Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena

View Original

Rugăciuni zilnice

Rugăciunile dimineții

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate Ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi troparele acestea:

Sculându-ne din somn, cădem către Tine, Bunule, și cântare îngerească strigăm Ție, Puternice: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule; pentru rugăciunile îngerilor Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Din pat și din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o luminează, inima și buzele mele le deschide ca să Te laud pe Tine, Sfântă Treime: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule; pentru rugăciunile tuturor sfinților Tăi, miluiește-ne pe noi.

Și acum...

Fără de veste Judecătorul va veni și faptele fiecăruia se vor descoperi. Ci cu frică să strigăm în miezul nopții: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Doamne, miluiește (de 12 ori), apoi rugăciunea aceasta:

Din somn sculându-mă, mulțumescu-Ți Ție, Preasfântă Treime, că pentru multă bunătatea Ta și pentru îndelungă răbdarea Ta, nu Te-ai mâniat pe mine, leneșul și păcătosul, nici nu m-ai pierdut pentru fărădelegile mele, ci ai arătat iubire de oameni, după obicei; și, întru deznădăjduire zăcând eu, m-ai ridicat, ca să mânec și să slăvesc puterea Ta. Deci acum luminează-mi ochii gândului, deschide-mi gura, ca să mă învăț cuvintele Tale, să înțeleg poruncile Tale, să fac voia Ta, să-Ți cânt întru mărturisirea inimii și să laud preasfânt numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și in vecilor vecilor. Amin

Altă rugăciune:

Slavă Ție, Împărate, Dumnezeule Atotputernice, Care cu purtarea Ta de grijă cea dumnezeiască și de oameni iubitoare m-ai învrednicit pe mine, păcătosul și nevrednicul, a mă scula din somn și a dobândi intrare în casa Ta. Primește, Doamne, și glasul rugăciunii mele, ca și al sfintelor și înțelegătoarelor Tale puteri, și binevoiește ca din inimă curată și cu duh de umilință să Ți se aducă Ție laudă din necuratele mele buze; ca și eu să mă fac părtaș fecioarelor celor înțelepte, cu luminată făclia sufletului meu, și să Te slăvesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvântul Cel slăvit în Tatăl și în Duhul Sfânt. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Apoi îndată Psalmul 50:

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește intru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Crezul

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi șade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăsi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor
Şi viata veacului ce va să fie.Amin.

Rugăciunea întâi, a Sfântului Macarie cel Mare:

Doamne, curățește-mă pe mine pă­­că­to­sul, că niciodată n-am făcut bine înaintea Ta. Izbăvește-mă deci de cel viclean și să fie întru mine voia Ta, ca fără de osândă să deschid gura mea cea nevrednică și să laud prea­sfânt nu­mele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și puru­rea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua, a Sfântului Macarie cel Mare:

Din somn sculându-mă, cântare de miez de noapte aduc Ție, Mân­tu­itorule, și înaintea Ta căzând, strig: Nu mă lăsa să adorm în moartea pă­catelor, ci mă mi­luiește, Cel Care Te-ai răstignit de voie, și pe mine, cel care zac în lene, grăbind mă scoa­lă și mă mân­tuiește, ca să stau înaintea Ta întru rugăciuni; iar după somnul nopții, să-mi lumi­nezi ziua fără de păcat, Hris­toase Doam­ne, și mă mântuiește.

Rugăciunea a treia, a Sfântului Macarie cel Mare:

Sculându-mă din somn, către Tine, Stă­pâne, Iubitorule de oameni, scap și spre lucrurile Tale mă nevoiesc. Mă rog Ție, ajută-mi cu milostivirea Ta în toată vre­mea și în tot lucrul. Iz­bă­vește-mă de toa­te lucrurile lumești cele rele și de spo­rirea diavolească izbăvește-mă și mă du întru Împă­răția Ta cea veșnică. Că Tu ești Făcă­­torul meu și Purtătorul de grijă și Dătătorul a tot binele și întru Tine este toa­­tă nă­dejdea mea și Ție slavă înalț, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a patra, a Sfântului Macarie cel Mare:

Doamne, Cel Care cu multa Ta bu­nă­tate și cu îndurările Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tău, de am trecut timpul nopții acesteia fără ispită de toată răutatea pizmașului, Tu Însuți, Stăpâne, Făcătorule a toate câte sunt, învrednicește-mă cu ade­vărată lumina Ta ca să fac voia Ta cu inimă lu­mi­na­tă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a cincea:

Doamne, Dumnezeule, Atotțiitoru­le, Care primești de la puterile Tale cele ce­rești cântarea Sfintei Treimi, pri­mește și de la noi, nevrednicii robii Tăi, cântarea Sfintei Treimi și ne dă­ru­iește ca în toți anii vieții noas­tre și în tot ceasul Ție sla­vă să-Ți înăl­țăm: Ta­tălui și Fiului și Sfân­tului Duh, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.

Rugăciunea a șasea:

Doamne, Atotțiitorule, Dumne­zeul pu­te­rilor și al tuturor trupurilor, Care între cele de sus locuiești și spre cele de jos privești; Cel Care is­pitești inimile și ră­runchii și tainele oamenilor le știi cu ade­vărat; Lu­mină fără de început și pururea fii­toare, în care nu este mu­tare sau umbră de schimbare; Însuți, Îm­părate fără de moar­te, primește ru­găciunile noastre pe care le aducem Ție din gurile noastre cele întinate, în acest ceas al nopții, îndrăz­nind pentru mulțimea milelor Tale. Iartă-ne greșe­lile ce am greșit înaintea Ta, cu cu­vân­tul, cu fapta, din știință și din ne­știință. Curățește-ne pe noi de toate în­ti­nă­ciunile trupești și sufletești, fă­cân­du-ne pe noi casă cinstitului și Sfân­tului Tău Duh. Și ne dăruiește nouă cu inimă veghetoare și curată să trecem toată noaptea acestei vieți, aștep­tând luminata și sfânta zi a Unuia-Născut Fiului Tău, a Dom­nu­lui Dumnezeului și Mân­­tuitorului nostru Iisus Hristos, când va veni pe pământ cu slavă să judece pe toți și să plătească fiecăruia după faptele lui. Ca să nu fim aflați zăcând și dormitând, ci priveghind și sculați în lucrarea po­runcilor Lui și să fim gata a intra în bucuria și cămara sla­vei Lui celei dum­nezeiești, unde este gla­sul cel ne­încetat al celor care Te laudă și nes­pusa dulceață a celor care văd pu­rurea fru­musețea cea nespusă a slavei Tale. Că Tu ești Lumina cea adevărată, Care lu­mi­nezi și sfințești toate, și pe Tine Te laudă toată făptura în veci. Amin.

Rugăciunea a șaptea:

Pe Tine Te binecuvântăm, Dum­neze­ule Preaînalte și Doamne al mile­lor, Cel Care faci cu noi pururea lucruri mari și cu anevoie de urmat, slăvite și preaminunate, care nu au număr. Cel Care ne-ai dat nouă somn spre odihna nepu­tințelor noastre și spre repaos de ostenelile trupului, mul­țumindu-Ți că nu ne-ai pierdut pe noi cu fărădelegile noastre, ci, după obicei, Te-ai arătat iu­bitor de oameni și ne-ai ridicat pe noi pen­tru a slăvi stăpânirea Ta. Pen­tru aceea ne rugăm bunătății Tale celei nease­mănate: luminează ochii gândului nostru și ridică mintea noastră din somnul cel greu al lenei și deschide gura noastră și o umple de laudele Tale, ca să putem în liniște a cânta, a striga și a ne mărturisi pururea Ție, Dumnezeului Celui slăvit în toate și de toți: Tatălui Celui fără de în­ceput, împreună și Unuia-Născut Fiului Tău și Preasfântului și Bu­nului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a opta, a Sfântului Ioan Gură de Aur, după numărul ceasurilor nopții și ale zilei

Pentru ceasurile nopții:

Doamne, nu mă lipsi de bine­le Tău cel ceresc. Doamne, izbăvește-mă de chi­nurile cele veșnice. Doamne, de am gre­șit, fie cu mintea, fie cu gândul, sau cu cu­vântul, sau cu fapta, iartă-mă. Doamne, izbăvește-mă de toată ne­­știința și uitarea, de trândăvia și de ne­simțirea cea îm­pietrită. Doamne, iz­­băvește-mă de toată ispitirea. Doam­­ne, luminează-mi inima pe care a în­tu­necat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am greșit, iar Tu ca un Dum­­nezeu îndurător, văzând ne­putința sufletului meu, miluiește-mă. Doamne, trimite mila Ta întru ajutorul meu, ca să prea­slăvesc Preasfânt numele Tău. Doamne, Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău, în Cartea Vieții și-mi dăruiește sfârșit bun. Doamne, Dum­ne­zeul meu, deși n-am făcut nici un bine înaintea Ta, dă-mi, după harul Tău, să pun început bun. Doamne, stro­pește inima mea cu roua ha­rului Tău. Doamne al cerului și al pă­mân­tului, pome­neș­te-mă pe mine, păcă­tosul, ru­șinatul și nevred­­nicul robul Tău, întru Îm­părăția Ta. Amin.

Pentru ceasurile zilei:

Doamne, primește-mă întru pocă­ință. Doamne, nu mă lăsa. Doamne, nu mă duce în ispită. Doamne, dă-mi cuget bun. Doam­ne, dă-mi la­cri­mi și aduce­re aminte de moarte și umi­lință. Doam­­ne, dă-mi cuget să mărturisesc toate pă­catele mele. Doamne, dă-mi smerenie, curăție și ascultare. Doamne, dă-mi răbdare și voie nebiruită și blân­­­dețe. Doamne, sădește în mine ră­dă­cina bu­nă­tăților și frica Ta în ini­ma mea. Doam­ne, învrednicește-mă să Te iu­besc cu tot sufletul și gândul meu și să fac în toate voia Ta. Doam­ne, apără-mă de oamenii gâl­cevitori, de diavoli și de patimile trupești și de toate cele­lal­te lucruri necuviin­cioase. Doam­ne, știu că faci precum vrei Tu, deci să fie și întru mine, păcă­tosul, voia Ta, că bi­necuvântat ești în veci. Amin.

Rugăciunea a noua, către sfântul înger păzitor al vieții noastre:

Îngerule sfânt al lui Hristos, că­tre tine cad și mă rog, păzitorul meu cel sfânt, care ești dat mie de la Sfân­tul Bo­tez spre păzirea sufletului și a pă­că­to­sului meu trup. Iar eu, cu lenea mea și cu obiceiurile mele cele rele, am mâ­niat prea­curată lumina ta și te-am iz­gonit de la mine prin toate lu­crurile cele de rușine: cu minciu­nile, cu cle­vetirile, cu pizma, cu osân­direa, cu tru­fia, cu neascultarea, cu neiubirea de frați și cu ținerea de minte a răului, cu iubirea de argint, cu des­frâ­narea, cu mânia, cu scumpătatea, cu mânca­rea cea fără de saț, cu beția, cu multa vorbire, cu gândurile cele rele și vi­clene, cu obiceiurile cele rele și cu aprin­de­rea spre desfrânare, având mai ales voire spre toată pof­ta cea trupească. O, rea voire a mea, pe care nici ființele cele necuvân­tătoare nu o au! Dar cum vei putea să cauți spre mine sau să te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, îngerule al lui Hristos, vei căuta spre mi­ne, cel care m-am în­curcat așa de rău în lu­cru­rile cele întinate? Sau cum voi pu­tea să-mi cer ier­tare pentru faptele mele cele amare, rele și vi­clene, în care cad în toate zilele și nopțile și în tot ceasul? De aceea cad înaintea ta și mă rog, pă­zitorul meu cel sfânt, mi­losti­vește-te spre mine, păcă­tosul, și-mi fii mie aju­tător și sprijinitor asu­pra vrăjmașului meu celui rău, cu sfintele tale rugăciuni, și Îm­părăției lui Dum­nezeu mă fă păr­taș, cu toți sfinții, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a zecea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu:

Preasfântă Stăpâna mea, de Dum­­ne­zeu Născătoare, cu sfintele și prea­puternicele tale rugăciuni izgo­nește de la mine, sme­ritul și ticălosul robul tău, deznădăjdui­rea, uitarea, necu­noș­tința, nepurtarea de gri­jă și toate gân­durile cele întinate, cele rele și hu­litoare de la ticăloasa mea inimă și de la întu­ne­cata mea minte. Și stinge vă­paia pof­te­lor mele, că sărac sunt și ti­călos. Și mă iz­bă­vește de multe rele și adu­ceri-aminte și năravuri, și de toa­te fap­tele cele rele mă slobozește. Că bine­cu­vântată ești de toate nea­mu­rile și prea­cinstitul tău nume se slăvește în vecii ve­cilor. Amin.

Altă rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu:

Împărăteasa mea preabună și nă­dejdea mea, Născătoare de Dumne­zeu, primitoarea săracilor și ajutătoa­rea stră­­inilor, bucuria celor mâhniți, aco­pe­rirea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un ne­putincios, hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi; ci îl dez­lea­gă precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grab­­­nică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, o, Maica lui Dum­ne­zeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii ve­cilor. Amin.

Apoi:

Cuvine-se cu adevărat să te fe­ri­cim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și preanevinovată și Maica Dum­ne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită, fără de ase­mănare, decât serafimii, ca­re fără stricăciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne miluiește!

Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Rugăciunea inimii şi a minţii

(Rostită zilnic ori de câte ori putem)

“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.”

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

(Rostită zilnic în Postul Mare)

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie)

Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie)

Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)

Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni:

Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)

Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune)

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)

Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)

Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele…

Rugăciune la masa de prânz

Rugăciune înainte de masa de prânz - Tatăl Nostru

Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele tău, vie împărăția ta, facă-se voia ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștri și nu ne duce pe noi în ispită ci ne izbăvește de cel rău. Ca a ta este împărăția și puterea și mărirea, acum și pururea și in vecii vecilor. Amin.

Rugăciune după masa de prânz

Slavă Ție, Doamne, slava Ție, Sfinte, slavă Tie, Împărate, că ne-ai dat nouă bucate spre veselie. Umple-ne pe noi și de Duhul Tău cel Sfânt, ca să ne aflăm înaintea Ta bineplăcuți și neînfruntați, când vei răsplati fiecăruia după lucrurile sale.

Mulțumim Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru, că ne-ai săturat pe noi de bunătăţile Tale cele pământești; nu ne lipsi pe noi nici de cereasca Ta împărăție, ci, precum în mijlocul ucenicilor Tăi ai venit, Mântuitorule, pace dându-le lor, vino și la noi și ne mântuiește.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slavită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Rugăciune la masa de seară

Rugăciune înainte de masa de seară:

Mânca-vor săracii şi se vor sătura şi vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Dânsul, vii vor fi inimile lor în veacul veacului.

Rugăciune după masa de seară:

Veselitu-ne-ai pe noi, Doamne, întru făpturile Tale şi întru lucrul mâinilor Tale ne-am bucurat. Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne. Dat-ai veselie în inima noastră din rodul grâului, al vinului şi al untdelemnului, ce s-au înmulţit. Cu pace ne vom culca şi vom adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi, întru nădejde ne-ai aşezat.

Rugăciunile serii

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, mi­lu­iește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugă­ciune a­du­cem Ție, ca unui Stăpân, noi păcă­toșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă...,

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărăde­legile noastre, ci caută și acum ca un milos­tiv și ne izbăvește pe noi de vrăj­mașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum...,

Ușa mi­lostivirii deschide-o nouă, bi­necu­vân­tată Născătoare de Dum­ne­zeu, ca să nu pierim cei ce nădăj­duim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mân­tuirea neamului creștinesc.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Rugăciunea întâi, a Sfântului Macarie cel Mare, către Dumnezeu Tatăl:

Dumnezeule cel veșnic și Împărate a toată făptura, Cel ce m-ai învred­ni­cit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păca­tele ce am făcut în a­ceastă zi, cu fapta, cu cuvântul și cu gândul; și cu­ră­țește, Doam­­ne, sme­ritul meu suflet de toată în­tină­ciu­nea trupului și a su­fletului. Și-mi dă, Doamne, în aceas­tă noapte, a trece som­­­nul în pa­ce ca, scu­lându-mă din ticălosul meu așternut, bine să plac Prea­sfântului Tău nume în toate zi­lele vieții mele și să calc pe vrăjmașii cei ce se lup­tă cu mine, pe cei tru­pești și pe cei fără de trup. Și mă izbă­vește, Doamne, de gândurile cele deșarte, care mă în­ti­nează, și de pof­tele cele rele. Că a Ta este împă­răția, puterea și slava, a Ta­tălui și a Fiului și a Sfân­­­tului Duh, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua, a Sfântului Antioh, către Domnul nostru Iisus Hristos:

Atotțiitorule, Cuvinte al Tatălui, În­suți fiind desăvârșit, Iisuse Hris­toase, pentru multă milostivirea Ta, nu Te dez­lipi de mine, robul Tău, ci odih­nește întru mine pururea, Iisuse, Cel ce ești Păstor bun al oilor Tale. Nu mă da is­pitei șarpelui, nici nu mă lăsa în pofta satanei, că sămânța stricăciunii este întru mine. Tu, Doam­­ne Dum­ne­zeule, Cel Căruia ne în­chi­­­năm, Îm­pă­rate Sfinte, Iisuse Hristoase, pă­zește-mă în timpul somnului cu lumina cea ne­întunecată, cu Duhul Tău cel Sfânt, cu Care ai sfințit pe ucenicii Tăi. Dă-mi, Doamne, și mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta în așternutul meu. Lu­­mi­nează mintea mea cu lumina în­țele­gerii Sfintei Tale Evanghelii, su­fletul meu cu dra­gos­tea Crucii Tale, inima mea cu curăția cuvintelor Tale, trupul meu cu pa­tima Ta cea nebi­ruită, cugetul meu cu smerenia Ta îl păzește și mă ri­dică la vre­me cuviincioasă spre a Ta slăvire, că prea­slăvit ești cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Prea­­sfântul Duh în veci. Amin.

Rugăciunea a treia, către Sfântul Duh:

Doamne, Împărate Ceresc, Mân­gâ­ie­­­to­rule, Duhule adevărate, milosti­vește-Te spre mine, păcătosul ro­bul Tău, și mă miluiește și-mi iartă mie, ne­vrednicu­lui, toate câte am greșit Ție astăzi ca un om, și nu numai ca un om, ci și mai rău decât necuvân­tătoarele, păcatele mele cele de voie și cele fără de voie, cele ști­ute și cele ne­știute, care sunt din tinerețe și din obiceiul cel rău și care sunt din voia cea slobodă și din lene; ori de m-am jurat cu numele Tău, ori de L-am hulit în gândul meu, sau pe cineva am ocărât, sau pe cineva am clevetit în mânia mea, sau am mâhnit, sau de ceva m-am mâniat, sau am min­țit, sau fără de vreme am dormit, sau vreun sărac a venit la mine și nu l-am so­cotit, sau pe fratele meu l-am mâh­nit, sau m-am sfădit, sau pe cineva am osândit, sau m-am mărit, sau m-am tru­fit, sau m-am mâniat, sau, stând la rugăciune, mintea mea s-a îngrijit de vicleniile acestei lumi, sau răzvră­tire am cugetat, sau prea m-am sătu­rat, sau m-am îmbătat, sau nebunește am râs, sau ceva rău am cugetat, sau frumusețe străină am văzut și cu dânsa mi-am rănit inima, sau ce nu se cu­vine am grăit, sau de păcatul fratelui meu am râs, iar pă­catele mele sunt ne­numărate, sau de ru­găciune nu m-am îngrijit, sau altceva rău am făcut și nu-mi aduc aminte; că acestea toate și mai mari decât acestea am făcut. Milu­iește-mă, Stăpâne și Făcătorul meu, pe mine leneșul și nevrednicul robul Tău, și mă ușurează, și mă slobozește și mă iartă, ca un bun și de oameni iubitor. Ca în pace să mă culc și să dorm eu, păcă­tosul și necuratul și ticălosul, și să mă închin și să cânt și să prea­slă­vesc prea­cinstitul Tău nu­me, împreună cu al Tatălui și cu al Unuia-Născut Fi­ului Lui, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.

Rugăciunea a patra:

Doamne, Dumnezeul nostru, orice am greșit în această zi cu cuvântul, cu fapta, și cu gândul, ca un bun și iubi­tor de oa­meni, iartă-mi. Somn cu pace și fără mâhnire dăruiește-mi. Pe îngerul Tău cel apără­tor trimite-l să mă aco­pere și să mă pă­zească de tot răul. Că Tu ești păzitorul su­fle­telor și al tru­purilor noastre și Ție slavă înăl­țăm, Ta­tălui și Fiului și Sfân­­tului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.Amin.

Rugăciunea a cincea:

Doamne, Dumnezeul nostru, în Care credem și al Cărui nume mai mult decât tot numele Îl chemăm, dă-ne no­uă ier­tare sufletului și tru­pu­lui, celor ce mer­gem spre somn; pă­zeș­te-ne de toa­tă nălu­cirea și, fără întunecată dulceață, potolește pornirea pofte­lor, stinge a­prin­derea zbur­dării trupești și ne dă în curăție a viețui cu lu­cru­rile și cu­vin­tele, ca, dobândind viață cu fapte bu­ne, să nu cădem din bi­nele Tău cel fă­gă­duit, că binecuvântat ești în veci. Amin.

Rugăciunea a șasea, către Sfânta Născătoare de Dumnezeu:

Preacurată și binecuvântată de Dum­­ne­­zeu Născătoare, Marie, Maica cea bună a Bu­nului Împărat, varsă mila Fiu­lui Tău și Dum­nezeului nostru spre pătimașul meu suflet și, cu ru­gă­ciunile tale, mă îndrep­tează spre fapte bu­ne, ca cealaltă vreme a vieții mele fără de prihană să o trec și pen­tru tine raiul să dobândesc, Fecioa­ră de Dum­nezeu Năs­­cătoare, care ești una cu­rată și binecuvântată.

Rugăciunea a șaptea, către sfântul înger, păzitor al vieții noastre:

Îngerule al lui Hristos, păzitorul meu cel sfânt și acoperitorul sufle­tului și al tru­pului meu, iartă-mi toate câte am gre­­șit în ziua de astăzi, și de toată vi­clenia vrăjma­șului meu celui potri­v­nic mă izbăvește, ca să nu mânii cu niciun păcat pe Dumne­zeul meu; și te roagă pentru mine, păcă­tosul și ne­vred­­nicul rob, ca să mă arăți vred­nic bunătății și milei Preasfintei Trei­mi și Mai­cii Dom­­nului meu Iisus Hristos și tu­turor sfin­ților. Amin

Condacul Născătoarei de Dumnezeu:

Apărătoare Doamnă, pentru bi­ru­­­in­ță mul­țumiri, izbăvindu-ne din ne­­voi, adu­cem ție, Născătoare de Dum­­nezeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stă­pânire nebi­ruită, izbăvește-ne din toa­te nevo­ile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mi­reasă, pururea fecioară.

Fecioară, care ești pururea slă­vită, de Dum­nezeu Născătoare, Marie, Maica lui Hristos, Dumnezeul nos­tru, pri­meș­te ru­gă­ciunile noastre și le du Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să mântuiască și să lumineze, pentru tine, su­fletele noastre.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub a­co­perământul tău.

De Dumnezeu Născătoare Fe­cioa­ră, nu mă trece cu vederea pe mine, păcă­tosul, cel ce am nevoie de ajutorul tău și de folosința ta, că spre tine nă­dăj­duiește su­fletul meu, și mă miluiește.

Rugăciunea Sfântului Ioanichie:

Nădejdea mea este Tatăl, scă­pa­rea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, sla­vă Ție.

Apoi:

Cuvine-se cu adevărat să te feri­cim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât sera­fimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dum­nezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dum­nezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacu­ratei Maicii Tale, ale cuvio­șilor părin­ților noștri și ale tuturor sfinților, mântuiește-mă pe mine, păcătosul.

Rugăciunea Sfântului Ioan Damaschin: (aceasta să o zici arătând spre patul tău)

Stăpâne, Iubitorule de oameni, au doa­ră nu-mi va fi mie acest pat groa­pă? Sau încă vei mai lumina cu ziua tică­losul meu suflet? Iată, groapa îmi zace înainte și iată, moartea îmi stă înainte. De judecata Ta, Doamne, mă tem, și de chinul cel fără de sfâr­șit; iar a face rău nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, puru­rea Te mânii și pe Preacurata Maica Ta și pe toate puterile cerești și pe sfântul înger, pă­zitorul meu. Și știu, Doamne, că nu sunt vrednic de iubi­rea Ta de oameni, ci vrednic sunt de toată osânda și chi­nul. Ci, rogu-Te, Doamne, mântu­iește-mă du­pă mul­ți­mea bunătății Tale, că, de vei mân­tui pe cel drept, nu-i lucru mare, iar de vei milui pe cel curat, nu-i nicio mi­nu­ne, că sunt vrednici de mila Ta, ci spre mine, păcătosul, să faci mi­nuni cu mila Ta; întru aceasta să arăți iu­birea Ta de oa­meni, ca să nu bi­ru­iască rău­tatea mea bu­nătatea și milos­ti­virea Ta cea veșnică, ci, precum vo­iești, toc­­mește pentru mine lucrul.

Apoi, cu închinăciune până la pământ, zi:

Mă închin Ție, Preasfântă Treime, Care ești o Ființă de viață făcătoare și nedes­părțită: Părinte și Fiule și Du­­hule Sfinte; cred întru Tine și Te măr­turi­sesc și Te slăvesc, Îți mulțumesc și Te laud, Te cinstesc, Te preaînalț și Te rog: miluiește-mă pe mine, ne­vredni­cul robul Tău, pentru nu­mele Tău (de trei ori).

Mă închin ție, Preasfântă Născă­toa­re de Dumnezeu, care ai arătat nouă lu­mi­na cea adevărată cu naș­terea ta, îm­pă­ră­teasa cerului și a pământului, nă­dej­dea celor fără de nădejde, aju­tă­toa­rea nepu­­tincio­șilor și împăcarea cu Dum­­nezeu a tuturor păcătoșilor. Tu mă aco­peră și mă apă­ră de toate ne­voile și împresurările sufletești și tru­pești. Și te rog să-mi fii folositoare cu prea­pu­­ter­nicele tale ru­găciuni (o închinăciune).

Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Năs­­­­cătoare, primește această puțină ru­­gă­ciu­ne și o du Fiului tău și Dum­ne­zeului nostru, ca să mântuiască și să lumi­neze, pen­tru tine, sufletele noas­tre (o închină­ciune).

Toate puterile cerești: Scaunele, Dom­­nii­le, Începătoriile, Stăpâniile, Pute­rile, He­ruvimii, Serafimii, Ar­hanghe­lii și În­ge­rii, ru­gați-vă lui Dum­nezeu pentru mine, păcă­tosul (o închinăciune).

Sfinte și mare Proorocule Ioane, Îna­inte­mergătorule și Botezătorule al Dom­­nu­lui, cel ce ai pătimit pentru Hristos și ai luat îndrăzneală către Stăpânul, roagă-te pentru mine, pă­că­tosul, ca să mă mântuiesc cu rugă­­­ciunile tale (o închinăciune).

Sfinților ai lui Dumnezeu: apos­to­­­lilor, proorocilor, mucenicilor, arhi­e­rei­lor, postitorilor, temătorilor de Dum­­ne­zeu, drepți­lor, locuitorilor în pustie, călugărilor, pa­triarhilor și toți sfinții care ați pătimit pen­tru Hristos și ați câștigat îndrăzneală către Stăpânul, rugați-vă pentru mine, pă­că­tosul, ca să mă mântuiesc cu rugăciunile voastre (o închinăciune).

Sfinte Ioane Gură de Aur, cu Va­sile cel Mare, cu Grigorie, de Dum­nezeu cu­vântătorul, și cu făcătorul de minuni Ni­colae, cu toți sfinții în­cepători ai pre­oției, ajutați-mi și mi­luiți-mă cu rugă­ciunile și ajutorul vostru (o închinăciune).

Toate sfintele femei: mironosițe, mu­­­­ce­­nițe, temătoare de Dumnezeu și fecioa­re, care ați slujit Mân­tui­to­rului Hristos cum se cuvine, ru­gați pe Dum­­nezeu pentru mine, păcă­tosul (o în­chi­năciune).

Cea nebiruită și dumnezeiască putere a cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Dom­nu­lui, nu mă lăsa pe mine pă­cătosul, ci mă apără de toata ispita cea trupească și sufletească (o închinăciune).

Preacurată Stăpână, de Dum­ne­zeu Năs­­­­că­toare, nădejdea tuturor crești­ni­lor, pen­tru că altă îndrăzneală și nă­dejde nu am, fără numai pe tine, ceea ce ești cu totul nevinovată, Stă­pâna mea și Doam­nă, de Dumne­zeu Născătoare, Mai­ca lui Hristos Dum­nezeului meu, pentru aceea mă rog: mi­luiește-mă și mă izbăvește de toate rău­tățile mele și roagă pe Milostivul tău Fiu și Dum­nezeul meu ca să mi­luiască tică­losul meu suflet și să mă izbăvească de veșnicele chinuri și să mă învredni­cească împărăției Sale (o închinăciune).

Sfinte îngere, păzitorul meu, aco­peră-mă cu aripile bunătății tale și iz­gonește de la mine toată lucrarea cea rea a diavolului și roagă pe Dum­nezeu pentru mine, păcătosul.

Și apoi, vrând să te așezi pe așternut, zi acestea:

Luminează ochii mei, Hristoase Dum­­­­ne­zeule, ca nu cândva să adorm întru moar­te, ca nu cândva să zică vrăj­mașul meu: întăritu-m-am asu­pra lui.

Slavă...,

Sprijinitor sufletului meu fii, Dum­­­ne­zeule, că umblu prin mijlocul a multe curse; izbăvește-mă de dânsele și mă mân­­tuiește, Bunule, ca un iubitor de oameni.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Preaslăvită Maică a lui Dum­ne­zeu, care ești mai sfântă decât sfinții în­geri, neîn­cetat te cântăm cu inima și cu gura, mărturisind că tu ești de Dum­­­nezeu Năs­cătoare, căci cu ade­vă­­rat ne-ai născut nouă pe Dumnezeu în­tru­pat și te rogi ne­încetat pentru su­fletele noastre.

Apoi, sărutând Sfânta Cruce (sau o icoană), faci semnul acesteia peste locul unde te vei odihni, zicând:

Rugăciunea cinstitei Cruci:

Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul; cum se topește ceara de fața focului, așa să piară dia­volii de la fața celor ce iu­besc pe Dum­­nezeu și se însemnează cu semnul Crucii și zic cu veselie: Bucură-te, prea­cins­tită și de viață făcătoare Cru­cea Dom­nului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Dom­nului nostru Iisus Hristos, și S-a pogorât la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre alungarea a tot piz­mașul. O, preacinstită și de via­ță fă­că­toare Crucea Dom­nului, ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fe­cioa­ră, Năs­că­toa­re de Dumnezeu, și cu toți sfinții în veci. Amin.
Apoi, făcându-ți semnul crucii și cu ru­gă­ciunea în minte adormind, gândește-te la ziua judecății, cum vei sta înaintea lui Dumnezeu.

Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Resurse recomandate pentru Taina Spovedaniei :

Sfânta Taină a Spovedaniei pe înțelesul tuturor | Guide to Confession

Pe lângă rugaciunile zilnice folosiți uleiul de la Sfântul Maslu pentru miruire sau în mâncare, spovediți-vă și împărtășiți-vă cât mai des și citiți cate un acatist pe zi din cele menționate mai jos.

Rugaciuni speciale pentru sanatate:

Acoperământul Maicii Domnului | Acatistul Sfântului Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon | Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul

Rugaciuni speciale pentru buna înțelegere în casă:

Acoperământul Maicii Domnului | Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieții omului | Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil | Psalmul 72

Rugaciuni speciale pentru cei care caută un loc de muncă:

Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei |Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina | Acatistul Bunei Vestiri| Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu | 7x zi Rugăciunea Celui Care mângâie ( Împărate Ceresc)