carol al II-lea și guvernului de la București. Regele și consiliul de miniștri se întrunesc într-o ședință extraordinară în care, cu speranța de a mai câștiga timp, propun rușilor să stabilească un loc neutru unde delegații din ambele părți să discute notificarea sovietică. Rezumatul acestei ședințe este făcut public pe radioul public și astfel populația din Regatul României, inclusiv basarabenii, află despre invazia iminentă a trupelor rusești pe teritoriile lor.

În noaptea dintre 27-28 Iunie 1940 se întrunesc în ședință extraordinară Consiliul de Coroană și guvernul condus de Gheorghe Tătărescu și după multe deliberări se supune la vot notificarea de ultimatum primită de la Moscova pentru cedarea Basarabiei, rezultatul votului fiind de 20 de voturi pentru acceptarea ultimatumului, 6 voturi pentru respingerea acestuia și o abținere.

În zorii zilei de 28 Iunie, guvernul lui Gheorghe Tătărescu comunică public decizia de a elibera Basarabia în termen de patru zile începând din acea zi, însă în același timp guvernul României este înștiințat că trupele rusești deja au trecut granița Nistrului și orașele Cernăuți, Chișinău și Cetatea Albă erau deja ocupate. Astfel începe marea dramă a românilor din Basarabia și Bucovina de Nord. Armata română primește ordin de la București să se retragă, lăsând în urmă baze și stabilimente militare fără a le distruge și fără a trage un singur cartuș în inamic. Sigur aici mulți vor contesta modul retragerii trupelor române, însă, având în vedere contextul european al acelor zile, este greu de apreciat cât de chibzuit ar fi fost un război cu Rusia la acel moment, care pândea și tânjea după teritoriile Basarabiei de 22 de ani, de când se unise cu Regatul României.

Nu toți politicienii vremii au văzut cu ochi buni decizia guvernului României și a Casei Regale de a ceda Basarabia și Bucovina de Nord rușilor și astfel apar pe scena politică din București oameni precum Mareșalul Antonescu sau Horia Sima. Imediat după cedarea acestor teritorii se înființează în România formațiuni paramilitare precum Garda de Fier sau Mișcarea Legionară, cu dorința de a riposta împotriva cotropitorilor sovietici. Această nouă clasă politică a acuzat guvernul Tătărescu și chiar pe Regele Carol al II-lea de trădare, cedând pământurile din trupul țării fără nicio ripostă.

Nu doresc să intru în detaliile acestei mari tragedii a românilor din partea stângă a Prutului, nu doresc să răscolesc durerea suferită de națiunea noastră la Fântâna Albă... dar datoria noastră este să nu uităm samavolnicia cu care au fost smulse din trupul țării aceste teritorii udate cu lacrimile înaintașilor și apărate în perioada medievală de bravii noștri voievozi.

Visez frumos adesea că voi apuca în zilele mele să văd Basarabia întoarsă la sânul țării, să nu mai văd frați moldoveni hărțuiți în propria lor țară, să vad toate străzile din Chișinău marcate cu caractere latine în dulcele grai pentru care a plâns Grigore Vieru.

Dumnezeu să binecuvânteze și să ocrotească Basarabia la trista aniversare de 80 de ani de suferință.

A consemnat părintele George Acsente.