ANUL 2022
CUVÂNTUL PREOTULUI PAROH
Pr. George Acsente
Iubiți credincioși,
Din voia Domnului mă aflu din nou în fața dumneavoastră după rânduiala bisericii pentru darea de seamă anuală pe care sunteți îndreptățiți să o știți ca parte din trupul Domnului Hristos (Biserica) ale cărei mădulare suntem noi, membrii acestei Sfinte Biserici.
„Du-te, leneșule, la furnică și vezi munca ei și prinde mintea ei! Ea, care nu are nici mai mare peste ea, nici îndrumător, nici sfătuitor”
Pilde 6:6
În câteva luni de zile vom aniversa 10 ani de împreună slujire în Biserica noastră, eu fiind Preot Paroh aici din 1 Aprilie 2013. Cu bune, cu rele, este o mare binecuvântare de la Dumnezeu să avem continuitate și să vă păstrați același lider spiritual pentru o perioadă așa de îndelungată. Totodată ne pregătim de aniversarea de 30 de ani de existență a Bisericii noastre ce a fost înființată în anul 1993 și la 15 ani de când construcția bisericii a fost terminată. Iată ce an aniversar și câtă binecuvântare primită de la bunul Dumnezeu! Totuși, unde ne aflăm acum la cumpăna celor 30 de ani de la înființare, 15 ani de la terminarea construcției bisericii și 10 ani de păstorire sub părintele George Acsente?
Bineînțeles că nu mă voi apuca să fac vreo înșiruire a realizărilor mele, căci ele nu există. Dacă s-a făcut ceva bine s-a făcut pentru că Dumnezeu ne iubește și ne ajută mereu. Oricât de bine ar merge administrația unei biserici, este aproape imposibil să spun ca Preot că sunt mulțumit de viața religioasă a ortodocșilor din orașul nostru Atlanta; spun aceasta pentru că suntem zeci de mii de ortodocși botezați în acest oraș și duminica ne strângem câteva sute doar în cele 2 biserici ortodoxe. Nu putem să nu observăm și să nu consemnăm faptul că mulți creștini devin din ce în ce mai indiferenți față de credința în Dumnezeu și implicit față de Sfânta Biserică. Oare nu cu toții ne dorim să ne mântuim sufletele? Oare nu cu toții suntem obligați să cinstim ziua Domnului (Duminica)? Oare nu cu toții suntem chemați să arătăm credință prin faptele noastre?
De ce totuși atâta discrepanță? De ce unii participăm aproape cu regularitate la Liturghie și alții doar de Paști și de Crăciun... sau poate nici atunci?! De ce unii dintre noi ne dăruim, cu timp și fără timp, zeci de ore de voluntariat pentru îndeplinirea misiunii noastre parohiale, iar alții cred despre noi că suntem doar lipsiți de preocupare făcând toate acestea? Ei, frații mei răspunsul categoric este greu de găsit, însă ce este cert este educația familială a fiecăruia dintre noi. Brațele iubitoare ale mamei, vorbele blânde de duh ale bunicii, seriozitatea taților și predica preotului fac creștini buni, creștini ce vor pune în valoare învățătura celor 7 ani de acasă în viața de zi cu zi.
Am pregătit și urmărit programele copiilor noștri din preajma Crăciunului din Biserica noastră și îmi ziceam că este imposibil ca din acești copii să nu iasă ceva bun dacă și noi, părinții lor, vom ști să lucrăm cu ei dincolo de pereții bisericii. Este imposibil ca toate colindele, poeziile despre pruncul Iisus să nu îi ajute să îl cunoască pe Pruncul din Betleem ca Mesia și Mântuitor în viața de adult. Deci iată fraților un vag răspuns la frământările noastre în legătură cu indiferența față de Mântuire și Biserică ce a cuprins societatea în care noi astăzi trăim. Cum ar fi ca noi să avem dublu numărul educatorilor de la Școala Duminicală, să fim și mai creativi în programele lor?!... însă vă raportez că ATÂT putem face cu personalul care se implică. Avem nevoie de voluntari pentru programele educaționale, avem nevoie de implicarea creștinilor statornici ce știu să primească și critică constructivă de la autoritatea duhovnicească, nu doar de sezonieri sensibili ce se retrag la cea mai mică încercare. Implicându-ne vom vedea rezultate și în viitorul apropiat, prin performanțe frumoase la serbările noastre, și în viitorul mai îndepărtat, când copiii noștri vor deveni adulți și vor ști ce rol are Biserica în Mântuirea omului.
Anul pe care l-am încheiat recent a fost pentru Biserica noastră din nou un an bun, fără conflicte spirituale ori personale majore, a fost un an în care enoriașii și-au recăpătat majoritatea încrederea să participe în persoană la slujbele religioase și evenimentele sociale din parohie.
Participarea a fost satisfăcătoare, deși cum am spus mai sus, ținând cont de mărimea comunității noastre, se poate mult, mult mai bine. Totuși, mulțumim Bunului Dumnezeu pentru cei cărora le îndrumă pasul duminica la Sfânta Liturghie și totodată și celor care din motive medicale sau de vârstă ne urmăresc online slujbele.
Ca în fiecare an, activitatea mea s-a desfășurat pe mai multe paliere: liturgic, administrativ, evenimente și caritabil/filantropic.
VIAȚA LITURGICĂ
Am săvârșit fiecare Sfântă Liturghie din duminici și sărbători, am avut de 3 ori Taina Sfântului Maslu alături de frații preoți din Atlanta, am cununat un număr de 7 cupluri, am botezat un număr de 23 copii, am înmormântat 4 persoane, din care două extrem de dragi mie și devotate bisericii noastre, în persoanele fraților Aurel Cucuețeanu și Constantin (Şuşu) Şeşureac. Dumnezeu să îi așeze în cea mai strălucitoare Slavă și Lumină!
Am vizitat un număr semnificativ de case la începutul anului în jurul Bobotezei.
Am spovedit pe toți cei ce au cerut, și am observat o ușoară creștere în Taina Spovedaniei.
Aproape în fiecare duminică am avut cel puțin un Parastas în memoria celor adormiți.
În timpul Postului Mare am avut în fiecare Miercuri program online de cateheză și citire a Psaltirii.
În luna Octombrie, parohia noastră Sfinții Împărați a avut onoarea să fie gazda unei conferințe naționale unde a participat IPS Arhiepiscopul Nathaniel (Arhiepiscopul Episcopiei noastre).
După program, am servit împreună cina în sala socială și am discutat despre importanța rugăciunii în sănătatea duhovnicească a parohiilor, schimburi de experiență între parohii, necesitatea programelor de caritate ca parte integrantă din misiunea unei biserici, și altele.
LATURA ADMINISTRATIVĂ
Colaborarea cu Consiliul Parohial a fost una excepțional de bună anul acesta. Am participat la fiecare ședință a consiliului excepție făcând doar luna Noiembrie când am participat doar parțial, abandonând la mijlocul dezbaterilor din cauze medicale. Mulțumim consilierilor pentru buna lucrare administrativă.
Doresc să mulțumesc tuturor celor ce ați avut și v-ați onorat pledge-urile, membriile și alte forme de contribuții către Biserică, fonduri din care s-au acoperit cheltuielile bisericii și toate gesturile caritabile pe care le-am făcut și în anul 2022.
Mulțumirile se extind fiecăruia ce iubește Sfânta Biserică și participă la slujbe. În mod special mulțumim Cantorului, domnului Mircea Boian, secondat de doamna Livia Boian, pentru răspunsurile liturgice și totodată lui Constantin Acsente care a fost ucenicul domnului Mircea și a suplinit ori de câte ori a fost nevoie.
EVENIMENTE
La rezultatele administrative doresc să mulțumesc din suflet celei mai implicate persoane în voluntariat, doamnei Lenuța Pop care ne-a asigurat peste 40 de mese parohiale și alte evenimente susținute în Sala Socială. Bineînțeles, pe lângă doamna Lenuța mulțumim și celorlalte doamne: Maria Mureșan, Adriana Marcu și domnișoarei Mina Acsente, care au ajutat ori de câte ori a fost nevoie. Dorința mea este ca în anul 2022 să se implice mai multe doamne în organizarea meselor duminicale.
Hramul Bisericii și Festivalul de Toamnă din anul acesta au reflectat dorința concetățenilor și apropiaților comunității noastre de socializare și sărbătoare în propriul stil românesc. Participarea a fost una numeroasă unde toți participanții s-au simțit foarte bine și au fost foarte generoși. Mulțumim tuturor voluntarilor care au făcut posibile aceste momente inedite în istoria parohiei noastre.
Deoarece misiunea bisericii noastre include și satisfacerea nevoilor culturale ale enoriașilor, în luna Noiembrie am organizat a III-a ediție a Fo(l)kului de Tabără cu Livia și Mircea Boian (Duo Pro Art).
Mulțumim tuturor voluntarilor de la cele 2 festivaluri, extrem de reușite, și a Revelionului, din nou un eveniment de înaltă clasă și ținută.
Mulțumim doamnei preotese Diana pentru ajutorul acordat în suportul IT.
Mulțumim copiilor din Altar pentru prezența lor acolo.
Mulțumim educatorilor școlii duminicale și părinților care își aduc copiii la cursuri.
Dorința mea este ca în anul 2022 să se implice mai multe doamne
GÂNDURI FINALE
În anul 2022 am continuat activitățile caritabile și filantropice. Mulțumesc bunului Dumnezeu și tuturor donatorilor și voluntarilor care au făcut posibile aceste lucrări. Pagina 11 din raport este dedicată pentru Caritate.
Nădăjduiesc la o bună cooperare și lucrare în interesul bisericii și anul acesta cu fiecare dintre dumneavoastră.
Doresc să celebrăm marcarea celor 30 de ani de existență a bisericii printr-o festivitate frumoasă cu slujbă în sobor și festivalul aferent.
Doresc să pictăm interiorul bisericii.
Doresc să păstram măcar același număr de membri.
Doresc să nu supăr pe nimeni atât de tare încât să părăsească biserica.
Doresc să facem îmbunătățiri la Sala Socială, în special extinderea terasei casei parohiale, care implicit ar ajuta la creșterea numărului de locuri.
Doresc să fie armonie între enoriași și să ne simțim bine și fericiți împreună.
Comunicarea constantă este necesară pentru a asigura o informare corectă și rapidă a enoriașilor. Ea se realizează prin anunțurile mele de după predică, website-ul www.scechurch.org, paginile Facebook Romanian Orthodox Church Sts. Constantin and Helen (viața bisericii) și RomFestAtlanta (evenimente social-culturale), precum și buletinul parohial lunar.
Doresc ca în anul 2023 să păstrăm armonia în mijlocul comunității noastre, să ne străduim să susținem Hramul bisericii, Festivalul de Toamnă și Revelionul.
Doresc să păstrăm măcar același număr de membrii și pledge-uri.
Doresc să finanțăm și să terminăm proiectele deja începute cum ar fi: racordarea la linia publică de gaz, înlocuirea celor două unități defecte de aer condiționat, precum și noile proiecte propuse pentru 2023, cum ar fi îmbunătățirea și înfrumusețarea interiorului bisericii (pictura interioară a bisericii, înlocuirea băncilor, renovarea pangarului și a grupurilor sanitare).
Fie dar ca anul 2023 să fie măcar la fel de bun precum cel anterior!
Vă mulțumesc tuturor pentru afilierea, dragostea și susținerea bisericii noastre „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Doamne ajută!
Text preluat din Raportul Anual 2022: