„De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor” - Matei 18-3

Iubiți frați și surori în Domnul,

Hristos a Înviat!

Duminica trecută, cu emoții am spus „La revedere” Școlii Duminicale din cadrul bisericii noastre „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, școală ce funcționează de mulți ani fiind resursa majoră de educație spirituală a copiilor noștri alături de educația primită în sânul familiei.

Pe lângă binecuvântarea vacanței de vară pe care am adresat-o copiilor, s-au oferit cele mai calde mulțumiri corpului profesoral ce s-a ocupat de programa școlară a anului 2018-2019, alcătuit din doamnele: Oana Petroaie, Roxana Almășan, Aurelia Ionescu și Loredana Ghira, enoriașe ale bisericii noastre care și-au dedicat timp prețios pentru pregătirea și susținerea claselor în fiecare duminică.

Parafrazându-l pe cantorul bisericii noastre, domnul Mircea Boian, „este aproape imposibil să vorbești în biserica noastră fără să te podidească lacrimile”. Unul dintre părinții copiilor de la școala duminicală a avut un cuvânt de mulțumire adresat extrem de emoționant, scoțând în evidență cât de importantă este educația religioasă primită la Școala Duminicală pentru propriul său copil.

Poate unora ni s-a părut prea profundă emoția arătată de acel părinte, însă eu știu exact motivul acelei emoții. Părintele respectiv este întrebat în fiecare duminică dimineața la plecarea spre biserică de către copil „Tată, o să avem astăzi școala duminicală?”. Orice părinte cu discernământ ar rămâne profund marcat de o astfel de întrebare.

Emoția arătată de acest tată a fost una cât se poate de sinceră, izvorând pe de o parte din întrebarea unui copil cu inima curată la care Domnul Iisus face trimitere către noi toți prin evanghelistul Matei „de nu vom deveni precum aceștia, nu vom intra în împărăția cerurilor”, și de cealaltă parte din gândul că fără implicarea educatorilor voluntari, această școală, izvor solitar de educație spirituală a copiilor noștri, poate dispărea.

M-am bucurat mult ascultând acele cuvinte de mulțumire venite din partea unui părinte care își dă interesul să-și crească copilul în duhul credinței.

Credința în Dumnezeu și educația sunt cele mai de preț daruri pe care le putem oferi copiilor noștri, fiind daruri ce vor dăinui veșnic în viața lor de copil sau adult. Avându-le pe acestea două nu mai este atât de necesar să ne zbatem pentru a le lăsa alte lucruri pământești care oricum sunt supuse stricăciunii. Având credința în Dumnezeu și educația, cu siguranță își pot procura singuri toate aceste lucruri vremelnice în viața lor.

Din nou, doresc să mulțumesc tuturor doamnelor profesoare care s-au implicat în educația religioasă a copiilor noștri anul acesta și de-a lungul întregii existențe a școlii duminicale. Doresc să mulțumesc părinților care își asumă această responsabilitate de a-și educa spiritual copiii și îi aduc la orele școlii duminicale.

Dorim copiilor noștri și tuturor copiilor o vacanță binecuvântată și cu multe bucurii specifice vârstei lor. Dumnezeu să ocrotească pe fiecare și să ne revedem sănătoși în toamnă când vom relua, cu ajutorul lui Dumnezeu și implicarea dumneavoastră, cursurile școlii duminicale.

Dacă aveți sugestii sau doriți să vă implicați, nu ezitați să ieșiți în întâmpinarea copiilor în noul an școlar.

Copiii care vor fi acasă în perioada 10-14 Iunie au ocazia de a se înscrie la tabăra de vară din cadrul parohiei noastre, unde vor petrece o săptămână întreagă împreună cu alți copii, discutând în duh ortodox și întărind relațiile de prietenie dintre ei.

În încheiere vă îndemn să continuați în familie să le citiți celor mai mici din cărțile de credință și pe cei mari să îi provocați la discuții despre credință. Mai presus de acestea, vă îndemn să vă rugați împreună cu copiii dumneavoastră.

Cu binecuvântări,

Părintele George.

ReflecțiiFlorian Ion