"... îmbărbătați pe cei slabi la suflet, sprijiniți pe cei neputincioși, fiți îndelung răbdători față de toți" - 1 Tesaloniceni 5:14

Iubiți credincioși,

Cu siguranță fiecare dintre noi cei care am luat parte la Sfânta Liturghie de duminica trecută am rămas marcați de gestul celor patru oameni plini de altruism ce și-au cărat prietenul paralitic și l-au așezat la picioarele Mântuitorului pentru a fi vindecat. Am rămas cu toții mișcați de gestul lor, dar mai ales de atitudinea Bunului și Milostivului Mântuitor, care nu lasă povara păcatelor să-l țină în continuare pe cel bolnav imobilizat și în suferință. Mântuitorul trece peste starea de păcătoșenie a bolnavului și îl iartă pe loc de tot ce a greșit, oferindu-i sănătate - este drept, după ce observă și cu câtă dragoste a fost adus de către cei patru prieteni pentru a se întâlni cu Hristos.

Îmi aduc aminte de un alt moment din Sfânta Scriptură, relatat de evanghelistul Ioan, și anume de întâlnirea dintre Domnul Iisus Hristos și un alt om în suferință la scăldătoarea Vitezda, ce se afla lângă templul din Ierusalim. Acel om, când este întrebat de Iisus „ce vrei să îți fac”, îi răspunde că „Doamne, nu am om” adică nu avea pe nimeni să îl ridice și să îl arunce în acea scăldătoare unde în chip minunat un Înger al Domnului cobora din când în când și crea un oarecare curent în acea scăldătoare. Ne spune Sf. Ioan că „tulbura apa” și cine intra întâi după tulburarea apei se vindeca indiferent de ce boală ar fi suferit.

Cât de sfâșietor răspunde acel om „nu am om să mă bage în scăldătoare”, câtă durere trebuie să fi cuprins și inima Mântuitorului văzând pe acel om de 38 de ani aflat în suferință, că absolut nimeni dintre prieteni sau rudenii nu se îndura de el să îl ajute, să petreacă un pic de timp în compania lui așteptând acea mișcare a apei și cu un efort minim ar fi putut să ofere confortul fizic de care fiecare ne bucurăm, uitând să apreciem că Cel ce ne-a dat viață ne are și în grijă oferindu-ne sănătate trupească și sufletească.

Și pe acesta Domnul Iisus îl vindecă fără a reflecta la starea lui spirituală, la fel cum a făcut și cu tâlharul de pe crucea de pe Golgota. Pe loc le iartă păcatele și îl vindecă sau în cazul tâlharului, îi oferă pe loc viață veșnică „Astăzi vei fi cu Mine în Rai” - Luca 23:43.

Întregul jurnal al vieții noastre pământești nu este dedicat doar mântuirii sufletelor noastre ci și calității vieții noastre din această lume. Sfântul Părinte Ilie Cleopa mereu menționa că Împărăția lui Dumnezeu pornește de aici de pe pământ, nu trebuie să așteptăm trecerea în viața veșnică pentru a gusta Raiul, el se poate pregusta de aici din această viață. Cu siguranță cei patru bărbați ce și-au condus prietenul pe brațe la întâlnirea cu Hristos au pregustat în acea zi din dulceața raiului când și-au îmbrățișat prietenul vindecat și au plecat cu toții tămăduiți sufletește și trupește către casele lor. Așa se pregustă Împărăția lui Dumnezeu încă din aceasta viață, prin gesturi și fapte frumoase către aproapele nostru, prin manifestarea celor trei virtuți creștine de căpătâi care sunt Credința, Nădejdea și Dragostea.

Media de astăzi, și chiar societatea, par un pic intimidate de suferința oamenilor, însă la noi la creștini nu trebuie să fie așa. Sfântul Pavel ne îndeamnă „să îi sprijinim pe cei neputincioși” - 1 Tesaloniceni, adică să intervenim acolo unde situația o cere, să devenim OMUL pe care cel de la scăldătoarea Vitezda îl aștepta de 38 de ani să îl ajute să intre în scăldătoare pentru a se vindeca.

Am avut o tristă experiență în comunitatea noastră să vizitez pe cineva care-și pusese propria mamă, după ce căzuse bolnavă și neputincioasă, în Adult Care (casă de bătrâni). Am rămas mut de uimire să aud explicația că „nu dorim ca copiii noștri să o vadă pe bunica bolnavă”, copiii fiind aproape adolescenți.

Nu frați creștini. Bătrânețea, boala, suferința fac parte din ciclul vieții noastre. Ele sunt date nouă de Dumnezeu să le trăim sau să fim martori la ele pentru a conștientiza că suntem degradabili și destinați întoarcerii în țărâna din care am fost alcătuiți. Probabil psihologul recomandă să nu expui minorii unor astfel de experiențe, însă Sfântul Pavel ne spune că trebuie să îi sprijinim pe cei în suferință, adică pe cei bolnavi. Personal cred că expunerea la astfel de experiențe te face un om mai înțelept și mai profund în credință. Atâta vreme cât nu este vorba de o boală contagioasă, nu are sens să avem fiecare case calde și îndestulătoare iar când un părinte, sau chiar un membru de familie pică în suferință, să îl instituționalizăm. Este complet ilogic să procedăm astfel doar pentru a nu ne expune pe noi sau copiii noștri unei astfel de scene naturale a ființei noastre.

Spuneam că chiar media este ezitantă unor astfel de situații, nu exagerez cu nimic când fac această afirmație. Aș dori să fac un test al acestui Buletin și să-mi dați un reply toți cei care ați văzut săptămâna trecută pe canalele majore de televiziune americane vreo știre măcar, dacă nu transmisiune în direct, de la Jocurile Olimpice Speciale (Special Olympics Games) ce au avut loc între 1-6 Iulie în Seattle Washington, la care au participat peste 3500 de atleți cu handicap fizic și intelectual. Știu, ar fi un contrast prea mare și este mult mai interesant să privim Campionatul Mondial de Fotbal sau turneul de tenis de la Wimbledon decât să privim un concurs cu niște amărâți de soartă. Cum să fie atractiv pentru hub-urile media să transmită din Seattle un grup de copii handicapați și să nu transmită un meci cu Lionel Messi unde milioane și milioane de oameni ar privi cu mare interes? Cât ar costa un minut de reclamă în Seattle versus un minut din Sankt Petersburg?

Nu vorbesc din vreo frustrare personală sau din ipocrizie, vorbesc despre aceste lucruri din punct de vedere duhovnicesc și patristic. Putem compara oare trăirea interioară a unui copil cu Down Sindrom, ce participă la un concurs internațional, cu bucuria ce a trăit-o Lionel Messi sătul de faimă și obosit de aparițiile media la Campionatul Mondial? Sau cu bucuria părinților ale căror lacrimi nu se mai usucă după ce li se naște un copil cu handicap intelectual sau fizic? Nicidecum.

Să îi mulțumim lui Dumnezeu că nu ne-a făcut pe noi concurenți la Olimpiada specială, că nu suntem unul din părinții ce împing un cărucior cu rotile prezentând pe cineva la Olimpiada specială. Dar totodată să rămânem vigilenți cu cei aflați în suferință, să fim caractere tari și puternice și chiar dacă soarta ne va pune în vreo situație, să îndurăm cu bărbăție orice încercare a lui Dumnezeu. Să ne bucuram de absolut tot ce ne-a oferit Dumnezeu prin rodul muncii noastre, însă bucuria noastră să nu fie una egocentristă precum a bogatului ce vorbea cu propriul suflet făcându-și planuri fără a-l observa pe săracul Lazar la poarta sa, bubos și în lipsuri. Suntem doar un mic angrenaj din acest univers complex creat de Dumnezeu și suntem doar cununa creației și nu centrul universului. Într-un Buletin de anul trecut vă vorbeam despre faptul că acum 500 de ani a fost un om pe nume Nicolaus Copernicus ce ne-a învățat că pământul se învârtește în jurul soarelui și nu în jurul propriei noastre persoane.

Să luăm cu toții aminte la gestul celor patru bărbați ce și-au adus prietenul pe brațe la Hristos. Și ei aveau problemele lor, poate mai multe decât ale noastre, și ziua lor tot 24 de ceasuri avea, și hainele lor poate erau prea sofisticate pentru a fi murdărite de sudoarea prietenului bolnav. Cu toate acestea s-au străduit pentru prietenul lor, nu au rămas dezamăgiți nici la ușa casei din Capernaum când au fost primiți cu ostilitate de ceilalți încercând să intre la Domnul fără izbândă. Au urcat cu bolnavul pe acoperiș, au păgubit casa gazdei, considerând că vindecarea prietenului este mai de preț decât scândura din acoperiș. Chiar așa... v-ați imagina să fiți puși în poziția gazdei unde a fost vindecat slăbănogul? Să ne strice acoperișul casei noastre?

Dumnezeu să ne binecuvânteze.

Părintele George Acsente.