Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena

View Original

Hristos S-a Înălțat!

"Cine este cel ce osândește? Hristos, Cel ce a murit, și mai ales Cel ce a înviat, Care și este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijlocește pentru noi" Romani 8:34

Hristos S-a Înălțat!

Frați creștini și iubitori ai bisericii noastre Sfinții Împărați Constantin si Elena,

iată-ne ajunși din voia lui Dumnezeu la praznicul Înălțării la cer a Domnului Hristos. Conform documentărilor istorice din Sfânta Scriptură și a mărturiilor sfinților apostoli, după 40 de zile de la Înviere, timp În care i-a încredințat pe ucenici despre Învierea Sa și le-a făgăduit că va merge înapoi la Tatăl pentru a le "găti loc" Ioan 14:2, Mântuitorul merge spre Betania. De pe versantul sudic al muntelui Eleon, binecuvântându-i pe toți și ridicându-și mâinile, se înalță in Slavă pentru a se uni cu Tatăl așa cum rostim În Crez: "Și șade de-a dreapta Tatălui, și iarăși va să vină cu Slavă, să judece viii și morții".

Înălțarea la cer a Domnului este un lucru supranatural, la fel ca și întruparea din Sfânta Fecioară sau Învierea Domnului. Este dificil pentru mulți să creadă cum un OM cu trup biologic să depășească legea gravitației pământului și deodată să părăsească nivelul solului, înălțându-se În văzduh. Este dificil să spunem cu exactitate unde se află acel spațiu căruia noi Îi spunem Împărăția lui Dumnezeu, Rai sau Paradis. Acest spațiu este descris în Apocalipsă ca un loc mult mai frumos decât își poate imagina mintea omenească, un spațiu cu porți și străzi de aur, un loc unde nu mai este nevoie de soare sau de lună pentru că este luminat de însuși prezența și slava lui Dumnezeu: Apocalipsa 21:23

Este foarte important de reținut că Raiul lui Dumnezeu, unde s-a întors Domnul Iisus după înălțare, nu este o stare, așa cum mulți fac confuzie. Raiul este un loc menționat în Sfânta Scriptură, un loc bine conturat și rezervat de Dumnezeu ca loc de fericire și bucurie veșnică pentru sfinți și toți cei ce se mântuiesc. Raiul este un loc lipsit de haos, unde fiecare își știe locul și îndatoririle, un loc unde singura preocupare este slujirea și slăvirea lui Dumnezeu, în mijlocul căruia tronează Hristos pe scaunul de Judecător sprijinit pe aripile heruvimilor. Acest tron de Judecător L-a primit și L-a ocupat Hristos după înălțarea la cer și de unde i-a cerut Tatălui să îl trimită pe "Mângâietorul" adică pe Duhul Sfânt promis sfinților apostoli.

Înălțarea Domnului a fost ultimul moment, până la a doua venire, când oamenii L-au văzut în persoană pe Hristos, însă El s-a manifestat și se manifestă constant între oameni prin lucrarea Tatălui și a Duhului Sfânt. Chiar dacă nimeni nu-L mai poate vedea pe Iisus până la a doua Sa venire, El este prezent prin lucrarea dumnezeiască În fiecare persoană botezată În numele Sfintei Treimi. Nu se putea termina altfel planul de mântuire a lui Dumnezeu prin întruparea lui Hristos decât prin înălțarea Lui la cer pentru a ne trimite Duhul Sfânt.

Chiar dacă este un lucru supranatural Înălțarea Domnului, noi trebuie să-l privim prin prisma credinței în cel care a fost timp de peste 30 de ani Iisus Hristos. Sfântul Eusebiu din Cezareea spune că Cel ce s-a Înălțat la cer purta semnele biruinței în palmele și în coasta Sa și tot după aceste semne ale biruinței Îl vom recunoaște atunci când va veni întru slavă să judece viii și morții. Analizând înălțarea Domnului doar prin spectrul logicii și a științei, va fi foarte greu să credem și să înțelegem clar ce s-a întâmplat pe Eleon. Dacă nu vom acorda atenția necesară semnelor biruinței din palmele lui Hristos, dacă nu vom acorda atenția cuvenită perioadei dintre Înviere și Înălțare a Domnului, când Hristos descrie ultima parte a planului de mântuire a omului unde trebuie să meargă să "gătească loc fiecărui drept", atunci vom crede că Înălțarea este doar o imaginație sau halucinație a sfinților apostoli. Vom continua să credem că este cu putință să sfidăm legea gravitației prin stații spațiale, prin vizitarea satelitului Pământului, poate chiar prin popularea planetei roșii; însă ne va fi greu să credem că, creatorul acestui Univers a putut Să Se înalțe și Să dispară fizic până la a doua venire doar prin ridicarea mâinilor pe muntele Eleon.

La marele praznic Împărătesc al Înălțării Domnului, îl rog pe Bunul și Milostivul Dumnezeu să facă simțită cât mai mult prezența Duhului Sfânt În mijlocul și În sufletul nostru. Îl rog pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh să ne împrospăteze și reînvie credința noastră că Hristos cel ce S-a înălțat la cer este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu care se va întoarce să judece viii și morții.

A consemnat Părintele George Acsente