Scrisoarea din 2 Iunie 2013 către Enoriașii Parohiei Sfinții Împărați Constantin și Elena
Iubiți credincioși,
Sunt Preot Paroh al acestei Sfinte Biserici de patru săptămâni și iată că Dumnezeu mă pune în fața Dumneavoastră cu o mare încercare.
Consiliul Parohial mi-a pus datele necesare la dispoziție prin care se vede clar că în ultimii patru ani de când Biserica a fost salvată de la faliment de către această comunitate, nu am reușit să obținem banii necesari să putem face față cerinței judecătorești de a plăti împrumutul curent, care este de $530,000, până anul acesta în Noiembrie. Deși Consiliul Parohial a făcut demersurile necesare din timp pentru a obține o refinanțare de la o altă instituție, 16 încercări din 19 au fost deja refuzate datorită istoriei de faliment pe care o avem. Iar cele 3 opțiuni care mai sunt potențial deschise și vor fi în continuare explorate, dacă se pot negocia în favoarea noastră, într-un final ar putea adăuga un cost de cel putin 10% la loan-ul pe care îl avem incluzând brokers fees de până la $10,000.
Datoria mea morală este să vă aduc la cunoștință și dumneavoastră frământările noastre și să vă cer implicarea și sprijinul pe care îl puteți acorda, căci consider că numai împreună putem rezolva această problemă în modul cel mai favorabil și acceptat de către întreaga comunitate și nu numai de 10 sau 20 de persoane.
Instituția care deține împrumutul la acest moment și pe care l-au cumpărat în pragul expirării nu dorește să discute cu noi iar acest lucru ne face să ne gândim că au interesul de a încerca pe orice cale să ne obțină proprietatea care valorează la acest moment o sumă considerabil mai mare decât cea menționată și știind că avem șanse foarte mici de a refinanța cu altcineva.
Acest lucru ne sperie foarte tare, însă, pe de altă parte, ne dă și o șansă unică de a ne uni ca orice familie care este pusă în fața unei situații dificile și să descoperim cum putem trece peste această încercare. Știu că avem șansa ca în urma rezolvării acestei probleme familia noastră să fie mult mai puternică decât credem și știm la acest moment. Acest lucru îl văd foarte important în întărirea relațiilor în comunitatea noastră, căci Biserica este alcătuită în primul rând din enoriașii săi și numai după aceea din lucrurile minunate pe care aceștia le pot face împreună.
Consider că avem această oportunitate și mă uit la ea ca o invitație divină de a ne arăta în fața lui Dumnezeu sentimentul de iubire și jertfă de care suntem capabili. Dorim să lăsăm acest minunat lăcaș generațiilor ce vor urma și am vrea ca în istoria ei să se știe că nu a fost ușor să o construim nici la propriu și nici la figurat. Construcția Bisericii nu este gata atâta timp cât actele nu sunt pe numele comunității, ci pe numele unei instituții care se bucură de dobânda obținută din strădania noastră de zi cu zi.
Biserica noastră este alcătuită din puțin peste 200 de membri cotizanți. Consider că suntem o familie numeroasă și în același timp puternică, încercată în trecut de ispitele diavolului și care familie s-a întărit spiritual și a invățat multe lucruri bune din greșelile trecute. Totodată știu că avem multă dragoste față de Dumnezeu care nu ne părăsește niciodată și este lângă noi pregătit să ne îndrepte pașii spre mântuire. Și așa cum ne spune și Părintele Nicolae Steinhardt în jurnalul său al fericirii mai știm că “Dăruind vei dobândi” și că prin a face bine celui de lângă noi ne facem bine nouă înșine. Pornind de la aceste premize vă rog să considerați această invitație de participa cât mai mult la diminuarea șansei instituției care deține împrumutul, să vină în Noiembrie cu intimidări încercând să calce peste munca tuturor de până acum inclusiv peste dorința și jertfa ctitorilor Bisericii (fam. Sava, fam Negrău, D-l Ion Petre și D-na Georgeta Chirițoiu) care au pus aici bazele Ortodoxiei Românești acum 20 de ani printr-un mare sacrificiu și dragoste față de Dumnezeu și față de care trebuie să avem nu numai respect și recunostință dar și responsabilitate în același timp.
Este numai în puterea noastră să facem din aniversarea bisericii de 20 de ani un moment istoric de succes care să rămână ca un bun exemplu creștinesc de la generație la generație.
Dorim să strângem această sumă integrală până în luna August. Dacă împărțim suma de $500,000 la numărul de enoriași vedem că avem nevoie de o donație de $2500 de persoană, însă realizăm cât de greu ne este tuturor să ne lipsim de $500, $1,500, $2,500, $3,000, sau $5,000 din bugetul pe care îl avem în fiecare familie și să donăm această sumă în următoarele săptămâni. Dar vă rog să considerați că prin orice sumă pe care o jertfiți, acest împrumut scade iar șansa noastră crește considerabil în fața deciziilor judecătorești, la care dacă este nevoie putem apela arătându-le cât de aproape suntem să achităm tot împrumutul, cerând o altă păsuire sau având o poziție mult mai avantajoasă în fața unei instituții financiare care ne poate da un loan mai mic, căci riscul pe care și-l asumă este totodată mult mai mic.
Imediat ce acceptați să participați la această campanie de strângere de fonduri doresc să mă angajez ca împreună cu Consiliul Parohial să vă ținem la curent cu sumele strânse și săptămânal să le anunțăm în Biserică și pe site-ul nostru ca să fie totul public și să ne ajute la transparența necesară în a căpăta încrederea de care avem foarte multă nevoie în aceste momente. Aceste fonduri vor fi protejate și puse în contul separat pe care îl avem alocat numai pentru plata împrumutului. La ora actuală avem în acest cont $26,274, sumă de la care pornim această campanie de strângere de fonduri.
Ne-am gândit că dacă comunitatea noastră face acest efort acum o să ne fie mai greu pentru următoarele luni să ne acoperim cheltuielile necesare de operare. Însă știm că este posibil să acoperim cheltuielile de operare curentă din evenimentele ce vor urma (Festivalul de toamnă și petrecerea de revelion), oricum mai bine facem economie la curentul electric pe care o să-l folosim decât să rămânem fără Biserică.
Cred că știți cu toții că unul dintre cele mai mărețe lucruri din această lume și mai plăcut în fața lui Dumnezeu este să iubești Biserica lui Hristos. Oare cum ar putea cineva să perceapă că tot acest efort al înaintașilor noștri se poate nărui peste noapte? Să știți că am slujit într-o comunitate românească în New York care a experimentat acest fenomen neplăcut. Acum 20 de ani din cauze similare și lipsa sumei de $200,000 au fost scoși de autorități în stradă, Biserica confiscată de bancă și revândută cultului Mormon. Biserica târnosită (sfințită) Ortodox a ajuns pe mâna altor culte! Ce s-a întâmplat cu acea comunitate? Oamenii nu s-au putut înțelege și opera creștinește. Preotul a trecut la Domnul îmbolnăvindu-se de inimă, iar comunitatea nu s-a redresat niciodată având și în ziua de astăzi o mare durere în suflete pe care eu și familia mea am putut-o simți în decursul anului când am fost împreună cu ei.
Știu că sunt Preot nou în mijlocul dumneavoastră și că nu mă cunoașteți încă, dar vă vorbesc din inimă și cred că așa cum Dumnezeu are planul deja stabilit pentru fiecare, sunt trimis aici la acest moment pentru a vă uni într-un singur gând îndrăzneț de a sluji Bisericii lui Hristos împreună. Sunt cel care a ținut o lumânare într-o mână tremurândă și lipsită de vlagă a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa pe patul de moarte, unde am primit ultimul sfat din gura Sfinției sale după 12 ani de ucenicie care mi-a spus “JERTFIȚI-VĂ PENTRU BISERICĂ”. Acum este momentul pentru fiecare dintre noi să ne jertfim pentru Biserica lui Hristos. Dar cum aș putea vorbi despre JERTFĂ fără a fi eu însumi exemplu de jertfitor?
Astfel încât, împreună cu familia mea contribuim cum putem la acest act de jertfă, deși o să avem timpuri grele și cheltuieli mari cu relocarea și incertitudinea serviciului soției, dorim să donăm $10,000 în fondul stabilit pentru achitarea loanului. Promit că fac acest lucru în fața dumneavoastră și înaintea lui Dumnezeu numai datorită faptului că am credința necesară că vom trece peste această încercare numai prin rugăciune și smerenie unul față de celălalt. Știu că și Organizația Doamnelor nu va înceta să muncească cu atâta dragoste față de Biserică și că împreună cu dumneavoastră putem face față acestei încercări.
Dragi Români Creștini Ortodocși, acum este momentul să ne gândim foarte serios la viitorul Bisericii noastre. Cu toții trăim timpuri mai puțin prielnice, avem în comunitea noastră persoane care nu au venituri mari, însă ce este mai important pentru sufletele noastre? Oare $1,000 sau $2,500 pe care îi cheltuim oricum într-un fel sau altul, sau salvarea acestei Biserici care ne menține accesul la valorile noastre eterne, la religia noastră, a părinților și bunicilor noștri, a copiilor noștri, la împărtășirea bucuriilor și necazurilor noastre de români în familia asta mare din care toți suntem parte, la cultura și spiritualitatea noastră, într-un final la menținerea identității noastre?
Vă las pe Dumneavoastră să judecați singuri.
Eu, ca Preot Paroh, am dorit să vă aduc la cunoștință aceste realități și totodată îmi aduc aportul meu și al familiei mele atâta cum pot. Vă rog să priviți în adâncul sufletelor voastre, să discutați cu familiile și să decideți așa cum vă va lumina Dumnezeu. Împreună cu Consiliul Parohial vă stăm la dispoziție oricând pentru orice întrebare sau propunere.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Al vostru slujitor întru Hristos Domnul,
Preotul George Acsente.