Bunicul se aplecă asupra nepoțelului, care avea cinci anișori, și îi dădu un pupic de noapte bună
Read MoreDoi lucrători tăiau lemne în pădure. În timp ce doborau un copac unul dintre ei zise:
La poalele unui munte trăiau o iapă cu mânzul ei, care se ținea tot timpul pe urmele ei.
Într-o zi, iapa i-a spus mânzului.
- Dragul meu, acum ești destul de mare, poți să faci ceva pentru mine?
Înnorată era ziua şi întunecată era faţada unei case ce nu avea ferestre
Read MoreBastonul meu atârnă de cuier, lângă uşă. Multe bastoane atârnă aici, căci rareori mă întorc dintr-o călătorie fără să-mi aduc un băţ pe care l-am tăiat de undeva pe drum.
Read MoreE ora rugăciunii. M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la mine
Read MorePentru a treia oară tânărul cădea la concursul trienal. Îl tot urmărea ghinionul în vreme ce alţi învăţăcei, mai puţin înzestraţi şi mai puţin învăţaţi, aveau mai mult noroc.
Read MoreUn medic de ţară îi însoţeşte pe colegii săi de serviciu până la uşă. Nici ei n-au putut să-l ajute. Jean, unicul său copil, bolnav de difterie, va muri peste câteva ore.
Read MoreSe spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele.
Read MoreSătucul de la poalele castelului fu trezit în zori de glasul crainicului castelanului, care dădea citire în piață unei vestiri.
Read MoreFiecare om este ca o oglindă: el reflectează ceea ce-i fac ceilalţi.
Read MoreUn misionar ortodox lucra de mult timp cu negrii din Papua.
Read MoreOdată trăia un om „evlavios”. În fiecare zi, de cum se trezea, se spăla şi apoi mergea la biserică pentru slujba de dimineaţă. Înălţa mereu o rugă fierbinte: „Doamne, eu vin mereu la Tine, n-am lipsit niciodată. Dimineaţa şi seara, mă rog, fac pomană. N-ai putea veni şi Tu odată la mine?
Read MoreUn băieţel care se afla în vizită la bunicul său, găsi o broască ţestoasă şi începu să o studieze.
Read MoreUn țăran și-a pierdut sapa. Gândea că i-a furat-o vecinul lui, așa că a început să-l urmărească.
Read MoreUn bărbat în vârstă de 92 de ani, bărbierit proaspăt, pieptănat la fel, s-a îmbrăcat și la ora 8 dimineaţa s-a pornit înspre azil. Soţia lui în vârsta de 70 de ani, nu de mult s-a stins din viață, și din acest motiv bărbatul simte că e nevoit să-și părăsească locuinţa.
Read MoreSfântul Antonie fiind cu ucenicii, îi întrebă:
- Ce este mai important pentru mântuire?
Odată, un negustor bogat se întorcea acasă, după ce vânduse multă marfă, într-un iarmaroc. Avea, aşadar, cu sine, o însemnată sumă de bani. Mergând cu căruţa pe drum, se porni o ploaie mare
Read MoreAproape o sută de copii se adunaseră la o Biserică Ortodoxă dintr-un sat de şes din Rusia. Unii dintre ei au venit de departe, căci încă nu văzuseră o Biserică.
Read More