Cei trei prieteni

Se povestește că un om a fost acuzat, odată, de o faptă pe care n-o făcuse. Pentru a scăpa de pedeapsă, cineva trebuia să depună mărturie că omul acesta este nevinovat. S-a dus el la cei trei prieteni pe care îi avea și i-a rugat ca, a doua zi, să meargă împreună cu el la judecător și să-l scape astfel de pedeapsă. A doua zi, primul prieten s-a scuzat că nu mai poate veni. Al doilea l-a urmat până la ușa tribunalului, însă acolo s-a răzgândit și a făcut cale întoarsă. Cel de-al treilea prieten, pe care omul contase cel mai puțin, a intrat, a depus mărturie pentru el și l-a salvat, redându-i astfel libertatea.

La fel se întâmplă cu fiecare dintre noi. Cei trei prieteni pe care îi avem în viață și care ar putea vorbi despre noi, așa cum suntem cu adevărat, sunt averea noastră, rudele noastre și toate faptele bune pe care le-am făcut. Însă, când murim, realizările noastre, fie ele cât de mari, rămân aici, fără să ne ajute cu ceva. Rudele ne urmează până la groapă, dar rămân și ele tot aici, în lumea aceasta. Doar faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt cele ce ne urmează și dincolo de moarte, arătându-I lui Dumnezeu adevărul despre sufletul nostru. De aceea, valoarea unui om este dată de faptele bune pe care le-a făcut.

“Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putința de a face bine” (Sfântul Grigorie de Nazianz)