Începutul Anului Nou Bisericesc
Hristos în mijlocul nostru, este și va fi!
Frați Creștini.
Aflându-ne în pragul intrării în luna Septembrie aș dori să fac câteva mențiuni despre "Anul Nou Bisericesc" care începe la 1 Septembrie și se încheie la 31 August. Chiar dacă știm în principiu că Biserica are o altfel de distribuire a calendarului, trebuie să știm și de ce se întâmplă astfel.
Dacă anul cronologic sau fiscal știm că începe la 1 Ianuarie, nu întotdeauna a fost așa, ci el începea cândva la 1 Septembrie nu doar pentru Evrei ci chiar și în țările Europei Occidentale până la implementarea Calendarul Iulian care a devenit cel mai răspândit în întreaga lume. Motivul pentru care se sărbătorea astfel Anul Nou are temei religios, făcând referire la luna nouă a lunei de toamna (Tishri) care este luna Septembrie. Este borna începutului toamnei sezoniere dar totodată din perspectiva religioasă credem că Dumnezeu a început zilele creației în Tishri.
Bineînțeles că nimeni nu poate ști cu exactitate momentul începutului creației, însă foarte multe evenimente biblice s-au întâmplat și au fost consemnate în istorie în luna lui Tishri/Septembrie, evenimente cum ar fi: primirea de către Moise a Tablelor Legii, Fuga din Egipt, încetarea potopului lui Noe, Prima citire din Vechiul Testament (Tora) a Domnului Iisus în Templul din Nazareth, și multe altele. Dacă nu putem documenta exact momentul începerii creației de către Dumnezeu, celelalte sunt atestate istoric ca având loc în luna lui Tishri. Trebuie să știm că Anul Nou Evreiesc se sărbătorește în cuprinsul lunii Septembrie și nu la 1 Septembrie, el calculandu-se după anumiți algoritmi influențați de satelitul terestru Luna. De exemplu anul acesta Anul Nou Evreiesc/ Rosh Hashanah cade pe 22 Septembrie.
Ne întrebăm totuși de ce Anul Nou Bisericesc nu este sincronizat cu calendarul fiscal de la 1 Ianuarie? Răspunsul este același, evenimentele biblice atestate istoric în Sfânta Scriptură au determinat Biserica să păstreze aceasta dată de 1 Septembrie ca începutul unui nou ciclu calendaristic. În Biserică calendarul nu se raportează atât de mult la timpul cronologic (kronos în limba greacă) cât se referă la evenimente, la aniversări și celebrări. În Biserica Ortodoxă avem 12 sărbători mari cărora noi le spunem "Praznice Împărătești" însă avem foarte multe sărbători mai mici cum ar fi praznicele Sfinților cu Polieleu sau cei fără Polieleu (cruce roșie sau cruce neagră) cu date fixe sau schimbătoare.
Ați observat în Calendarul Ortodox cum sunt consemnate săptămânile sau duminicile? Spre exemplu, duminica trecută a fost consemnată "Duminica a 11-a după Rusalii". Între Învierea Domnului și Rusalii zilele sunt consemnate în funcție de Paști. Este așa pentru că atunci începe o lume nouă în spectrul mântuitor generat de Învierea Domnului și mai apoi după Pogorârea Duhului Sfânt ne raportăm la Rusalii pentru tot restul anului datorită faptului că atunci începe opera mântuitoare prin Nașterea Bisericii. Ce doresc eu să rețineți este faptul că dacă Anul Nou calendaristic de la 1 Ianuarie este unul ritmic/cronologic, Anul Nou Bisericesc este unul ciclic ce se concentrează mai mult pe evenimentele bisericești decât pe cronologie. Este foarte bine cunoscut faptul că Anul Nou Bisericesc începe cu praznicul Nașterii Maicii Domnului și se încheie cu praznicul Adormirii Maicii Domnului, chiar din aceasta rezultă atenția pe care Biserica o acordă evenimentului și nu timpului. Spre exemplu știm cu siguranță că Maica Domnului a murit/adormit în ziua de 15 August căci a fost atestată data de către Sfinții Apostoli, în schimb nu este atestată în Sfânta Scriptură sau în vreo scriere patristică data Nașterii Maicii Domnului ca fiind 8 Septembrie. Biserica a rânduit astfel pentru a arăta importanța Cultului Mariologic în cultul Creștin Ortodox.
Frați Creștini.
Având în vedere că ne aflăm la Începutul Anului Bisericesc, aș dori să ne facem fiecare o rezoluție duhovnicească înnoitoare pentru sufletul nostru. În primul rând să parcurgem ciclul acesta calendaristic ortodox cu sănătate, căci atunci când suntem sănătoși putem să săvârșim și cele bune pentru noi, și pentru aproapele nostru. Când nu suntem bine, când suntem în suferință, parcă nu mai avem chef nici de noi înșine, dar mai cu seamă să ajutăm pe aproapele nostru.
Pentru revigorarea și menținerea noastră la standarde satisfăcătoare duhovnicești, rămâne primordială participarea la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe ale bisericii. Tot acum la început de An Bisericesc dăm startul Școlii Duminicale pentru vlăstarele parohiei noastre, și pentru cei adulți o să avem o zi pe lună de "Cunoaștere a credinței" unde vă invit stăruitor să participați. Nu vom reinventa roata, în schimb ne vom hrăni sufletește din bogatul tezaur al Ortodoxiei lăsat de Sfinții Părinți ori de duhovnicii contempotani ai Ortodoxiei.
Vorbind de duhovnici contemporani, nu avem cum să nu înălțăm o rugăciune pentru odihna sufletului marelui teolog de origine engleză Kallistos Ware ce s-a mutat la Domnul pe 22 August 2022.
Episcopul Ortodox Kallistos Ware a fost și va rămâne un teolog inspirational pentru generații întregi de teologi în formare. A fost un scriitor bisericesc, filozof, profesor de teologie ortodoxă la Universitatea din Oxford, cleric plin de harismă.
Dumnezeu să-l odihnească cu cei drepți pe părintele Kallistos Ware (1934-2022)!
Părintele George Acsente.