„Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” - Marcu 8-34

Iubiți credincioși și credincioase,

Aceste cuvinte ar trebui înscrise cu litere de aur în inima fiecărui creștin și păstrate cu sfințenie. Le auzim citindu-se în Sfânta Biserică în Duminica Sfintei Cruci, ele reprezentând un strigăt de chemare a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

Aceste cuvinte de aur rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos au răsunat și în urechile unei tinere pe numele Parascheva care a trăit pe pământ în prima jumătate a secolului al XI-lea în orașul Epivata, aproape de Constantinopol, pe malul Mării Marmara.

Astăzi însă observăm cu tristețe indiferența semenilor noștri către întrebările „încotro merge această omenire, încotro merg tinerii bisericii noastre?”, în aceste zile triste și tulburi pentru cei ce trăiesc cu adevărat credința creștin-ortodoxă și văd gradul de neimplicare a societății noastre românești în referendumul ce a avut loc acum câteva zile.

Astăzi, mai mult ca oricând, ne întrebăm retoric „Cum va arăta omenirea în 30 sau 100 de ani?”

Nu pentru a obloji rănile cuiva mâhnit pe bună dreptate de indiferența societății noastre când am fost chemați să apărăm credința și teologia noastră, și nu pentru a îngrădi în vreo oarecare măsură drepturile nimănui împărtășesc aceste gânduri, ci pentru că credința netăgăduită în cuvântul Adevărului din Sfânta Scriptură, care ne spune că Biserica și Credința nu vor putea fi biruite nici de porțile iadului, mă îndeamnă să aștern aceste smerite cuvinte.

Nepăsare, lăcomie, necredință, vicii, păcate, toate acestea existau și în secolul al XI-lea când pe pământ a trăit una dintre cele mai sfinte femei și cea mai iubită sfântă ce stă de sute de ani strajă „Bogdaniei”, adică Pământului Moldovei.

Și pe vremea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași pe care o prăznuim weekend-ul acesta (14 Octombrie) existau tulburări în Biserică precum și toate cele menționate mai sus datorită faptului că pământul era locuit de oameni și oamenii sunt supuși păcatului din imboldul diavolului.

Însuși tatăl Sfintei Parascheva, un om foarte bogat din orașul Epivata, avea inima lipită de bogățiile efemere ale acestei lumi. Prunca Parascheva era deseori certată și pedepsită cu scopul de a-i pune stavilă inimii ei largi și iubitoare de aproapele mai în suferință. Ori de câte ori participa la slujbele bisericii, Parascheva își împărțea din lucrurile personale și din bănuții ei cu cei în nevoi, chiar dacă era conștientă că va suporta consecințe negative din partea tatălui ei.

Iată aici un exemplu de tată pe care Biserica binecuvântează să NU îl ascultăm în astfel de sfaturi. Chiar dacă porunca 5 din decalog ne spune să cinstim pe tata și pe mama pentru a trăi ani mulți și fericiți pe pământ, duhovnicii mari ne învață că un astfel de tată, care are inima lipită de comoara aceasta pământească ce poate fi alterată de rugină sau furată de hoți, nu trebuie urmat și luat ca exemplu atunci când te îndepărtează de poruncile lui Dumnezeu. Dimpotrivă, un adevărat părinte își învață copilul să empatizeze cu cei în suferință, să iubească pe aproapele ca pe el însuși, să-L iubească pe Dumnezeu mai presus de orice.

Probabil că tot într-o Duminică a Sfintei Cruci se afla și Cuvioasa Parascheva în biserică și, auzind acea chemare la asumarea crucii și urmarea lui Dumnezeu, părăsește tot ce ar fi putut să o distragă de la urmarea lui Hristos, împarte toată averea sa rămasă de la părinții ei și, nemaifiind preocupată nici de veșmintele sale frumoase, nici de averea sa, nici de plăcerile vieții, pornește pe calea cea strâmtă ce duce la Rai cu gândul doar la viața veșnică cu Dumnezeu și la logodirea cu Mirele Hristos.

După o călătorie duhovnicească remarcabilă prin locurile sfinte și prin pustie, Sfânta Cuvioasă Parascheva, prin voia lui Dumnezeu si bunătatea domnitorului Vasile Lupu, începând din anul 1641 de când a fost întâmpinată cu alai mare în portul din orașul meu natal Galați, veghează ca un adevărat Sfânt Protector peste pământul binecuvântat de Dumnezeu al Moldovei, mângâind sufletele miilor de credincioși ce an de an își pleacă genunchiul în fața sfintei racle cu Sfintele Moaște ale Cuvioasei Parascheva.

Nu putem să uităm noi sau generațiile viitoare cum a ajuns acest odor neprețuit să sfințească pământul și credincioșii ce știu să-și cinstească înaintașii și Sfinții României.

Bunul domnitor Vasile Lupu a primit această neprețuită raclă cu Sfintele Moaște făcătoare de minuni ale Cuvioasei Parascheva de la Patriarhul Constantinopolului Partenie ca semn de recunoștință după ce domnitorul Vasile Lupu a achitat datoria integrală a Patriarhiei Constantinopolului (actualul Istanbul), ce fusese cucerit de otomani în 1453.

Observăm și ne minunăm cum România de odinioară era un reper pentru alte popoare și o resursă de ajutor pentru alte națiuni, iar astăzi, după câteva sute de ani, aceste pământuri fertile cu „munții noștri ce aur poartă...” nu mai sunt în stare să genereze suficiente resurse pentru subzistența nației.

În zilele noastre, de la lună la lună, de la an la an, poporul nostru se vede nevoit să se împrumute scump de la alte națiuni pentru a putea face față cheltuielilor. Chibzuința, viziunea și simțul realității pe care le poseda un domnitor vrednic de pomenire ca Vasile Lupu lipsesc astăzi la cârmuitorii țării noastre.

Nu mă împresoară un sentiment de negativism sau de ură asupra actualilor conducători, însă întrebarea legitimă „de ce atunci se putea și acum nu se mai poate?” mă apasă. Cum erau atunci suficiente resurse, deși obținute cu tehnologii primitive iar acum când nu ne mai bizuim pe plugul tras de cai ci avem agricultură performantă nu mai putem hrăni nici măcar viețuitorii proprii, ca să nu mai adaug aici felul în care domnitorii și voievozii României ajutau locurile sfinte și popoarele ce împărțeau aceeași credință.

Cu câtă bucurie și mândrie vă scriam acum câteva săptămâni în Buletinul Parohial despre celălalt bun domnitor al Țării Românești, Neagoe Basarab, cum și acesta ajuta și construia mănăstiri și biserici în Athos sau în Sinai. Cum am putea să uităm astfel de domnitori vrednici de a fi pomeniți și încoronați cu lauri și cu rugăciunile noastre?

Astăzi Biserica este luată în derizoriu de o parte mare a societății, este aruncată deliberat în malaxorul judecății sociale și ridiculizată în cea mai mare parte de cei ce cred că ne conduc. Să nu uităm că țara noastră a trăit vremuri de aur ale spiritualității când domnitorul și poporul ieșeau într-o manieră nepopulistă în întâmpinarea la Galați a Cuvioasei Parascheva, domnitorul și poporul își plecau genunchii în fața unei astfel de ofrande a lui Dumnezeu trimisă pentru a veghea și a întări în credință pe români.

Gândul că încă mai sunt mulți creștini ce știu să-și venereze Sfinții și gândul la toți pelerinii din aceste zile din Iași ne dau aripi și speranța că Biserica nu va putea fi biruită nici de porțile iadului.

Vă binecuvântez la acest praznic de pomenire a Cuvioasei Parascheva și vă îndemn să o chemați în rugăciunile dumneavoastră. Cei ce doriți să aveți cu dumneavoastră în permanență acatistul Sfintei Parascheva, îl avem la dispoziție în magazinul bisericesc al bisericii noastre.

Prea Cuvioasă Maică Parascheva, te rugăm rămâi pururea rugătoare pentru noi, pentru țara noastră ce te-a primit cu atâta bucurie și te venerează cu evlavie de aproape 400 de ani. Fii pururea rugătoare pentru tineretul țării noastre ce are nevoie de Harul lui Dumnezeu. Și tu ai fost tânără și de tânără l-ai întâlnit pe Domnul Iisus Hristos în Împărăția lui Dumnezeu, roagă-L pe acesta să fie milostiv și iertător cu noi cei mult păcătoși. Amin.

Părintele George Acsente.