„Învățați să faceți bine, căutați dreptatea, ajutați pe cel apăsat, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduva” - Isaia 1:17

Hristos în mijlocul nostru!

Frați creștini,

Astăzi doresc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne aplecăm asupra celei de-a treia categorii a păcatelor. Vă reamintesc că Biserica și Sfinții Părinți împart păcatele în trei categorii, și anume:

• Păcate generale, ce se referă la împătimirea proprie și auto-distrugerea trupului ce este „Templu al Duhului Sfânt” - 1 Corinteni 6:19

• Păcate împotriva Duhului Sfânt, pe care le-am explorat în numărul trecut al buletinului

• Păcatele „strigătoare la Cer” ce fac referire la consecințele faptelor noastre rele asupra aproapelui

În Taina Spovedaniei, preotul este cel mai atent la acest segment de păcătoșenie și canonisește cel mai sever penitentul ce cade în astfel de ispită. Dacă în primul stadiu vorbim de consecințe asupra propriei sănătăți sufletești și trupești iar în cel de-al doilea stadiu despre păcate împotriva lui Dumnezeu, în cel de al treilea stadiu vorbim de suferința directă adusă aproapelui nostru din cauza slabei noastre orânduirii a firii sau a orgoliilor proprii.

Ținând cont că altcineva poate avea de suferit de pe urma faptelor noastre, penitentului îi trebuie un tratament spiritual foarte sever pentru a se îndrepta și a primi iertare de la Dumnezeu. Păcatele „strigătoare la Cer” sunt atât de urâte de Dumnezeu, încât ele cer în permanență lui Dumnezeu o răsplată (răzbunare) chiar aici pe pământ, adică starea de tristețe și lacrimile celui păgubit devin o continuă rugăciune către Dumnezeu pentru a face dreptate. Aceste păcate izvorăsc în general din necredința și răutatea conștientă a omului, și sunt săvârșite premeditat, adică cugetând asupra unui plan diabolic pentru a induce suferința aproapelui. În Codul Penal se numește „crimă cu premeditare”, și nu se limitează doar la a ucide pe cineva.

Conform canoanelor bisericești și învățăturii de credință, păcatele strigătoare la cer sunt în număr de cinci:

• Omuciderea conștientă, în această categorie intrând și avortul

• Practicile sexuale împotriva firii

• Asuprirea celor lipsiți de apărare

• Nedreptățile sociale, mai ales cele financiare/materiale

• Necinstirea sau chinuirea părinților

OMUCIDEREA ȘI AVORTUL

Acestea reprezintă suprimarea vieții și irosirea chipului creat de Dumnezeu a unui seamăn.

Obârșia acestui uriaș păcat este la unul dintre fii strămoșilor Adam și Eva, pe nume Cain. Acesta îl ucide din invidie pe fratele său Abel și astfel devine primul criminal de pe pământ. Imediat după odioasa crimă fratricidă, Dumnezeu îl mustră pe Cain zicându-i „Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ, și acum ești blestemat de pământul care și-a deschis gura sa, să primească sângele fratelui tău. Când vei lucra pământul, acesta nu-și va mai da roadele sale ție, zbuciumat și fugar vei fi tu pe pământ” - Facere 4:10-12.

Observăm din Sfânta Scriptură cum sângele celui ucis devine strigător la Cer după răzbunare și dreptate, mai observăm cum conștiința ucigașului devine atât de apăsătoare încât nu mai suportă această povară a păcatului uciderii și foarte puțini au atâta tărie să nu se predea autorităților după o faptă atât de oribilă. În literatura laică avem cel mai bun exemplu în romanul lui Fiodor Dostoievski, Crimă și Pedeapsă, unde autorul îl prezintă pe Raskolnikov ce săvârșește o crimă și nemaiputând suporta presiunea psihică cedează și se predă autorităților de bună voie.

În această categorie intră de asemenea și avortul. Acest păcat este considerat de Biserică tot o crimă, ba mai mult crimă cu premeditare.

Predicile noastre ale preoților sunt destul de vagi asupra acestui păcat, nu din cauza faptului că nu acordăm atenția cuvenită acestei spețe, ci pentru că această problemă răscolește lăuntric foarte multă lume. Noi avem tendința firească de a ne întrista când auzim despre accidente sau incidente din care rezultă pierderea multor vieți omenești, însă devenim placizi și ignoranți în problema milioanelor și milioanelor de avorturi ce se întâmplă anual în lumea aceasta.

Sporadic, Codul Penal a mai pedepsit acest urâcios păcat în fața lui Dumnezeu, însă dacă noi din ignoranță nu pedepsim acest păcat, Dumnezeu în Dreapta sa orânduire așteaptă ca fiecare să se căiască de astfel de fapte în lumea aceasta. Devine foarte greu pentru noi preoții să discutăm acest aspect dar totuși trebuie măcar subtil să-l trezim în conștiința colectivă pentru a oferi timp suficient omului să se îndrepte. De multe ori când discutăm în particular cu credincioșii acest păcat, îl descoperim pe Raskolnikov în fiecare ce se luptă cu această povară a păcatului.

PRACTICILE SEXUALE ÎMPOTRIVA FIRII

„Strigarea Sodomei și a Gomorei este mare și păcatul lor cumplit de greu. Pogorî-Mă-voi să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat așa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, să știu” - Facere 12:20-21

Din nou, un subiect greoi de discutat public, dar cu consecințe destul de grave dacă nu va fi îndreptat.

Este ușor de intuit obârșia acestui păcat. O regăsim tot în cartea Facerii, când locuitorii celor două orașe/cetăți vecine, Sodoma și Gomora, au apucat din instincte diabolice a duce ceea ce Dumnezeu a binecuvântat în Paradis („Creșteți și vă înmulțiți, și umpleți pământul și stăpâniți-l” - Facere 1:28) într-o zonă nefirească ce a atras mânia lui Dumnezeu și dispariția acestor două localități biblice și istorice.

Împreunarea cea firească este între un bărbat și o femeie ce au primit acordul societății și binecuvântarea bisericii de a viețui împreună ca FAMILIE. Orice altă formă sexuală ori romantică este în contradicție cu învățătura creștină și se canonisește corespunzător spre îndreptare.

Spre întărirea celor spuse în cartea Facerii, vine și Sfântul Pavel care spune chiar și mai explicit că: „Nu vă amăgiți: Nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu” - 1 Corinteni 6:9-10.

ASUPRIREA CELOR LIPSIȚI DE APĂRARE

Majoritatea Psalmilor lui David face referire la această injustiție socială, și se referă la suprimarea drepturilor cetățenești și la libertatea individuală.

Atunci când nedreptățim aproapele nostru prin nerespectarea angajamentelor bănești sau materiale, suferința acestuia și a familiei acestuia devine o continuă „strigare la Cer” pentru justiție aici pe pământ, și aceasta foarte rar întârzie să apară.

Dimpotrivă, noi suntem chemați să devenim mâini lucrătoare ale lui Dumnezeu pentru cei năpăstuiți de soartă. Nu întâmplător ne-a adus chiar pe noi Dumnezeu pe acest tărâm american binecuvântat unde putem să ducem o viață mai abundentă. Trebuie să o privim ca pe o mare oportunitate de a deveni mâini lucrătoare ale lui Dumnezeu pentru cei mai oropsiți. Biserica este o instituție cu ochii larg deschiși pentru oamenii defavorizați și iese în întâmpinarea lor prin ajutoare directe sau indirecte cum ar fi tradiționalul nostru program Shoebox pentru a șterge o lacrimă de pe obrazul unui copil orfan în prag de sărbători, așa cum am făcut-o timp de cinci ani. Chiar dacă suntem în perioada pandemică, trebuie să găsim cu discernământ soluții pentru cei mai oropsiți, fiindcă pandemia nu substituie sentimentul foametei sau al frigului. Vă îndemn pe toți care citiți aceste rânduri să contribuiți cu încredere la acest program.

Toți care asupresc pe oamenii săraci prin nepăsare, batjocură, dispreț, camătă sau jefuire, săvârșesc păcate strigătoare la Cer.

NEDREPTĂȚILE SOCIALE

Aceasta poate fi considerată o completare la problema anterioară a „asupririi celor lipsiți de apărare”. Însă se referă în mod expres la păgubirea materială și nerespectarea angajamentelor financiare.

Noi cei din diaspora am suferit din plin de acest sindrom al temerii de blocaj financiar la începutul aventurii noastre americane. Nu cred că există un emigrant să nu-și drămăluiască fiecare dolar cu mare grijă la începutul aventurii în străinătate. Fiecare calculează cu atenție fiecare tranzacție, trecând-o prin prisma rezervei firave de finanțe sau a noului loc de muncă, care de obicei este unul slab plătit. Foarte ușor poți ajunge într-un impas financiar, unii dintre noi poate chiar au experimentat o astfel de situație, alții doar putem să ne imaginăm cum poate fi să ai pe umeri responsabilitatea unei familii și noul tău angajator să nu-și poată ține promisiunea financiară. Poate unii sunteți tentați să credeți că este o utopie, însă vă mărturisesc că se întâmplă, și destul de frecvent. Atunci, suferința creată acelei familii devine un strigăt de răzbunare către Dumnezeu. În astfel de situații omul devine disperat și din disperare poate ajunge să blesteme și să stârnească urgia lui Dumnezeu.

Este nu doar moral și etic să ne păstrăm angajamentele financiare, dar este și corect în fața lui Dumnezeu. Pentru aceasta, eu vă îndemn în mod special pe cei care sunteți în funcții de conducere, să îi ajutați pe cei din subordine, să vă gândiți atunci când sunteți tentați să le decimați venitul că poate acasă așteaptă un copil fără hăinuțe sau flămând sau dornic să-și procure și el o tabletă pe care să își facă temele. Știu că poate fi frustrant să ai un angajat ce nu atinge performanța pe care o dorești, am trăit și eu astfel de situații când lucram în mediul privat și aveam oameni pe care îi coordonam. Din această cauză nici contractele de angajare nu se fac pe termen foarte lung fără a cunoaște performanțele viitorului angajat, în schimb trebuie să ne onorăm angajamentul. Chiar dacă suntem forțați de împrejurări să îl concediem, acesta merită o perioadă de grație pentru a-și putea găsi un loc de muncă sau a-și reorganiza viața.

În concluzie, Biserica consideră păcat să concediezi o persoană fără un preaviz.

NECINSTIREA SAU CHINUIREA PĂRINȚILOR

„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție” - Ieșire 20:12

Observăm că această poruncă din decalogul lui Moise este dătătoare de viață și ne înspăimântă „Să trăiești ani mulți pe pământ”.

Avem datoria în fața lui Dumnezeu să ne cinstim părinții cum se cuvine. Din fericire și spre slava lui Dumnezeu, în această privință, poporul nostru românesc se situează la loc de cinste între alte națiuni. Noi am fost mereu un popor care în general ne-am respectat părinții cum se cuvine. Cu siguranță că sunt și anumite anomalii sociale ce ne sunt prezentate la știrile de la ora 5, unde toate smintelile pământului sunt prezentate, însă acestea sunt cazuri cred eu excepționale. Poporul nostru românesc este un popor cu sânge latin ce știe să-și prețuiască părinții cum se cuvine.

Așa cum am prezentat în primul paragraf, datoria părinților este de a nu avorta copiii, care sunt darul lui Dumnezeu, tot așa și copiii la rândul lor au obligația să-și respecte părinții cu supunere până la vârsta majoratului și mai apoi să le poarte cinstea cuvenită prin faima numelui de familie pe care îl moștenesc și bineînțeles îngrijirea acestora cât se poate de bine la vârsta neputincioaselor bătrâneți.

Cu speranța că aceste rânduri ne vor aduce un pic de lumină și lămurire, eu vă doresc fiecăruia să vă purtați crucea cu credință și biruință. Să nu uităm că ceea ce la om se pare cu neputință, la Dumnezeu toate sunt cu putință.

A consemnat părintele George Acsente.