Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena

View Original

Toamna

Hristos în mijlocul nostru, este și va fi!

"Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea pacatoșilor nu a stat și pe scaunul hulitorilor n-a șezut, ci în legea Domnului e voia Lui și legea Lui va cugeta ziua și noaptea. 
Și va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul sau va da la vremea sa și frunza lui nu va cădea și toate câte va face vor spori" Psalm 1: 1-3

Frați creștini,
Ne pregătim fiecare de a ne împărtăși de frumusețea anotimpului de Toamnă, anotimp ce ne duce cu mintea la "cădere", observând cum frunzele copacilor se vestejesc și încep să cadă una după alta despartindu-se de copacul care le-a dat viața și le-a hrănit cu sevă, se desprind și pică părăsind simfonia întregului copac în care a cântat adierea vântului pe cuprinsul verii, ducandu-ne cu gândul la "căderea" protoparintilor Adam și Eva din armonia și frumusețea Paradisului.
 
Slăvit să fie numele Domnului Iisus Hristos care a biruit moartea și ne-a adus pe noi cei de astăzi la tărâmul mântuirii prin jertfa și Evanghelia Să. Noi, prin credință și fapte bune, nu mai suntem nevoiți să gustăm separarea de Dumnezeu așa cum au gustat-o semenii noștri până la întruparea Domnului, ci vom fi uniți cu Dumnezeu pe veci și-n viața aceasta și în cea veșnică. În versetul de mai sus observăm promisiunea lui Dumnezeu că putem fi atât de "fericiți"  dacă trăim în credință și curățiti de păcate, avem posibilitatea să fim fericiți aici pe pământ dacă nu umblam în "sfatul necredincioșilor". Ce este sfatul necredincioșilor oare dacă nu bârfa, vorba fără rost, glumele proaste și neziditoare de caracter. Avem posibilitatea să fim fericiți dacă nu umblăm "în calea necredincioșilor" Spune-mi cu cine te însoțeșți că să-ți zic cine ești, spune un frumos proverb, un creștin ce tinde spre desăvârșire nu se asociază sub nicio formă să meargă pe cale cu necredincioșii, adică oamenii care-l neagă pe Dumnezeu. Nu facem aceasta pentru că necredința partenerului de drum și forța cu care ne trage diavolul în jos ne va năuci și ne va birui în firava noastră credință.

Mai putem fi fericiți dacă nu ne asociem cu un alt segment cu mult mai periculos și otrăvitor sufletului nostru decât necredincioșii, și anume a acelora ce-L hulesc pe Dumnezeu. De obicei omul necredincios rămâne în banca lui și nu este chiar așa de agresiv, în schimb oamenii care îL hulesc pe Dumnezeu sunt oameni cu adevărat stăpâniți de diavol de care trebuie să ne îndepărtam rapid înainte de a deveni o adevărată otravă sufletului nostru.

Ce beneficii vor avea creștinii care reușesc să se desprindă de astfel de oameni? Ei bine, beneficiile sunt de lungă durată și rapide. Cele de lungă durată ne vor plasa în brațele lui Dumnezeu la judecata noastră și beneficiile rapide reies tot din acest verset din Psalmul 1 care spune că vom fi că un pom răsădit lângă izvoarele apelor ce va da roade abundențe și frunza lui nu va cădea, adică viață noastră va continua după mormânt luandu-și sevă din izvorul dumnezeirii.

Este mirific peisajul de toamnă cu spectacolul coloraturii, cu vântul ce sparge căldura verii și răcorește pământul, în schimb ne amintește și de grabnica noastră călătorie prin această viață. Această călătorie este de multe ori anevoioasă, mulți dintre noi am dori ca răspunsurile rugăciunilor să fie instante, dinamica bisericii să fie mai rapidă, însă Cel ce rânduiește anotimpurile și vremea își impune propriul ritm chiar prin noi înșine. Referitor la dinamica bisericii, sunt întrebat deseori despre diverse proiecte sau programe ce le mai avem în discuție să le înfăptuim, mulți ar dori să se întâmple peste noapte în schimb nu este cu putință căci Dumnezeu are busola și cronometrul Lui. Orice program, orice proiect al bisericii nu depinde atât de mult de preot cât depinde de implicarea credincioșilor prin donații sau voluntariat. Cum arată orologiul lui Dumnezeu? Dacă am călători în Catalonia am observa în inima Barcelonei o frumoasă Biserică ce se construiește de aproximativ 140 de ani. Omul plănuiește, Dumnezeu rânduiește, frați și surori. 
Și eu aș dori să putem mișca lucrurile mai dinamic în Biserica noastră dar atâta pot face și este direct proporțional cu ajutorul pe care-l primesc și cu donațiile pe care credincioșii le pun în vistieria bisericii.

Luna Octombrie începe atât de frumos cu sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului pe 1 Octombrie, la mijloc prăznuim pe cea mai iubită și venerată sfântă a românilor, pe Cuvioasa Parascheva de la Iași, și spre sfârșitul lunii prăznuim pe Sfinții Dumitru: Izvorâtorul de Mir și Dumitru cel Nou Ocrotitorul Bucurestiului.

Administrativ, vom avea marea onoare să primim și să organizăm o conferința panortodoxă în Biserica noastră pe 14-15 Octombrie, la care vor participa Arhiepiscopul nostru IPS Nathaniel, preoți și numeroși creștini ortodocși de diverse naționalități. Tema acestei conferințe este unitatea în Biserica Ortodoxă din America și vă încurajez pe toți să participați sâmbăta pe 15 Octombrie. 

În zilele de 22-23 Octombrie cu efort amplificat față de anii precedenți vom organiza din nou Festivalul de Toamnă. Spun efort amplificat referindu-mă la explozia prețurilor de care nimeni nu este străin și de intenția de a nu mări prețurile proporțional cu inflația din dorința de a ține oamenii interesați și pe viitor de festivalurile noastre. Din această cauză dragi cititori și enoriași ai bisericii noastre vă rog ca un Părinte și slujitor al Domnului să fiți alături de noi și să ne ajutați prin contributile dumneavoastră monetare și prin voluntariat. Consistența festivalurilor depinde foarte mult de implicarea noastră.

Vă binecuvântez și vă doresc tuturor o Toamnă frumoasă și luna Octombrie să o petreceți fericiți și în frică de Dumnezeu.
Al vostru preot paroh,
George Acsente.