Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena

View Original

Cuvântul Preotului

"Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut." Ioan 1:3

Hristos în mijlocul nostru, este și va fi! 

Iubiți frați și surori în Domnul, 

 

Cu ajutorul Bunului și Milostivului Dumnezeu încheiem luna Octombrie, o lună ce a implicat sfânta noastră Biserică în multe slujbe liturgice auxiliare zilelor de duminică ce au inclus; nunți, botezuri, înmormântări, și un bogat program administrativ și social: festivalul de toamnă, împrospătarea parcului copiilor cu covor de mulch nou, și începerea reparațiilor la jgheaburile bisericii și reconfigurarea acoperișului domurilor celor trei absidii, lucrare care a început și este încă în curs. 

 

A fost o lună extenuantă pentru preotul paroh alaturi de un grup inimos de enoriași din parohia noastră. Așa cum m-am exprimat în mesajul video de mulțumire pentru atenția și imensul efort acordat către Biserica noastră de voluntarii noștri, doresc să reiterez din nou această gratitudine și aici în buletinul nostru, și să arăt toată recunoștința și mulțumirea mea. Așa cum întreaga lume este într-o dinamică și într-o schimbare constantă, tot așa și Biserica noastră trece prin aceleași transformări. Unii dintre voluntarii mai vechi au ales să rămână simpli participanți la festivalul nostru, însă Dumnezeu, cel care nu va lăsa Biserica să fie biruită nici de porțile iadului, ne-a trimis oameni suficienți și de data aceasta pentru a pregăti și susține un festival pentru comunitatea noastră din Atlanta, așa cum doar noi știm să pregătim. Personal cred că a fost cel mai frumos festival pe care l-am avut în ultima decadă. Musafirii noștri ne-au arătat recunoștință și apreciere pentru o astfel de pregătire și organizare. Personal, mă voi implica în continuare atât timp cât Dumnezeu mă va tine sănătos și tăria trupească va fi de partea mea. Mulțumim dragi voluntari ce vă jertfiți pentru Sfânta Biserică și pentru că păstrați tradițiile și obiceiurile noastre (cele bune) strămoșești! 

 

Luna Noiembrie în care ne pregătim să intram, nădăjduim să fie mai liniștită și să ne ofere un pic de răgaz, este lună cu 3 sărbători cu cruce roșie și data fixă și anume: 8 Noiembrie - Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, 21 Noiembrie - Intrarea Maicii Domnului în Biserică și 30 Noiembrie - Sfântul Apostol Andrei. Mai știm că luna Noiembrie mai marchează începutul Postului Nașterii Domnului pe data de 15 Noiembrie, un Post ce ne pregătește sufletește pentru a-L primi pe Mesia, Pruncul născut din Fecioară, în cămara sufletului nostru. Este un post ușor și al bucuriei, pentru că praznicul ce îl încununează este cea mai mare bucurie creștina, când Dumnezeu ne trimite darul cel mai de preț, pe Mesia, să mântuiască lumea. 

 

Îl rugam pe Dumnezeu să ne tină sănătoși în continuare pentru a putea continua lucrarea noastră misionară la care am fost chemați. Ne rugăm pentru toți cei care sunteți îndurerați în urma pierderii vreunei persoane dragi, vă indemn să reflectați și să vă ascultați glasul propriei conștiințe pentru a lua cele mai bune decizii pentru noi înșine și pentru cei dragi de lângă noi. Auzim cu toții noutățile din Romania și cu siguranță ne îngrijorează și ne umplu de întristare, văzând sistemul sanitar răpus de noile încercari la care a fost expus. 

 

Tot în luna Noiembrie ne pregătim să celebrăm Ziua Recunoștinței aici pe pamântul Americii. Să nu uitam fraților și surorilor că înainte să servim masa îmbelșugată pe care o vom pregăti, să mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a ales să trăim în aceasta tară atât de binecuvântată, să ne amintim atunci când duhul nemulțumirii ne năpădește, că pentru a ajunge în această țară am făcut toți rugăciuni lui Dumnezeu, să ne mai amintim că chiar acum când citim aceste rânduri sunt oameni ce mor mergând prin deșertul mexican cu gândul de a gusta din bunăstarea visului american, să ne amintim că chiar acum granița cu statul vecin Mexic este un loc al disperării și haosului. Oare cum putem să nu fim recunoscători în fiecare zi, nu doar în Ziua oficială a Recunoștinței ?! 

  

Dumnezeu să ne ocrotească în continuare pentru a putea să facem cât mai mult bine în luna Noiembrie. 

 

Părintele George Acsente