„Astăzi s-a spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape. Cu cunună de spini s-a încununat Împăratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă s-a îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori. Lovire peste obraz a luat Cel ce a liberat în Iordan pe Adam. Cu piroane de fier s-a pironit Mirele Bisericii. Cu sulița s-a împuns Fiul Fecioarei. Închinămu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arată-ne nouă și slăvită învierea Ta!” - Tropar din Vinerea Mare

Iubiți frați și surori,

Aflându-ne în Săptămâna Patimilor, aș dori, așa cum am îndemnat și duminica trecută, să minimalizăm vorba și să lăsăm faptele noastre cele bune să vorbească pentru noi.

Doresc totuși să subliniez importanța acestei săptămâni spirituale, săptămână unică în calendarul unui creștin ortodox.

Ne aducem aminte din copilărie sau din perioada adolescenței noastre cât de mult accent puneau părinții noștri pe această săptămână a patimilor, când comemorăm succesiunea evenimentelor din viața Mântuitorului Iisus Hristos, imediat după Duminica Floriilor sau după intrarea în Ierusalim. În fiecare zi din Săptămâna Mare comemorăm câte un eveniment aparte și anume:

- Luni ne aduce aminte de încolțirea gândului viclean al lui Iuda, de a vinde pe Domnul.

- Marți ne aduce dinainte pilda celor zece fecioare, pildă ce are ca scop trezvirea noastră în Iisus Hristos.

- Miercuri ni se pune pe pergamentul liturgic modelul de pocăință a femeii păcătoase care a spălat picioarele Domnului.

- Joia Mare devine mai complexă aducându-ne aminte de mai multe evenimente cum ar fi: spălarea picioarelor ucenicilor de către Domnul, Cina cea de Taină din foișorul cinei unde are loc instituirea Sfintei Împărtășanii, Rugăciunea Arhierească din grădina Ghetsimani și punerea în aplicare a gândului viclean al lui Iuda, adică vinderea Domnului, ce duce implicit la începutul pătimirii Domnului Iisus Hristos.

- Vinerea Mare este ziua cea mai tristă din istoria creștinismului pentru că ne pune în față procesul lui Iisus de la curțile lui Ana și Caiafa (marii arhierei ai templului) și se continuă această injustiție în Pretoriul Roman unde Domnul este bătut, scuipat, încununat cu coroana de spini și culminează cu execuția Lui, fiind răstignit pe cruce în dealul Golgota de lângă Ierusalim.

- Sâmbătă prăznuim Pogorârea de pe cruce, Îngroparea Domnului și Pogorârea Domnului în Iad pentru a elibera pe drepții cei ținuți în robia morții.

- Duminica Mare, ce reprezintă sfânta zi a Învierii Domnului.

Trebuie să recunoaștem că lumea s-a schimbat fundamental în ultimele decenii și implicit viața și atitudinea creștinilor. Pentru părinții și bunicii noștri era mult mai simplu de a trăi o viață liturgică profundă în Săptămâna Mare. Ei știau că trebuie să meargă la Biserică pentru Denii în fiecare seară, știau că în săptămâna aceasta toți, fără excepție, trebuie măcar să se spovedească dacă ceva îi reținea de la Sfânta Împărtășanie. Nu mă refer la vreo perioadă medievală ci la oameni cu care mulți dintre noi am fost contemporani, cu care am stat la masă. Ei se îndemnau unii pe alții și chiar se rușinau dacă îndrăzneau să se eschiveze de la programul liturgic al bisericii și de la Sfintele Taine.

Este adevărat că revoluționarea profesiilor noastre, industrializarea, tehnologizarea, informatizarea și altele l-au deșteptat pe om, însă foarte mulți au asimilat din păcate această deschidere către cunoaștere ca un motiv infantil, zic eu, de a se îndepărta de credința în Dumnezeu. Să nu fie aceasta la noi dragii mei frați și surori în Domnul. Cei mai frumoși oameni sunt aceia care, deși au asimilat o cantitate mare de cunoștințe, au păstrat acest legământ al credinței încheiat cu Dumnezeu la Botez, pentru că așa spune una dintre rugăciunile Botezului „că va păstra acest legământ până la sfârșit”. Oricât de deștept ar fi un seamăn, credința în Dumnezeu îl face și mai deștept și mai plăcut, pentru că în acesta strălucesc virtuțile creștine, pentru că acesta nu-și va pierde marea oportunitate de a trăi veșnic în Împărăția lui Dumnezeu. În omul credincios nu se vede egoismul, mândria, aroganța, vulgaritatea. În acesta se văd blândețea, empatia, dărnicia și strădania de a face fericit pe cel de lângă el.

Oricine ai fi, iubite cititorule al acestor rânduri, adu-ți aminte de credința strămoșilor tăi, adu-ți aminte de credința și obiceiurile lor din Săptămâna Mare, nu lăsa aceste lucruri atât de prețioase să se stingă, nu te lăsa asimilat de societatea aceasta atât de tentantă în distrugerea sufletească, adu-ți aminte de îndemnul Sfântului Petru care zice „De aceea, fraților, căutați cu atât mai mult să vă întăriți chemarea și alegerea voastră, căci dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată” - 2 Petru 1:10. Urmând modul de a trăi al înaintașilor noștri ne va face să navigăm prin această viață spre o direcție sigură. Făcând așa, nu vom căuta pe bâjbâite, orbește, direcția credinței noastre, pentru că ea ne-a fost lăsată de oameni ce au trăit în lumină. Niciodată nu va putea un orb să călăuzească alt orb ci noi ne punem încrederea în Sfânta Scriptură și în Sfinții ce ne-au lăsat și ne-au învățat credința aceasta.

Mă rog Domnului ca fiecare să aveți o Săptămână Mare cu cât mai puține ispite, gândul nostru să fie pururi la Patimile Domnului și la ziua când El s-a „spânzurat pe lemn”, El care a „spânzurat pământul pe ape".

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Părintele George Acsente.