Școala Duminicală
La Ora de Istorie de azi 25 noiembrie, copiii au sărbătorit Centenarul! Ne-am unit și ne-am înfrățit din toate colțurile și teritoriile țării: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia. Copiii au înțeles că oameni vorbitori ai aceleiași limbi, purtători ai acelorași tradiții, rugători ai aceleiași religii, au decis, în urmă cu 100 ani, acolo, pe Câmpia lui Horea din Alba-Iulia, UNIREA (1 Decembrie 1918).
Am amintit date istorice importante (Unirea Moldovei și a Țării Românești) de la 24 Ianuarie 1859 sub Cuza folosind harta 🗺 României, cât și personalități marcante cum ar fi cea a Regelui Ferdinand, Reginei Maria, Ionel Brătianu, Mihail Kogălniceanu, etc.
Cu ajutorul proiectorului, am văzut cum arătau granițele țării înainte și după 1918, iar apoi am urmărit o prezentare Power Point despre Marea Unire. Am ascultat și o Legendă, “Poveste de 1 Decembrie“.
Am desenat frumos, folosind culorile de pe steagul nostru, explicând semnificațiile fiecăreia:
Roșu = sângele vărsat pentru țară
Galben = spicele țării
Albastru = optimismul, credința
Am terminat ora dansând HORA UNIRII!