Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena

View Original

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

" Purtătorule de chinuri, Sfinte şi Tămăduitorule Pantelimon, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dea iertare de greşeli sufletelor noastre."

Iubiți credincioși,

De cinci ani de zile v-am obișnuit săptămânal cu un consistent buletin parohial ce cuprinde anunțuri, imagini și cuvinte de învățătură din parohia noastră. Cu siguranță mulți dintre dumneavoastră ați constatat lipsa buletinului parohial de săptămână trecută. Nu a fost vorba de vreo eroare tehnică, ori alte motive personale, efectiv din cauza programului liturgic și pastoral, nu am găsit timp suficient pentru a crea un nou număr al buletinului. Aceasta situație în care am ajuns în urma pandemiei Covid a amplificat substanțial solicitarea preotului fie la Biserică pentru slujbe și program administrativ, fie în diverse vizite pastorale la domiciliu, unde semenii noștri caută, cum este și firesc, remedii spirituale acolo unde doar Dumnezeu pare să mai găsească alinare. 
Drept urmare, după ce m-am rugat, și am cugetat, am decis ca buletinul parohial să apară de acum înainte lunar. Veți primi ca de obicei prin email acest buletin în fiecare ultima zi de miercuri a lunii, pentru a avea în cuprinsul lui și programul slujbelor din luna următoare. 
 
Astăzi doresc să aruncăm o privire peste cel care este Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, prăznuit în fiecare an în ziua de 27 Iulie, adică ieri.
Sfântul Pantelimon este un reper important al creștinilor ortodocși, aceștia înălțând și închinând biserici spre ocrotirea sfântului aproape în fiecare oraș din tara noastră. 
Născut într-o familie cu mama creștină și tatăl păgân la sfârșitul secolului al treilea în Nicomidia, o provincie Romana din Asia Mica, primește numele de "Pantoleon", crește de mic orfan de mamâ și la vârsta adolescenței studiază medicina în orașul natal Nicomidia.

Aflând că mama sa a dus o viață creștină, curiozitatea credinței mamei sale îl determină să intre în legătură cu preotul Ermolae care îl apreciază pentru înțelepciunea sa în tainele medicinei, însă îl învață că există un medic suprem care tămăduiește atât trupul cât și sufletul și acela este Hristos, cel pe care mama sa L-a iubit și în grija căruia se afla smeritul ei suflet. Atât de mult îl inspiră cuvintele preotului Ermolae încât îi cere acestuia să îl increștineze prin Botez, schimbandu-i-se numele din Pantoleon în Pantelimon.

Sf. Mare Mucenic Pantelimon

Cetatea Nicomidia se afla sub jurisdicția împăratului Maximian (286-305) care auzind despre înțelepciunea și iscusința doctorului Pantelimon, dorea să îl angajeze ca medic particular cu condiția de a se lepăda de credința creștină. La îndemnul duhovnicului său, preotul Ermolae, Pantelimon refuză oferta împăratului și îl mărturisește pe Hristos ca adevaratul Dumnezeu cel în numele căruia a săvârșit nenumărate minuni, înviind un mort mușcat de șarpe veninos, vindecând un orb și multe alte minuni săvârșite alături de preotul său duhovnic Ermolae.

Împăratul se mânie la refuzul lui Pantelimon și poruncește ca acesta să fie supus la grele chinuri, fiind introdus într-un cazan de plumb încins, tras pe roată și alte atrocități cu care erau chinuiți creștinii înainte ca Sfântul Constantin cel Mare să ofere libertate și protecție acestora.

După fiecare formă a chinuirii, Pantelimon ieșea teafăr și nevătămat, îngrozindu-i pe torționari și pe Maximian de puterea Dumnezeului lui Pantelimon. În sfârșit, poruncește ca acestuia să i se taie capul pentru a opri "sminteala" păgânilor și convertirea acestora la creștinism.
 
Ținându-se cont de profesia sa, Sfântul Pantelimon este considerat încă de la moartea sa ocrotitor al cadrelor medicale. El este în permanență pomenit de către Biserică împreună cu duhovnicul său, Sfântul Ermolae. Slujitorii bisericii îl cheamă în rugăciuni pe Sfântul Pantelimon la slujbele de sfințire, dar în mod special la Taina Sfântului Maslu, slujbă prin excelență dedicată tămăduirii sufletești și trupești.

Chiar dacă numele sfântului Pantelimon nu mai este atât de popular printre numele purtate astăzi de creștini, dragostea față de sfânt este aceiași. Sfântul Pantelimon săvârșește în continuare minuni multe atunci când este chemat cu smerenie în ajutor. Curajul și chinurile sale primite de la crudul împărat Maximian l-au făcut un vas ales al lui Dumnezeu și noi creștinii nu putem uita cum și-a dobândit acesta un loc atât de frumos în rândul sfinților bisericii. Curajul său de a-L mărturisi pe Hristos trebuie să fie inspirație pentru noi astăzi, chiar dacă nu mai suntem nevoiți să-L mărturisim fiindu-ne viața miză, măcar să nu ne rușinăm cu credință noastră, cu sfinții noștri și cu dreapta noastră credință pentru care sfinții de-a lungul istoriei au împodobit Raiul lângă Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Amin.

A consemnat Părintele George Acsente.